Idei pentru băi mici, mici, mici

Inspiration - DesignTherapy

băi mici

Dacă și voi sunteți fani relaxare în cadă, atunci știți cât de frustrant este să locuiești îtr-un apartament sau într-o garsonieră unde baia nu are decât o cabină de duș. Și aceea prăpădită. Eu una am suferit tare, iar de câte ori m-am mutat în chirie acesta a fost un criteriu eliminatoriu, spre disperarea agenților imobiliari. 

Când m-am mutat într-o locuință cu baie mică, am renovat baia și am făcut loc unei căzi. Și credeți-mă, s-a simțit diferența de confort imediat. În plus, atunci când, la rândul nostru am închiriat garsoniera respectivă, renovarea băii mici, mici, mici a crescut valoarea locuinței. Așa că merită investiția! Iată câteva exemple mai jos care arată că oricât de mică ar fi baia, poți găsi loc pentru o cadă.

băi mici

Cada de baie japoneză este perfectă pentru băile mici:

Băi mici și culori tari

Chiar dacă vorbim de băi mici, atunci când încăperile sunt înalte perspectiva se schimbă și nu mai simți senzația de apăsare. Așa că poți experimenta cu multe culori, dar în contrast și în pereche. Cam ca mai jos:

băi mici

Culorile pastelate sunt foarte potrivite dacă vorbim de băi mici. Dau senzația de spațiu și contribuie la starea de relaxare.

băi mici

Când vrei să ai un aer sofisticat, care cu siguranță va abate atenția de la suprafață, mizează pe culorile atât de plăcute ale cuprului cu accente vintage, ca în imaginea de mai jos:

Te-am convins? Se poate să ai cadă în orice baie mică?

Dacă ți-a plăcut acest articol, atunci îți recomand și:

Garsoniera. Cum să transformi un spațiu mic într-o casă mare

Când o garsonieră arată aşa, nu mai simţi nevoia de spaţiu!

Share This Post!

5 Comments

  • Cristi Rosca august 27, 2019 at 2:21 pm

    M-a batut prietena la cap pana am cedat si i-am luat o cada mica freestanding. Cred ca asta e https://www.goodbath.ro/produs/cada-baie-freestanding-bella-150×74-9008
    Sincer nu stiu de unde ii vin ideile astea „geniale”. Asta e ce nu face omul din dragoste si mai ales pt liniste. Eu am baia mea mult mai mica cu un dus simplu , din acela cu o sticla fixa pusa pe jos . Cada nu am folosit-o niciodata , cred ca e placut in ea dar mie mi se pare totusi mica. Acum ma uit la cele in stil japonez si nu imi dau seama cum te poti intinde in ele )::

    • DesignTherapy august 29, 2019 at 1:01 pm

      :))) Ce nu fac bărbații pentru iubitele lor!

  • 13 super idei pentru amenajarea băii | DesignTherapy august 12, 2018 at 2:10 pm

    […] Idei pentru băi mici, mici, mici  […]

  • Andreea februarie 10, 2018 at 9:40 pm

    Buna, credeti ca s-ar potrivi aceasta oglinda Rude intr-o baie de tip modern si alba?
    https://www.catalomat.ro/jysk/catalog-nou-de-joi-08-02-2018-0/?page=4
    Multumesc.

    • DesignTherapy februarie 17, 2018 at 7:29 am

      Sigur. Atentie la dimensiuni 🙂