Cu siguranță deja știți că plantele schimbă complet aerul și atmosfera într-o casă. Și la propriu, și la figurat. Dar mai mult decât niște ghivece (și mai simplu de îngrijit) sunt niște aranjamente ceva mai speciale. Care conțin, în general, două tipuri de plante: aeriene sau suculente. Da, vorbesc de terarii. Am (re)descoperit plăcerea de a mă juca cu aceste terarii de curând, printr-o întâmplare. Și ce frumusețe a ieșit!
Am descoperit, tocmai la Sibiu, o gașcă simpatică, tânără și inimoasă, care produce aceste terarii. Ei se numesc Greenarium. Și, așa cum se definesc, înseamnă geometrie împletită cu naturalețea plantelor, design de obiect aparte, transparența emoțiilor provocate de forme simple, și totuși atât de complexe, viață într-un micro-univers, frumos în toate dimensiunile.
Sună pompos, dar vă asigur, perfect adevărat. Produsele lor, pe scurt, mixează plante suculente și aeriene, mușchi, licheni și alte elemente naturale cu forme precum piramida, dodecaedrul, coloana, icosaedrul, globuri mai mici și mai mari, cilindrul, filigoria și alte combinații unicate.
Produsele sunt decorațiuni de sticlă lucrate manual de cei trei fondatori Greenarium prin tehnica de vitraliu combinate cu plante ușor de întreținut. Totul a început de la dorința lui Anton și a Ralucăi de a oferi cadouri de Crăciun familiei și prietenilor făcute de ei. S-au documentat, au învățat, între timp a venit și Paul în echipă, iar acum au peste o mie de cadouri făcute prin produsele Greenarium.
Totul pleacă de la forma vasului…
Eu am ales un icosaedru. Îmi imaginam că e mai mic, că va ajunge cioburi având în vedere distanța de la care urma să vină, că plantele se vor usca… pe scurt că această comandă va fi un fiasco. Mai ales că a mai stat coletul și vreo două zile singur la birou, că nu am reușit să ajung să-l iau. Nu a fost așa. A ajuns acasă intact, perfect ambalat, și foarte ușor de dezasamblat.
Am scos pe rând toate elementele de decor: nisip, pietre, licheni, bumbac. Deși am vrut licheni, mi-am dat seama, încă o dată, că nu sunt genul meu. Dar îi vom refolosi, nimic nu se pierde. Așadar… materia primă:
Tare fain împachetate toate, cu instrucțiuni bine puse la punct, simple, ușor de urmat, totul are așa un aer vesel care te bine dispune.
M-am pus repede pe treabă. A venit și asistentul de serviciu care era tot un wow, wow, wow, mami! De ce? Pentru că totul arăta impecabil, astfel încât și un copil de nici 5 ani observă atenția la detalii.
Una peste alta, asamblarea icosaedrului a devenit o activitate distractivă în doi. Și relaxantă, căci tare i-a plăcut lui D. să se joace cu nisipul și cu pietrele. Mai că nu mi le-ar mai fi dat înapoi.
O mini-grădină pe birou
Totul a fost super simplu de asamblat. Eu am ales plante suculente, pentru că nu-mi plac deloc cele aeriene. Îmi amintesc de școala generală. Pitici pe creier, știu. Dar pe cele suculente le ador, așa că mi s-au părut perfecte.
Primul meu terariu e gata!
Planta pe care am ales-o eu se numește sempervivum. Și pare că va trăi veșnic. Trebuie udată cu o lingură-două de apă pe săptămână. Dacă uiți, nu se întâmplă mai nimic. Cei de la Greenarim spun că astfel de plante pot ține zeci de ani.
Practic, și acestea, dar și cele aeriene supraviețuiesc aproape în orice condiții vitrege. Așa că sunt combinații perfecte pentru uituci și nepricepuți, dar care iubesc plantele. Și la fel de potrivite sunt și pentru cei care știu cum să îngrijească o plantă și să o exploateze vizual la potențialul său maxim. Cum am făcut eu mai jos:
La final nu-mi venea să cred cât de fain a ieșit. Cât de simplu a fost să-l asamblez și cum a schimbat complet aspectul pervazului lat pe care îl am și pe care uneori îl folosesc pe post de birou. Mi-a plăcut atât de mult încât voi comanda și pentru birou câteva astfel de terarii, de forme și dimensiuni diferite. Găsiți aici o mulțime de variante, plimbați-vă prin site, însă, veți descoperi minunății!
Inspirație pentru terariile voastre
Practic este o modalitate simplă de a vă face o mini-grădină într-un glob de sticlă. Sau într-o piramidă. Sau într-o casă. Vă las mai jos câteva idei adunate de pe Pinterest, că să vedeți cât de faine pot fi aceste terarii. Iar exercițiul de a le monta este terapeutic de-a dreptul.
La final, încă un motiv pentru care voi mai comanda de la Greenarium:
Este incredibil și de apreciat că trei tineri au investit atât în ideea de a avea un produs de calitate, aproape de client, cu adevărat. Ah, Greenarium este pe piața de decorațiuni din 2016, iar shop-ul online a fost lansat în decembrie 2019.
Ce spuneți? Ne facem frați de terarii?
Foto: Adobe Images, Pinterest, Arhiva personală
###
Acest articol face parte dintr-un proiect de susținere a brandurilor românești, inițiat de Digital Parents Talks – #PutereaLuiÎmpreună
2 Comments
Si eu care tineam cactusii in niste ghivece banale de plastic. Voi salva articolul 🙂
Au și ghivecele rolul lor 🙂