Cum amenajezi un apartament de două camere ca să ai mai mult spaţiu

Inspiration - DesignTherapy

amenajare apartament doua camere

Deşi ne dorim case mari, cei mai mulţi trăim în apartamente cu două camere. Să recunoaştem, nu este nici prea mult, nici prea puţin spaţiu. Când numărul locatarilor creşte, bine ar fi ca spaţiul şi aşa limitat să fie cât mai bine repartizat. Tocmai de aceea are de câştigat designul nordic, funcţional, simplu, accesibil. Cam aşa este şi apartamentul de mai jos, de două camere, amenajat în mare parte cu mobilier IKEA. 

Sunt 59 de metri pătraţi, în total. Dar veţi vedea cât de multe lucruri se pot face în acest spaţiu. Iată livingul, confortabil, cu o canapea neextensibilă în centrul atenţiei, un pouf şi câteva măsuţe care se pot muta în funcţie de necesităţi. De asemenea, aici a fost amenajat şi un spaţiu de luat masa, însă, dacă preferaţi bucătăria şi ştiţi că nu aveţi mai niciodată invitaţi la cină, puteţi pune în acel spaţiu un fotoliu sau chiar două, un birou etc.

Bucătăria este una generoasă, după cum spuneam, destul de lungă, cu multe spaţii de depozitare, lucru recomandat la spaţiile înguste ca acesta.

Proprietarii au profitat de fereastra mare şi bine au făcut. Ce e mai plăcut decât să iei masa cu o privelişte frumoasă în faţa ochilor? Este un atu al oricărui apartament o astfel de fereastră, fie că în acest spaţiu aveţi o masă, ca în acest caz, sau decideţi să amplasaţi un blat de lucru, o chiuvetă etc.

Dormitorul, aceeaşi idee de amenajare

Adică este amenajat foarte simplu, în stilul minimalist cu care ne-au obişnuit nordicii. Prin urmare arată cam aşa:

amenajare apartament doua camere

De data aceasta, de fereastră s-a profitat pentru amplasarea unui birou. Un spaţiu perfect.

Şi, ca să vedeţi cât de important este să profitaţi de ceea ce se vede şi de la fereastra apartamentului, iată şi balconul! Este practic o altă cameră, cel puţin pe timp de vară.

amenajare apartament doua camere

Plantele sunt nelipsite din camere. Dau impresia unui spaţiu aerisit şi, de altfel, contribuie la oxigenarea spaţiului.

Amenajarea aceasta nu este deloc costisitoare. Aţi putut observa cu siguranţă canapeaua şi măsuţele IKEA, biroul şi corpurile de iluminat, scaunele şi mesele din bucătărie şi din dining. Bugetul este unul modest, însă amenajarea de mare efect. Important este să vă faceţi planul de dinainte de a pleca la cumpărături! Dacă sunteţi curioşi cât costă, acesta se află într-unul dintre cartierele centrale ale Gothenburgului, al doilea oraş ca mărime al Suediei, după capitala Stockholm. Este de vânzare la preţul de 280.000 de euro.

Ce părere aveţi despre acest apartament? 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, cred că ai vrea să citeşti şi:

Cât crezi că a costat amenajarea acestui apartament din Bucureşti?

5 idei de styling pentru casă „furate” de la Ikea

Foto: stadshem.se

Share This Post!