#SundayMood. Idei superbe pentru holul de la intrare

Inspiration - DesignTherapy

Este primul contact pe care tu şi orice vizitator îl aveţi cu casa în care locuieşti. De aceea, deşi de multe ori ignorat, holul de la intrare are o importanţă uriaşă în prima impresie lăsată, dar şi în echilibrul întregii locuinţe. Dacă nu crezi, testează: încearcă într-o zi să laşi totul în ordine, iar a doua zi, fă opusul. Vei vedea cum se schimbă starea ta de spirit din momentul în care intri în casă. Tocmai de aceea ar trebui să acorzi mai multă atenţie decorării holului de la intrare. Până la urmă este un spaţiu pe care îl foloseşti zi de zi. 

homedesignideas eu

Am selectat câteva imagini care să te inspire pentru a crea un decor echilibrat, practic, dar în acelaşi timp care te binedispune. Este esenţial să ai spaţiu de depozitare suficient dacă ai o familie numeroasă, la fel cum, dacă ai o mulţime de mărunţişuri le poţi găsi locul într-o consolă frumoasă. Coşurile, lăzile sunt sisteme de depozitare şic care te ajută să ascunzi lucruri mai puţin estetice, dar necesare.

 boligliv dk4

boligliv dk7

De asemenea, contează dacă printre locatari se află copii, caz în care poţi construi un decor mai special:

boligliv dk1

Şi esenţial este spaţiul de care dispui:

Şi când ai toate astrele favorabile, de ce să nu încerci un decor original:

boligliv dk6

lizmarieblog com

Dar chiar dacă spaţiul este redus, tot ai nevoie de un decor care să te ajute să creezi impresia de ordine. Şi nu doar impresia:

Apartment Therapy

Pinterest

Indiferent de stilul tău, decorul holului de la intrare denotă grijă pentru casa ta, dar mai ales eleganţă. Aşa că nu ezita să faci mici schimbări. Efectele vor fi mari.

Fotografii: boligliv.dk, Pinterest, ApartmentTherapy.com s.a.

Share This Post!