De vis! Transformarea spectaculoasă a unui apartament mic

Inspiration - DesignTherapy

Unele spații, de la prima vedere, îți inspiră acel ceva care promite. Știi că este un loc pe care îl poți transforma în ceva spectaculos, într-un „acasă” pe care îl vei iubi. De exemplu acest apartament tip vagon, cu o mulţime de spaţiu deschis, expus şi cu un balcon în care ai vrea să stai şi să stai şi să stai…

Alvhem11

Bucătăria open space este de această dată o continuare lină a livingului. Linia moblierului este păstrată, tonurile sunt de la cald la rece, însă păstrând elemente comune, zona de dining desparte firesc spaţiul de relaxare de cel destinat gătitului. Personal, ador acest perete-barieră vizuală între cele două zone.

Alvhem10

Podelele de lemn au înlocuit parchetul vechi însă au fost astfel tratate pentru a păstra acelaşi aer uşor vintage industrial care completează perfect mobilierul minimalist şi stilul scandinav atât de curat. Paleta cromatică, aşa cum spuneam, este destul de simplă şi variază de la culori pale şi naturale la griuri şi pe alocuri accente de negru. Formele sunt clare, drepte, impletindu-se suav cu câteva elemente cu linii fluide, cum ar fi măsuţa de cafea din living.

Dormitorul este unul luminos şi spaţios, cum ne-am obişnuit să vedem în amenajările scandinave. Este suficient spaţiu şi pentru un birou, simplu, elegant.

Iată şi balconul:

Alvhem9

Acest apartament se află într-o clădire veche de 112 ani. Au fost păstrate la renovare doar elementele decorative de la nivelul plafonului. Suprafaţa apartamentului este de 57 de metri pătraţi. Dacă v-a plăcut, să ştiţi că se află însă în Suedia, aşa că puteţi încerca doar o replică a acestuia.

Fotografii: Alvhem.se

Share This Post!