Montessori este o filosofie la modă zilele acestea, dar nu e doar atât. Și noi am dus copilul la o grădiniță Montessori. Și noi încercăm să adaptăm joaca și educația acestui stil. Nu chiar by the book, dar respectând principiile promovate de renumitul pedagog. Tocmai pentru că mi se pare că oferă un start bun în viață. Și cum, în primii ani, copilul descoperă, practic filosofia aceasta începe cu mediul înconjurător ar copilului. Prin urmare, azi vă propun 23 de camere Montessori, mai bine zis de idei în acest spirit.
Patul în stil Montessori
Cu siguranță știți la ce mă refer: saltea pe jos sau cât mai aproape de podea, forme atractive pentru copii. Așa au apărut paturile-căsuță. Dar nu sunt singurele. Deși, cu siguranță, sunt tare apreciate. Mai ales că pot fi transformate în castele sau forturi (depinde dacă aveți băieți sau fete), pot deveni display pentru primele desene și câte și mai câte. Iată mai jos câteva exemple simpatice, perfecte pentru camere Montessori, inclusiv când aveți doi copii.
Locul de joacă în camere Montessori
Un lucru esențial în aplicarea principiilor Montessori este accesibilitatea copilului la diverse lucruri, dar mai ales la jucării. Conform acestei filosofii, copilul învață jucându-se, experimentând. De aceea, trebuie să-i lăsăm totul la îndemână. Rafturile să fie joase, biblioteca într-o formă amuzantă, dar simplă, lăzile pentru jucării la îndemână, măsuță și scăunel pentru desenat sau alte activități. Din nou, avem mai jos exemple:
Când copilul nu are o cameră a lui, poți improviza una, respectând principiile discutate. Iată aici un exemplu pur și simplu adorabil: cel mic are spațiul lui de joacă și de somn, iar părinții își păstrează intimitatea (oarecum):
Culorile recomandate pentru o amenajare Montessori
Montessori promovează un stil de viață calm, liniștit. Prin urmare și cromatica ar trebui să urmeze această idee. Cele mai aprinse culori sunt… albastrul-ciel sau bleumarin, ca idee. Pastelurile, accentele de galben, dar în același ton potolit, rozul sunt de cele mai multe ori combinate cu tonuri neutre de alb sau de gri. De altfel, griul este preferat de mulți în locul tradiționalului albastru, cel puțin în cazul camerelor de băieți.
Un alt lucru important: creează povești, dar lasă loc pentru cel mic să-și dezvolte imaginația! Încurajează-i pasiunile, fie că acestea sunt cățăratul, gătitul sau transpunerea în basme. Fiecare element al camerei trebuie să îl caracterizeze și să îl lase în același timp să se exprime liber.
Acestea fiind zise, sper că v-am inspirat astăzi. Dacă mai aveți idei, chiar vă rog să le împărtășiți 🙂
Sharing is caring, desigur!
Foto: Pinterest.com
Dacă ți-a plăcut acest articol, atunci îți recomand și:
13 super idei de a transforma bucătăria pentru copii de la IKEA
Idei de organizare pentru camera copilului
3 Comments
[…] Nu mai e nevoie de prezentări suplimentare, nu? Dacă vă pasionează stilul, vă invit să citiți și: 23 de camere Montessori pentru copilul tău. […]
[…] ”23 de camere Montessori pentru copilul tău” – Ce camere colorate și frumoase! […]
[…] ”23 de camere Montessori pentru copilul tău” – Ce camere colorate și frumoase! […]