Nu avem nevoie de o sărbătoare pentru a aranja într-un mod deosebit masa, însă cu atât mai mult de Paşti ar trebui să ne pregătim casa de petrecere. Şi chiar dacă la noi curentul decoraţiunilor de Paşti nu a prin prea tare (şi nici nu pot spune că mă dau în vânt după el), totuşi cred că masa ar trebui să fie cu adevărat specială.
Iată la ce m-am gândit:
Pentru astfel de decoruri spectaculoase de-a dreptul şi totuşi mai simplu decât aţi crede de obţinut, avem nevoie de o veselă pe măsură. Mi-a plăcut mult vesela cu motive pascale de la diverşi furnizori cum ar fi PotteryBarn sau Pier 1.
De asemenea, un place setting pe măsură este obligatoriu. Am strâns câteva idei simple şi de efect pentru masa de Paşti:
Şi, nu în ultimul rând, decoraţiuni florale pe măsură:
Cum obţii aceste decoruri minunate? Nu este deloc greu. Pentru aranjamente florale deosebite, apelează cu încredere la florarii pricepuţi de la Oraşul Florilor sau Floria. Fie că doreşti un aranjament gata pregătit, pe care îl găseşti pe site, fie că ai dori ceva personalizat, cu siguranţă florile vor fi proaspete şi rezultatul pe măsura aşteptărilor (am testat deja, altfel nu am fi făcut aceste recomandări).
Veselă minunată, perfectă pentru masa de Paşti, găsiţi la Atelier Bohemian Flow şi la Atelierul de Ceramică. În ambele cazuri, vă puteţi personaliza vesela după gust, nevoi şi buget (preţurile încep de la 40 de lei). Iată ce pot face mâinile dibace de la Atelierul de Ceramica:
… dar şi cele de la Bohemian Flow:
Dacă totuşi preferaţi o soluţie mai rapidă, puteţi da o fugă la Zara Home, unde găsim nu doar veselă superbă, ci şi feţe de masă şi şervete asortate. Nu uitaţi să folosiţi cu măsură imprimeurile, inclusiv când vine vorba despre aranjarea mesei de Paşti. Dacă vesela este foarte colorată, mergeţi pe textile uni sau cu broderii subtile. Dacă vesela este simplă, puteţi completa cu succes decorul folosind accesoriile superbe cu motive de primăvară:
Sper că v-au fost de folos aceste informaţii şi că veţi avea o masă de Paşti cu mult stil (şi mai ales delicioasă)!