50 shades of Grey. Apartamentul de care te vei îndrăgosti

Inspiration - DesignTherapy

Două camere. Atât are acest apartament. Două camere și  77 de metri pătrați. Ai tinde să spui că nu are niciun sens să faci un apartament atât de spațios și să-l compartimenezi așa. Asta pentru că nu l-ai văzut pe acesta. 

Apartamentul acesta minunat îmi amintește de 50 Shades of Grey, dar doar prin prisma paletei de culori alese. Din fericire, vocabularul cromatic nu are nimic de-a face cu filmul, care, între noi fie vorba, a fost destul de prost. Sau hai să-i spunem neverosimil. Trecând însă peste această paralelă întâmplătoare, hai să facem un tur virtual prin superbul apartament:

Livingul

50 shades of grey

Îmi place tare mult că zona de lucru, biroul, deși este într-un spațiu comun, pare suficient de izolat astfel încât să nu fi distras atunci când lucrezi. În plus, este completat de un spațiu pentru relaxare/citit, amenajat chiar la fereastră. Aș spune destul de 50 shades of Grey 😀

Bucătăria și diningul

Pentru cineva care gătește, cred că așa arată Raiul. Un spațiu mai mult decât generos, dar mai ales luminos, interesant, eclectic.

Holul – foarte 50 Shades of Grey

Micile detalii industriale mă duc cu gândul la spațiile largi, deschise din film. Desigur, acolo o opulență simplă atragea subtil atenția, în timp ce aici domină simplitatea.

Dormitorul

În același ton simplu, gri, se ascunde însă după o ușă glisantă minunată, continuând aerul sofisticat-industrial care de altfel predomină.

Îmi plac tușele mai închise de gri, dar mai ales ferestrele largi, care lasă lumina să se reverse asupra patului. Tonul minimalist este integrat perfect.

Baia, note diferite, naturale

Baia este singurul spațiu care face notă discordantă cu paleta de culori aleasă pentru restul casei. Se păstrează totuși materialele naturale – lemnul natur – specific și amenajării livingului sau holulului. Simplă, linii drepte, minimaliste. Nimic nu este în plus.

Și cam așa arată intrarea în acest frumos apartament…

50 Shades of Grey sau nu, eu m-am îndrăgostit de acest apartament superb. Nu i-am găsit cusur. Ah, ba da. Faptul că se află la câteva mii de kilometri distanță, în Suedia. Este însă de vânzare și costă undeva la 490.000 de euro. L-ai cumpăra?

Dacă ți-a plăcut acest articol, atunci îți recomand și:

Paris, Londra sau Roma? Cazare de vis cu 120 de euro!

Îți place designul nordic? Iată de unde te poți „aprovizona”

Garsoniera. Cum să transformi un spațiu mic într-o casă mare

 Foto: Lundin.se

Share This Post!