De când #babydragon nu mai e așa baby, avem o problemă cu jocurile. De multe ori cumpărăm ce ne place nouă și așa ajungem să ne jucăm noi cu ele. El e interesat de construit, de mașini, dar… surpriză! E interesat de jocuri care ne implică pe toți trei (eram ironică, desigur, cu surpriza). Totuși, uneori avem tendința de a-l plictisi cu jocuri prea bebelușești sau de a-l enerva cu jocuri prea avansate. Așa că a venit la fix informația de mai jos (care s-a concretizat cu o comandă de niște jocuri pe care le așteptăm cu nerăbdare).
Studiile în domeniu arată că învățarea și dezvoltarea abilităților sunt mult mai eficiente când intervine joaca. În societatea actuală, hiper-competitivă, presiunea exercitată pe copii este imensă, mai ales în ceea ce privește educația. Tocmai de aceea, filozofia Chalk and Chuckles în crearea jocurilor pornește de la ideea că plăcerea jocului trebuie să existe în orice activitate.
De ce?
Astfel, felul în care au fost concepute aceste jocuri educative, sub îndrumarea uneia dintre creatoarele brandului, absolventă a Facultății de Psihologie și a unui Master în Educație la Universitatea Harvard, îmbină subtil dezvoltarea abilităților – fie acestea de motricitate, asociere, îmbinare, de logică, de dezvoltare a limbajului sau a cretivității – cu o activitate cu adevărat distractivă.
De exemplu, copiii învață să împartă, să coopereze, să înțeleagă conceptul de echipă, dar și de caritate, cu ajutorul unui scenariu ce are la bază o petrecere în pădure. Imaginația, vocabularul, abilitatea de a se exprima oral, dar și capacitatea de sinteză și vederea spațială sunt puse la încercare cu ajutorul unui joc care presupune scrierea unei povești plecând de la… forme geometrice.
Jocuri educative pentru cei mai mici
Un șoricel cu o casă dezordonată contribuie la dezvoltarea acuității vizuale, la rezolvarea de probleme, în timp ce jucătorii mici învață să pună totul la loc și astfel să creeze categorii de obiecte. Un joc care îi ajută pe copii să își exprime verbal și non-verbal emoțiile, să dezvolte memoria, creativitatea, abilitățile de ascultare, de comunicare, dar și încrederea în sine este Emoții, care pare la prima vedere un simplu joc de pantomimă. (L-am comandat, dar cred că ne vom juca mai întâi noi cu el, vă țin la curent cu desfășurarea acțiunii.)
Jocuri educative pentru cei mai mari
Why Connect, unul dintre cele mai populare jocuri de la Chalk and Chuckles îi ajută pe cei mici să facă o mulțime de conexiuni logice, să argumenteze, le pune la încercare atenția, răbdarea, dar și cunoștințele deja acumulate. Fiecare nou joc este un prilej de a crea conexiuni noi, dezvoltând astfel și capacitatea de a elabora strategii. Tot spre strategie sunt orientate și jocuri precum Super Spy sau Long Legs, dedicate copiilor cu vârste peste 6 ani. Pe care abia așteptăm să le jucăm, dar până și noi ne dăm seama că e cam devreme pentru așa ceva.
Dacă mai e nevoie, iată și câteva beneficii ale jocurilor educative (adică nu ecrane, nu jucării zgomotoase, nu toate mașinuțele cu telecomandă din lume – au și ele rolul lor, dar una e suficientă).
Foto main: Pexels.com