Am primit de multe ori întrebarea cât costă amenajarea unui apartament. Sau să-l renovezi. Așa că am ales acest spațiu, pentru care s-a alocat un buget mediu. Vorbim despre o amenajare completă, ce implică mobilare, finisaje, aparatură electrocasnică și multe altele. 22.000 de euro nu sunt puțini bani, dar nici mulți, iar acest buget variază de fiecare dată în funcție de finisaje și de stilul abordat.
Această locuință amenajată de echipa Next Interior se află în complexul Anavia din Otopeni și aparține unui cuplu care au dorit să schimbe viața la bloc cu o casă la curte. Echipa de arhitecți și designeri a realizat amenajarea open-space-ului de la parter și a dormitorului matrimonial de la etaj, restul casei urmând să fie amenajată în curând.
Design scandinva și cromatică pe măsură
Cât costă amenajarea unui apartament depinde, cum spuneam, destul de mult de stilul de amenajare și de finisaje, de lucrările care sunt făcute pentru a modifica structura actuală.
În cazul acesta, a fost ales un design scandinav, minimalist, simplitatea, culorile deschise și materialele naturale. Paleta cromatică a fost compusă din nuanțe de gri și din culori neutre, iar galben a completat totul ca accent de culoare.
Modificările de structură impactează costul amenajării
Modificări: au fost eliminați pereții de compartimentare ai bucătăriei pentru a se obține un spațiu deschis, care înglobează holul de intrare, bucătăria, livingul și zona de luat masa. Așa s-a eliminat efectul de tunel pe care îl avea holul. În plus, a apărut o insulă care funcționează ca spațiu
de lucru și depozitare, dar este și loc de luat micul dejun.
Cât costă amenajarea și finisajele
Ajungem la finisaje. Echipa Next Interiors a ales o bucătărie cu fronturi din MDF vopsit, albe, care să se întoarcă în partea de sus pentru a câștiga spațiu de depozitare. Trecerea către zona de living se face printr-un corp de de bibliotecă, care are atât rolul de a masca laterala frigiderului, pentru a nu putea fi văzută de pe canapea, dar este și spațiu de expunere pentru frumoșii corali ce fac parte din colecția mamei beneficiarei, o fostă profesoară de geografie.
Am ales să integrăm acest corp cu stâlpii și grinda, într-o nuanță de gri antracit pentru a crea o delimitare vizuală între zona de bucătărie și living-dining. Și pentru că beneficiarii nu și-au dorit niciun fel de elemente decorative cum ar fi tapetul sau vopseaua decorativă, am ales să punem în evidență materialele folosite și să placam peretele din spatele televizorului cu plăci de PAL cu aspect de lemn, a explicat echipa.
Elemente jucăușe și o atmosferă caldă
Tot în living s-a adăugat un element playful, un covor mai special, care aduce un pus de culoare. Tonul se continuă în dormitor, unde a fost placat peretele din spatele patului și scos în evidență prin iluminarea cu bandă LED. Două măsuțe de cafea ce înlocuiesc noptierele întregesc această zonă, iar veiozele glob sunt a nice touch.
Furnizorii influențează de asemenea cât costă amenajarea unei locuințe, așa că ar trebui să menționăm câțiva. Patul Divanissimi, dulapul de haine cu uși glisante din HPL, realizat pe comandă, care de fapt optimizează costurile.
Vă las mai jos și planul locuinței, ca să vedeți de la ce s-a plecat și cum s-a finalizat amenajarea. Iar aici aveți mai multe amenajări ale celor de la Next Interior.
Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomand și Spectacol în Timișoara: ce poți face cu 6.000 de euro într-un apartament de 57 de metri pătrați
2 Comments
Planul nostru este sa ne mutam la casa, intr-un viitor apropiat. Trebuie doar sa o gasim. Dar cand va fi a noastra, vom apela la specialisti pentru design. Rezultatele sunt minunate.
Va fi cea mai frumoasă casă!