Vrei să gătești ca-n povești? Hai la CulinaryON!

Lifestyle Therapy - DesignTherapy

Dacă și pentru tine gătitul e fun, dar n-ai cea mai generasă bucătărie, să știi că de curând s-a deschis în Pipera Disneyland-ul experientelor culinare. Nu, nu e o glumă! Chiar așa e! Eu l-am vizitat și sunt sigură că la Disneyland nu o să-mi placă la fel de mult. Dar să vă povestesc…

CulinaryON înseamnă un loc imens unde îți poți serba ziua de naștere, face o petrecere surpriză sau un team-building, practic orice îți trece prin cap și care implică gătitul. Pentru că întreg locul este gândit ca o imensă bucătărie (de fapt mai multe), superdotată, care vine la pachet și cu maeștri bucătari fain și fun. Eu am fost într-o seară la un eveniment tare fain, unde am gătit paste – de casă, evident – și tiramisu, în timp ce am cântat, am dansat și am socializat la un pahar de vin. Pe scurt, m-am distrat de minune, iar la final am mai și mâncat.

În ceea ce privește spațiul și dotările, după cum spuneam, totul este la un nivel foarte înalt. De la lingură și furculiță, la mixere profesionale și mașini de făcut paste. Spaţiul creat este unul relaxant, în stilul loft-urilor din New York. Locul respiră un puternic spirit industrial, mai ales datorită elementelor unice de design: podelele de lemn, pereţii din cărămidă, nuanţele puternice de violet.

Există trei mari studiouri modulare de gătit care comunica între ele, fiecare fiind echipat cu staţii de gătit mobile extrem de bine dotate, mese speciale pentru bucătari, bar şi sisteme multimedia de ultima generaţie – ingredientele perfecte pentru cele mai reuşite evenimente corporate sau pentru petreceri private memorabile.

Cu siguranță v-am făcut curioși, așa că vă mai spun că Disneyland-ul experiențelor culinare este situat pe Şoseaua Pipera, nr. 48. Poate găzdui până la 200 de persoane, incluzând şi una dintre cele mai spectaculoase săli VIP, unde pot fi organizate evenimente private cu participarea celor mai renumiţi chefi sau poţi petrece seri relaxante cu prietenii în jurul unei mese unicat, din lemn de măslin, veche de peste 100 de ani. Sala VIP este cu atât mai impresionantă, cu cât oferă o vedere panoramică asupra studiourilor.

Centrul mai cuprinde şi o încăpere superbă şi intimă, unde invitaţii vor descoperi cele mai bune vinuri româneşti şi internaţionale, vedetele fiind selecţia premium de vinuri WineOn produse în regiunile Toscana şi Piemont din Italia. În plus, CULINARYON are în dotare şi două săli de conferinţă modulare, care pot găzdui întâlniri de afaceri, înaintea începerii distracţiei.

Vă mai spun că puteți achiziționa și cursuri-cadou cu prețuri pornind de la 200 de lei. Mai multe detalii aici.

Despre CulinaryON

Este o reţea internaţională de studiouri de gătit şi de divertisment, care deţine centre în Singapore, Moscova şi Bucureşti, şi are în plan să deschidă cel puţin 100 de noi locaţii la nivel internaţional. Lansată în 2012, compania a organizat până acum evenimente la care au participat peste 70.000 de clienţi şi este liderul de piaţă în zona de divertisment culinar, cu o cota de piaţă de 60%.

Share This Post!

18 Comments

  • Dana Stancu noiembrie 24, 2017 at 7:02 am

    Chiar pare super fun. Eu nu le am cu gătitul, dar intr-o așa atmosfera sigur as face ceva interesant de mâncare ?

  • Debora Tentiș - farmacistonline noiembrie 23, 2017 at 9:45 pm

    Foarte tare ideea și conceptul acesta. Este prima dată când aud așa o idee 🙂

  • Andreea Voivozeanu noiembrie 23, 2017 at 4:46 pm

    Super conceptul 🙂 Si mie imi place sa gatesc si chiar m-ar tenta sa particip la un astfel de eveniment. Cred ca una dintre prietenele mele chiar ar organiza acolo un eveniment, ca se gandea de ceva timp sa ne invite sa gatim la ea.

  • Rokolla noiembrie 23, 2017 at 3:25 pm

    Eu mai cochetez u bucataria proprie, dar cred ca m-as cam bloca sa fac asta de fata cu atata lume. Mi-ar fi placut sa fiu prezenta la eveniment

  • Catalina Cotoc noiembrie 23, 2017 at 1:38 pm

    Wow, ce idee super! Chiar as merge si eu. 😀

  • Eva Luna noiembrie 23, 2017 at 11:17 am

    Ce idee faina! Eu n-am stiut de ea. E prima data cand aud de acest concept ^_^

  • Adn de Femeie noiembrie 23, 2017 at 6:17 am

    Superb! Oare cum de ai parte doar de locuri așa minunate?? ?

    • DesignTherapy noiembrie 23, 2017 at 11:55 am

      Eiii, oricine poate merge acolo 🙂 Eu am avut noroc sa-l descopar putin mai repede prin prisma meseriei <3

  • Vyo Vyoleta noiembrie 22, 2017 at 9:21 pm

    Vreau si eu sa particip la astfel de evenimente,imi place sa gatesc si sa ma implic , sa descoper diferite retete si oameni noi.

    • DesignTherapy noiembrie 23, 2017 at 11:55 am

      Sau poti chiar organiza unul acolo!

  • Mihaela Curea noiembrie 22, 2017 at 8:57 pm

    Tare mi-ar plăcea să fie si la Cluj, prima m-as inscrie!

    • DesignTherapy noiembrie 23, 2017 at 11:55 am

      Pai sa le dam idei, nu? 😀

  • Pandrea Florina noiembrie 22, 2017 at 5:13 pm

    Ce tare! Văzusem la un moment dat story-uri de la evenimentul de deschidere cred. Chiar mă întrebam despre ce este vorba.

    • DesignTherapy noiembrie 23, 2017 at 11:56 am

      Dap, a fost un eveniment foarte fain, dar au mai tot facut de atunci. Sunt tare activi!

  • kleo noiembrie 22, 2017 at 4:41 pm

    super, mi se pare un concept foarte misto, multumim pentru pont

  • oana noiembrie 22, 2017 at 4:33 pm

    Foarte interesant, am fost invitata odata la un atelier Heidi dar nu am putut ajunge 🙂

  • Alexa noiembrie 22, 2017 at 11:28 am

    Ce interesant 🙂 nu am mai auzit pana acum de acest concept dar pare super fun si diferit! ???