Chemex, French Press, ibric? Tu cum îți bei cafeaua?

Inspiration - DesignTherapy

Îmi place cafeaua. Nu, mai corect spus, ador cafeaua. Beau cam 3-4 pe zi și aș bea și noaptea, sincer, dar zic că mai bine mai beau și niște apă. Îmi place cafeaua de origine, îmi place să descopăr locuri unde cafeaua se prepară bine, dar asta cred că ați văzut deja dacă ați petrecut mai mult de 5 minute pe acest blog. În ultimul timp, prefer V60 și Chemex, recunosc. Mai ales că am cam renunțat la lapte. Dacă vreți să aflați mai multe despre metodele fancy de preparea a cafelei, am consemnat mai jos, de la oameni mai pricepuți citire:

Presa franceză (French Press)

Pregătirea cafelei la presa franceză păstrează uleiurile naturale prețioase pe care filtrele de hârtie le absorb și extrage aroma completă a cafelei, dând o consistență groasă și bogată.

„O presă de cafea nu are un filtru de hârtie, doar o plasă metalică. Deci vouă vă rămâne toată aroma”, spune Răzvan Ungureanu, Campion Barista România 2018 (v-am zis că am sfaturi de la oameni mai pricepuți decât mine). „În cazul acestui tip de preparare sunt extrase și uleiurile de cafea ce transportă gustul (în loc să fie absorbite de hârtia de la filtru), care devin componentă a cafelei în ceașcă. O cafea Dark-roast,  cu corp viguros și gust puternic, precum Cafeaua Starbucks Verona Whole bean se evidențiază cel mai bine prin această metodă de preparare”.

Pentru cafeaua pregătită la presă, folosiți măcinarea grosieră, asemănătoare cu sarea de mare. Umpleți presa cu apă fierbinte și asigurați-vă că toată cafeaua este acoperită de apă. Amestecați după patru minute, iar cafeaua este indicat să fie savurată în maximum 20 minute de la amestecare.

Pour-over

Pour-over este o modalitate foarte simplă prin care să pregătiți o singură ceașcă de cafea, cu o aromă completă.  Așezați un filtru de hârtie într-un suport ca un con de sticlă sau ceramică, măcinați cafeaua fin, precum zahărul granulat, puneți-o în filtru și turnați încet apă fierbinte peste ea. Lăsați-o să se odihnească pentru 10 – 30 secunde. Apoi turnați restul apei fierbinți în con, printr-o mișcare circulară. Cafelele Blonde-roast, precum Starbucks Veranda Blend®, au o aromă mai delicată, citrică, care își descoperă perfect gustul prin această metodă de preparare.

 „Când sunt acasă îmi pregătesc de cele mai multe ori cafeaua prin pour-over. E nevoie doar de 2-3 minute și cafeaua este gata”, spune Răzvan.

Cafea la… Chemex

Chemex® este un recipient elegant, în formă de clepsidră, realizat din sticlă de înaltă calitate, rezistentă la căldură, cu dimensiuni de la trei până la zece căni de cafea.

„La fel ca în cazul Pour-over, puteți controla extracția fluxului de apă”, explică Răzvan. „Puteți să faceți mai mult de o ceașcă o dată și să duceți Chemex-ul la masă, pentru a oferi cafea și prietenilor veniți în vizită”.

Filtrul de hârtie al chemex-ului reține zațul de cafea și o parte din uleiurile cafelei, pentru a obține o cafea clară, cu arome puternice și cu o corpolență delicată. Cafeaua se macină la granulație mediu-grunjoasă. Turnarea apei se face cu mișcări circulare, aproape de centrul filtrului, menținând constant fluxul de apă. Procesul durează între 3-5 minute, în funcție de cantitatea de cafea preparată.

Acestea sunt doar câteva metode,printre cele pe care le prefer eu. Vouă ce metodă vi se potrivește cel mai bine?

Share This Post!