Încep acest articol prin a vă spune că îmi pare rău că nu l-am scris mai repede. Casa viitorului este o casă făcută de niște studenți voluntari, care produce mai multă energie decât consumă, și pe care pur și simplu nu poți să nu o adori! Designul ei este simplu și fantastic, iar ceea ce găsești în ea e wow. Vă zic pe scurt ce și cum și vă invit să o vizitați repede, căci pe 1 septmbrie „pleacă” în Dubai.
-
Designul
Casa EFdeN Signature arată tare fain. Spațiul este compartimentat vizual prin diferențe de nivel, dar și prin texturi, culori, ambientul creat în fiecare spațiu. În plus, amenajarea este versatilă, fiind ușor de transformat, în funcție de necesități. De exemplu, poți ascunde patul, obținând astfel un spațiu de petrecere mare.
2. Bateria Grohe
De la bucătărie. Este o baterie specială, care, dincolo de faptul că te ajută să economisești apă (treaba asta cu risipa a început să mă sâcâie tare mult), îți oferă instant și apă fierbinte la robinet. Deci dacă vrei un ceai, pac, dai drumul la apă și e gata.
3. Patul
Am mai zis și mai sus de el, e genial, ceva ce mi-aș dori oricum acasă. Mai ales că dispune și de spații de depozitare ascunse.
4. Zona de relaxare
…care se află deasupra patului. E o plasă – un fel de hamac – așa cum ai văzut în filme. Extrem de interesant și cool.
5. Spațiul de lucru
Biroul cu orhidee la geam… genial ascuns și în același timp luminos. Chiar m-aș vedea lucrând acolo.
Am scris foarte pe scurt, dar să știți că sunt o mulțime de lucruri faine în casa proiectată și construită de peste 50 de studenți voluntari. Ei vor pleca în Dubai, unde vor participa la cea mai prestigioasă competiție de profil: Solar Decathlon. Juriul va delibera pe 14 noiembrie care dintre cele 21 de echipe din 15 țări participante a construit cea mai faină casă. Evident, vor fi luate în considerare criterii tehnice, nu doar de design: cum ar fi sustenabilitatea, eficiența energetică, managementul resurselor și multe altele. Dar despre acestea vom mai vorbi.
Cert este că trebuie să vedeți această casă care se află până pe 31 august în curtea Complexului Comercial Băneasa, între IKEA și Mall. Mai multe detalii aici.