Haos în casă? De ce organizarea nu e nici complicată, nici scumpă

Cum să trăiești Hygge - DesignTherapy

organizare adobe

Organizarea simplifică vieți nu doar spații. Și nu este echivalentul curățeniei, nici pe departe. Te invit să faci un exercițiu simplu, propus de Diana Mihăilă, primul Master Professional Organizer din România, pentru a vedea că piesele de puzzle sunt mult mai ușor de conectat decât crezi. Mai jos câteva idei, iar restul materialului te invit să-l descoperi pe OrDeLi – Organizare.Design. Living – un produs media nou, care merită să fie răsfoit în tihnă. 

Îți propun să privești organizarea ca pe un puzzle, la început cu piese mari și puține, aidoma celor cu care ne jucăm întâi când suntem copii. Tabloul se compune din câteva elemente interconectate. Dar, cu imaginea finală în minte, deslușesc mai ușor piesele și identific mai rapid tehnicile ce mă pot conduce la finalitatea dorită – spune Diana Mihăilă în OrDeLi

organizare

Poți începe cu colțurile, căci sunt ușor de recunoscut și să închei cu centrul. Sau poți folosi centrul ca punct de colectare și acolo, în tihnă, să evaluezi și să grupezi obiecte ce aparțin spațiului în funcție de colțul în care se potrivesc. Pe scurt și firesc, numim această abordare organizare colț cu colț.

Ea se leagă natural de organizarea categorie cu categorie, bază a oricărei metode din orice colț al mapamondului. Lăsând la o parte jocul de cuvinte, formarea de secțiuni clare simplifică enorm orice proiect de punere în ordine cu sens a lucrurilor și a spațiilor.

Este suficient să mă întreb unde, când, cum, de ce și cât de des folosesc pentru a-mi da seama cum categorisesc. Atunci când nu am un răspuns clar, ce am în față este surplus.

Organizare de la mic la mare

Putem optimiza un spațiu și dacă ne raportăm la fi ecare perete în parte. Este mobilierul bine ales, este bine poziționat, este bine compartimentat? Ceea ce stochez aici este potrivit cu activitățile pe care le desfășor? Mai am nevoie de alte organizatoare și sisteme? 

Organizarea perete cu perete ne pregătește pentru organizarea cameră cu camerăAcestea sunt precum puzzle-urile pentru avansați: ne-am făcut mâna, am dezvoltat propriile tehnici, singura problemă reală este volumul.

Cantitățile mari pot fi copleșitoare chiar și pentru cei experimentați. Dar identificând și înlăturând excesul suntem mai aproape de sortarea pe categorii.

Și, într-un mod absolut firesc, descoperim că organizare este ciclică, iar atunci când cercul nu se închide, pornește ca o spirală căpătând noi și noi valențe.

Cât de simplu este să ai o casă organizată

Din categorii mari putem face categorii mici, dar rafinarea vine în timp, nu din prima. Obiectele se tot mută până când își găsesc cel mai bun loc. Iar când ajung să se miște precum un mecanism, vorbim despre eficientizare, nu doar despre depozitare corectă, conformă cu o metodă ori cu alta.

Mai multe despre organizare, tips & tricks și nu numai, în primul număr al revistei OrDeLi, o revistă dedicată unei vieți hygge, realizată împreună cu Diana Mihăilă, Alina și Claudiu Ciobanu

Dacă ți-a plăcut acest articol, te invit să citești și: 

8 super-idei de organizare a jucăriilor și nu numai

5 lucruri pe care ar trebui să le știi despre organizarea casei

Share This Post!