Brandul care a făcut arta accesibilă pentru fiecare casă

Inspiration, Interviu - DesignTherapy

Maria Dermengiu este un avocat care, la 29 de ani, a decis să îmbrăţişeze o carieră de artist. Decizia ei a fost o surpriză pentru familia de avocaţi din care provenea, dar s-a dovedit a fi inspirată. Câţiva ani mai târziu (nu mulţi, doar 2-3), Marie Nouvelle a devenit un brand de referinţă în fashion, dar şi în home&deco.

Eu am descoperit abajururile – tablouri în urmă cu aproape doi ani şi de atunci revin periodic pe site-ul Marie Nouvelle pentru a vedea noutăţile. Pe lângă abajururi, ceramica pictată reprezintă o sursă de inspiraţie pentru multe amenajări. Ilustraţiile Mariei mi-au servit de multe ori drept inspiraţie în articole, iar orice femeie ar adora eşarfele de mătase care au făcut-o celebră pe cea care este, printre altele, şi mamă a doi copii. Ce am remarcat de la început la acest brand este că a reuşit să păstreze nişte preţuri decente pentru nişte piese absolut speciale. Odată ce o cunoşti pe Maria Dermengiu înţelegi de ce: pur şi simplu vezi că îşi doreşte ca frumosul să existe în viaţa fiecăruia, să sparga mitul artei restrictive. Mai multe despre Maria şi businessul său, într-un interviu acordat DesignTherapy.ro:

Ai dezvoltat un concept mai puţin popular în România, acela de artă aplicată. Cum ţi-a venit ideea, care a fost răspunsul publicului, privind din perspectiva actuală, cu câţiva ani de vechime pe piaţa românească?
Am simţit nevoia de a aduce arta în atenţia publicului larg, public ce nu se simte apropiat de arta ‘clasică’ din cauza unui complex des întâlnit – faptul că nu o ‘înţelege’. Mi-am dorit să creez un cerc complet prin integrarea ei în viaţa de zi cu zi, trezind astfel interesul şi aducându-i înapoi în faţa pânzei. Mai mult decât atât, am credinţa că tot ceea se creează pe pânză are un sens şi o încărcătură de vibraţie pe care artistul, că vrea că nu vrea, o plasează în creaţia sa. Ea se transmite mai departe, se aşază pe orice alt suport şi generează un flux de reacţii subtile.

Cum a fost primit conceptul pe segmentul home&deco? Ai în plan extinderea la alte categorii de produse?
Conceptul de home&deco a fost primit extraordinar. Clienţii s-au orientat imediat către ceramica imprimată, dar şi înspre abajururile boem creionate. Una dintre bucuriile acestei iniţiative creative a fost nominalizarea noastră la secţiunea „Cel mai bun Obiect de Design al Anului” în cadrul premiilor ELLE Decoration Awards 2015. Extinderea gamei de produse home&deco va urma dezvoltării conceptelor propuse şi în celelalte categorii de artă aplicată. Doresc să creez o legatură între ceea ce reprezintă o anumită operă de artă şi cum poate fi ea declinată astfel încât să aducă aceleaşi semnificaţii, valoare adaugată unei case, unei persoane.

Marie Nouvelle este un brand de lux, cu preţuri însă destul de rezonabile. Cum reuşeşti să le păstrezi la acest nivel?
Cred mult în fair-trade. În plus, scopul acestui brand este să facă arta accesibilă publicului şi nu inaccesibilă . Recunosc că preţurile nu reflectă nicidecum creaţia, ideea, conceptul şi munca mea personală pe care nu am luat-o în calcul deloc în stabilirea preţurilor. S-ar putea ca, în timp, să fie necesar să reevaluez aceste aspecte pe măsură ce ritmul va fi altul, creşterea cererii şi lipsa timpului disponibil de a mă mai ocupa de toate.

Maria Dermengiu Marie Nouvelle

De unde îţi culegi inspiraţia?
Inspiraţia este pretutindeni. Dar lumea înconjurătoare se filtrează prin percepţia mea, prin spectrul meu emoţional specific dând naştere unor lucrări ce o reprezintă dar care sunt eminamente izvorâte din interior. Avem în noi un alchemist divin care redă o faţetă a ceea ce suntem, prin artă.

De ce în lucrările Marie Nouvelle nu este loc pentru culori sumbre, şterse?
Pentru că sunt un artist ce nu creează în angoasă, în stare de anxietate sau de deprimare. Pur şi simplu nu mă pot apropia de pensule. Nu sunt lăsată. Decantez toate stările, şi când îmi regăsesc bucuria, liniştea, pânza mă cheamă de la sine.

Un artist care nu lucrează contra cronometru

Când şi cum pictezi? Ai vreodată un deadline având în vedere şi magazinul online?
Pictez destul de rar ca artist, în sensul în care pictez maximum 15 tablouri pe an. Dimensiunile sunt mari, da, însă nu pot picta ca la fabrică sau cu deadline. Dacă focusul meu este în altă parte, nu pot chema inspiraţia. Am nevoie de un anumit mediu, de o anumită stare şi circumstanţa propice pentru a picta. Ştiu că întreg businessul meu depinde de ceea ce eu creez, însă nu îmi voi supune latura creativă sub presiunea unui job, aspect financiar sau antreprenorial. Pictez nu pentru a imprima, ci din ceea ce creez stau şi aleg apoi doar acele picturi care cred eu ca s-ar potrivi printului.

Care este portretul clientului Marie Nouvelle?
Creaţiile Marie Nouvelle sunt pentru şi despre femeia carismatică, inteligentă şi boemă. Cu simţ eclectic, dezvoltat pentru frumos. Femeia care călătoreşte şi citeşte.
Maria Dermengiu Marie Nouvelle
Şi încă o întrebare, de data aceasta pe plan personal, probabil că ai mai auzit-o: cum ai ajuns de la avocatură la pictură şi design?
Este cea mai des întrebată chestiune. Aici este mult de povestit, însă pot spune că am avut curaj să las totul pentru o şoaptă care mi-a spus că trebuie să pictez. Aievea, într-o dimineaţă. Este o lecţie simplă despre ce înseamnă să îţi urmezi instinctul, intuiţia şi să laşi fricile în seama divinităţii.
Pe 19 ianuarie, Maria Dermengiu lansează o colecţie capsulă sub numele Cele 13 flori ale conştiinţei. Mai multe detalii despre eveniment, aici.
Foto: marienouvelle.ro, arhiva personală Facebook, mealchemy.com

Share This Post!

8 Comments

  • Mariana ianuarie 16, 2017 at 5:17 pm

    se pot comanda esarfe online?

    • DesignTherapy ianuarie 16, 2017 at 10:49 pm

      Desigur! Trebuie insa sa intrati pe site-ul marienouvelle.ro.

  • Daniela Codreanu ianuarie 16, 2017 at 12:56 pm

    Suuuuperrrr!

    • DesignTherapy ianuarie 16, 2017 at 12:59 pm

      Ne bucuram ca iti place!

  • Mihai Piersic ianuarie 16, 2017 at 12:56 pm

    Ar fi interesante si niste perne, draperii etc cu aceste printuri. Nu credeti?

    • DesignTherapy ianuarie 16, 2017 at 12:59 pm

      Doar creatoarea brandului poate spune daca si cand are in plan o extindere.

  • Ana-Maria ianuarie 16, 2017 at 12:54 pm

    Love the prints! Chiar sunt speciale!