Pinterest

Pentru copii: 5 cadouri pentru ei şi pentru voi

Azi este ziua Dragonului, prin urmare nu puteam lăsa nemarcata această zi. Noi ne gândim de vreo două luni ce să-i luăm cadou, având în vedere vârsta, spaţiul disponibil acasă (ne-am gândit noi la cort, pat suspendat, leagăn etc – nefezabil), dar şi alţi factori (ce înţelege din eveniment, cât timp îi va suscita atenţia, buget etc). Aşa că am adunat câteva idei de cadouri şi nu numai. Cumva sunt la limita cadoului pentru copii mai mici (1-3 ani) şi pentru voi. 

  1. Maşina – avion

D. este în faza avioanelor. „Aia” cu mâna pe cer toată ziua, aşa că o astfel de maşinuţă-bicicletă-avion ar fi la marele fix. Dar asta îi place lui. La Saradi, adică aici, găsiţi o mulţime de maşini retro şi nu numai, foarte faine, perfecte pentru un cadou mai special. Costă 520 de lei şi este atât de simpatic că-l poţi ţine mai târziu şi pe post de bibelou.

2. Tren cu şine

Trenuleţele probabil fac parte din arsenalul must have al băieţilor. Unii îl preferă pe Thomas (noi nu am servit aceste desene, de altfel faptul că nu i-au plăcut lui D. ne-a salvat bugetul), dar al nostru este foarte fericit cu trenuleţul din lemn de la IKEA. Şi nouă ne place mult, mai ales că îl putem asambla şi dezasambla foarte uşor. Chiar şi el s-a prins şi face tot felul de ocmbinaţii cu şinele. Trebuie să mai extindem numărul vagoanelor şi, când vom sta într-o casă mai mare, şi numărul şinelor. Există o mulţime de variante, însă un set basic costă 49,90 şi are 20 de piese. Uneori, cu cardul IKEA Family, găsiţi şi reduceri.

3. Bucătărie 

Da, ştiu, bucătăria este pentru fetiţe. Not! Dacă îi dau o lingură de făină lui D. stă liniştit jumătate de oră. Pentru că experimentează, testează, se joacă. De obicei, gătim brioşe împreună, sunt convinsă că i-ar plăcea o bucătărie a lui, cu condiţia să se afle în bucătăria mare şi să ne implicăm şi noi, adulţii, în joaca lui. Mie mi-a plăcut mult aceasta de la JucăriiAltfel.ro, care coostă 330 de lei.

4. O familie de iepuraşi. Sau de şoricei

D. începe să priceapă rostul jucăriilor de pluş. Sau mă rog, care întruchipează animale, copii, fiinţe. Mai întâi l-a acceptat pe Şopi cu care se joacă destul de mult. Dar avem şi un căţel (din The Secret Life of Pets), iar acum mă gândesc serios să extindem familia. La Design&After găsim şoricei şi iepuraşi de la Maileg, un brand nordic de jucării handmade. Sunt foarte faine şi, dincolo de asta, am de gând să îl învăţ pe D. orânduiala casei cu ajutorul acestor simpatici. Preţurile variază, dar partea bună este că, pe lângă păpuşi în sine, găseşti o mulţiiime de accesorii: paturi, bucătării, scaune, haine, mâncare, aproape orice.

5. Pentru copii = pentru casă, pentru părinţi

Cum ziceam la început, unele lucruri au o dublă funcţionalitate. Sunt nu doar drăguţe, ci şi utile. Cum ar fi această lenjerie super simpatică de la Ikea. Lui D. îi place pentru că putem denumi animalele, culorile (dacă are el chef). Costă 69,90 lei.

… sau, în aceeaşi idee, câteva produe pentru masă de la GreenQueen.ro, pe care le-am trecut deja pe whishlist. D. preferă să mănânce în parc, deci o caserolă bine compartimentată este la fix. La fel şi o geantă termoizolantă. De asemenea, vesela incasabilă este un must la vârsta lui, în plus îşi poate alege culoarea din care vrea să mănânce, deci combinăm utilul cu plăcutul.

Asta este lista mea. Voi ce preferaţi pentru copii mici? 

2 thoughts on “Pentru copii: 5 cadouri pentru ei şi pentru voi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *