Metamorfoză. Design cu piese accent, în funcţie de stil

Schimbările mici aduc de cele mai multe ori efecte mari. Dacă sunt făcute cu grijă, evident. Nu orice simplă schimbare din locuinţă va atrage după sine un vibe nou, însă atunci când vrei să transformi un spaţiu îţi recomand să investeşti într-o piesă accent. Aceste piese accent au factorul wow. Nu doar îţi atrag privirea, ci potenţează efectul întregii amenajări. 

Tocmai de aceea, astăzi am selectat câteva astfel de piese de mobilier care pot avea efectul scontat. Personal, sunt adepta stilului eclectic şi prefer să „amestec” ingredientele, adăugând mereu un touch industrial, înspă nu trebuie să faceţi ca mine. Aşa că vă recomand câteva piese altfel, care se pot integra într-o mulţime de stiluri, dar şi într-o mulţime de amenajări: rezidenţiale, comerciale, horeca, spaţii de birouri. Doar imaginaţia poate trasa limita.

Stil industrial

Încep cu acesta, pentru că este preferatul meu, deşi într-o casă cu un copil mic este imposibil să ai un stil anume. Visăm însă ca peste câţiva ani casa noastră să aibă câteva piese de genul acesta:

Lampă cu picior trepied – 2077 lei 

piese accent

Scaune si masă Tango – 1636 lei

piese accent stil design

Stil clasic. With a twist

Clasic, clasic, dar de ce să nu facem ceva în plus? De exemplu să avem un astfel de pat, cu o tăblie aparte. Pernele supradimensionate nu doar arată foarte bine, ci sunt şi foarte confortabile:

Pat tapiţat Farbe – 2792 lei  

piese accent stil design

Stil contemporan

Pentru cei care preferă liniile simple, recomand culorile puternice. Cum ar fi această superbă canapea. O ador pur şi simplu!

piese accent stil design canapea comanda

Canapea Harvey – 7913 lei 

Tot pentru cei cu gusturi rafinate, fani ai liniilor drepte, iată o masă care ar putea reprezenta accentul dintr-un dining luminos.

piese accent

Masă Aston – 3081 lei 

Stil romantic

Cred că aceste fotolii sunt preferatele mele. Nu s-ar fi potrivit în nicio casă în care am locuit până acum, însă le-aş găsi un loc oricând. Sunt mari, confortabile. Au alura de regalitate şi sunt din… plastic. Se potrivesc perfect în stilul romantic, dar la fel de binept reprezenta o piesă de accent perfectă într-o amenajare în stil nordic. La fel de bine arată într-un dressing sau într-un concept store dedicat modei. Mie îmi plac cele albe sau negre, dar vin în tot felul de culori, inclusiv roşu, verde, albastru, orange.

Fotoliu Little Queen of Love- 1199 lei 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *