3 lucruri pe care le-am învăţat de la Ikea

Inspiration - DesignTherapy

Ikea a dezvoltat un concept unic, care a devenit inspiraţie şi pentru alte magazine, însă trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Dacă se întâmplă să calci în magazin, este imposibil să nu găseşti măcar un obiect de decor, un accesoriu care să-ţi facă cu ochiul. Iar pentru atunci când nu cauţi decât inspiraţie, Ikea a rezolvat şi această problemă. Aşa ajungem la câteva lucruri pe care le-am învăţat de la şi despre Ikea. 

Ikea nu înseamnă perfecţiune

Evident. Mai ales că Ikea nu crede în perfecţiune. Iată ce spun chiar ei: „Nu credem în locuinţe perfecte. Credem în case care sunt reflecţia oamenilor care locuiesc în acestea. Acolo unde lucrurile arată aşa cum vrei tu, funcţionează aşa cum ai nevoie şi te fac să te simţi bine – fără să coste foarte mult. De aceea, îţi oferim o mulţime idei, de la decoraţiuni şi sfaturi de organizare până la inspiraţie şi soluţii pentru o viaţă sustenabilă acasă”. Acesta este principiul pe care se bazează şi cea mai nouă secţiune de pe site-ul producătorului suedez.

Ikea înseamnă inspiraţie

Noua secţiune de pe site-ul Ikea este o categorie aparte, nu de produse anume, ci de… idei. Practic, aici poţi să te inspiri din proiectele designerilor pentru toate spaţiile, de la living la terasă, de la baie la camera copiilor. Aici găseşti şi sfaturi despre cum să alegi textilele de exemplu sau despre cum să-ţi decorezi biroul.

Ikea înseamnă reinventarea spaţiului

Dincolo de orice, la producătorul suedez trebuie să recunoşti (şi să admiri) că a reuşit să creeze produse multifuncţionale. Un simplu umeraş poate deveni ramă foto, etajerele metalice pe care le găseşti la departamentul „baie” pot sta perfect şi pe terasă, iar lista poate continua. Aşa că nu ezita să dai o raită prin cea mai noua secţiune a site-ului Ikea.

Share This Post!