Din ce în ce mai multe apartamente din București arată atât de fain că ar putea să-și găsească locul în orice revistă de specialitate din lume. Și nu sunt apartamente care au costat milioane de euro (da, avem și din acelea în București), ci apartamente normale. Cum ar fi amenajarea de azi, semnată de iDecorate. Un apartament de 4 camere, pentru o familie cu un băiat adolescent. O provocare aș spune, având în vedere cât de dificil este să fii pe placul copiilor de azi, indiferent de vârstă. Bugetul: aproximativ 50.000 de euro. Rezultatul: vă las să decideți singuri.
Potrivit echipei de arhitecți de la iDecorate, conduse de Irina Radu – cu care am avut un interviu drăguț aici – bucătăriile open space sunt tot mai întâlnite în locuințele românilor, iar acestea includ de fapt un spațiu mult mai larg. Spațiul deschis se extinde așadar la nivelul living-ului și al bucătăriei, cât și la nivelul holului și al diningului.
Atunci când spațiile se întrepătrund, modul de compartimentare al locuinței contează extrem de mult, iar amenajarea trebuie să îmbine atât partea funcțională cât și cea estetică. Așadar, living-ul este partea centrală a întregii locuințe și de aici se întrepătrund celelalte funcțiuni.
Centrul apartamentului
Holul de la intrarea în locuință este prevăzut cu un mobilier alb realizat pe comandă, un dulap dressing cu accente elegante amplasat pe toată suprafața peretelui.
Remarcăm integrarea roșului ca nuanță de accent, culoare pe care o veți descoperi treptat în întreaga locuință. Desigur, greu de trecut cu vederea acest fotoliu roșu, cu tapițerie din catifea, care dă un aer sofisticat și prețios. În spatele fotoliului amenajarea include un perete ascuns de oglinzi ample care separă holul de spațiul de zi.

Spațiul comun – aerisit, minimalist
Livingul este aerisit, regăsim accentul de culoare din spațiul anterior, mobilierul minimalist, în linii simple și drepte. Biblioteca din spatele canapelei face trecerea către hol.
Zona de luat masa este marcată de corpul de iluminat suspendat și de draperiile burgundy care fac legătura cu restul spațiului de zi, dar fără a lăsa culoarea de accent să domine spațiul. În rest, zona de dining este amenajată minimalist, cu scaune gri și masă cu blat de sticlă, pentru un ambient ordonat.

Dormitoarele – între funcționlitate și accente de culoare
Trecem la dormitoare. Îmi place tare mult faptul că sunt luminoase, razele soarelui pătrund generos în camere și știți cât de hygge este lumina blândă a dimineții.
Dormitorul principal este amenajat în tonuri neutre de gri și alb, cu accente de roz și burgundy. Mobilierul păstrează linia minimalistă, accentul căzând pe patul tapițat ce dă un aer de confort, la fel ca și spațiul dedicat cititului de lângă fereastră.
Dormitorul este prevăzut cu un dulap realizat pe comandă. Când vrei să păstrezi spațiul aerisit mergi până la nivelul plafonului.
Dormitorul secundar este locuit de un adolescent, așa că îmbină atât funcționalitatea evidentă – spațiu de odihnă – cu cea de studiu și recreere. Tocmai de aceea se bucură de un spațiu de lucru confortabil.
Al treilea dormitor este gândit ca un spațiu de relaxare sau o cameră de oaspeți. Cromatica se schimbă ușor, spre tonuri mai puternice, păstrând însă elementul de legătură. Designul de interior are un cuvânt greu de spus în cazul oricărei amenajări, mutând atenția spre anumite spații. Aici – peretele verde completat de fotoliul tapițat.
Când designul de interior bifează toate cerințele
Rezultatul final al proiectului acestui apartament de 4 camere din București este un ambient armonios, amenajat coerent și unitar. Totul bine organizat, simplu și funcțional, adaptat pentru nevoile și preferințele proprietarilor.
Dacă v-a plăcut, vă invit să vedeți și alte proiecte ale echipei iDecorate aici.
Și alte amenajări prezentate chiar aici, pe DesignTherapy: Spectacol în Timișoara: ce poți face cu 6.000 de euro într-un apartament de 57 de metri pătrați