Îți amintești că și tu ai avut o jucărie preferată? Nu a contat dacă a fost o păpușă, o bucătărie, un banc de lucru sau o mașinuță din plastic. A fost jucăria ta preferată și ai iubit-o mai mult decât orice altceva pe lumea asta. Ceea ce probabil nu știi este modul în care a fost influențată educația și cum, de-a lungul anilor, jucăriile continuă să îmbunătățească abilitățile de care au nevoie copiii pentru pregătirea lor pentru viață.
Cei mici sunt interesați în permanență de lumea din jur, iar noi îi putem ajuta să crească și să înțeleagă mediul înconjurător prin joacă. Jucăriile de rol susțin dezvoltarea copiilor prin creșterea IQ-ului, satisfacerea curiozității lor, ajutându-i să învețe despre activitățile cotidiene din jurul lor și sunt, de asemenea, o sursă excelentă de distracție.
Mai mult decât atât, la sfârșitul secolului al XIX- lea, studiile realizate de psihologul Granville Stanley Hall au demonstrat faptul că există o legătură directă între jocurile de rol și dezvoltarea mentală și comportamentală a copiilor.
Copiii învață jucându-se, iar jucăriile sunt instrumentele care le permit să descopere lumea în care trăiesc. Și tocmai de aceea interacționează cu mediul înconjurător prin joacă. În plus, jucăriile oferă multă plăcere și fericire, ambele contribuind la construirea stimei de sine.
Azi am ales să vă aducem în discuție jucăriile de rol și importanța pe care o au acestea în dezvoltarea copiilor.
Ce rol au jucăriile în dezvoltarea copilului
- Dezvoltă abilitățile motorii
Jucăriile îi determină pe copii să se angajeze în diferite activități fizice, exercitându-și abilitățile motorii fine și grosiere. Jucăriile îi ajută, de asemenea, să descopere echilibrul și coordonarea și, fiind activi fizic, copiii evită obezitatea și adoptă un stil de viață sănătos.Mai mult decât atât, acestea îi motivează pe bebeluși să-și folosească picioarele și mâinile pentru a descoperi forme, culori și sunete.
- Dezvoltare emoțională și socială
Jucăriile stimulează creativitatea copiilor și îi ajută să-și exprime emoțiile (interne și externe). Atunci când vorbim de jocurile de rol, copiilor li se oferă spațiu pentru a-și imagina situații familiare (o zi la fermă, o vizită la spital, la piață etc.) sau lumi fantastice. Capacitatea de a genera jocuri simbolice dezvăluie o personalitate matură, capabilă să-și creeze reguli proprii.
Pe lângă îmbunătățirea abilităților lingvistice, jucăriile le oferă și o înțelegere a societății în care trăiesc. Jucăriile invită copiii să interacționeze, mai întâi cu adulții și apoi cu alți copii de vârsta lor. Jucăriile îi învață cum să negocieze și cum să se organizeze mai bine.
- Dezvoltare cognitivă
Jocurile de rol promovează dezvoltarea cognitivă a copiilor, stimulându-le abilitățile de concentrare și memorie. Dezvoltarea cognitivă este importantă, deoarece le permite copiilor să abordeze abilitățile matematice și lingvistice într-un mod distractiv.
- Ajută la creșterea IQ-ului lor
Jucăriile de rol sunt concepute astfel încât să dezvolte abilitățile motorii și abilitățile de identificare. Copiii care dezvoltă în mod adecvat aceste abilități vor avea o creștere a IQ-ului treptat.
- Îmbunătățește dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor
Importanța principală a jucăriilor de rol este capacitatea lor de a provoca mintea unui copil. Cu cât este mai interactiv jocul, cu atât îi sunt necesare mai multă energie, atenție și gândire.
- Creativitate și concentrație îmbunătățită
Copiii se nasc cu un sentiment incredibil de curiozitate. În eforturile lor de a înțelege mediul din jurul lor, copiii explorează prin obiectele din jur. Cu ajutorul jucăriilor de rol există o experiență sigură de joc imaginativ, creativitate, experimentare și explorare.
Copiii au o durată minimă de concentrare. Ei se dezinteresează rapid de lucruri și de oameni. Fără instrumentele potrivite, probabil că își vor pierde destul de mult din interes. Aici intervin jucăriile de rol. Ele fac ca învățarea să fie mai distractivă și mult mai ușor de gestionat.
Jucării pe alese, în funcție de pasiuni
Haide să descoperim care sunt jucăriile de rol ce le stârnește interesul copiilor. Pentru asta am ales o lista de jucării din magazinul Câte-n Lună și-n Stele:
Pentru iubitorii de curse cu mașini
O stație de benzină este ideală pentru micii piloți de curse care vor să-și alimenteze mașinuțele ride-on. Intră în pielea piloților auto și participă la curse. Vârsta recomandată de la care se pot juca cu această stație de benzină este de 1 an.
Ordonat de mic
Cei mici vor fi întotdeauna pasionați de activitățile pe care le facem noi, iar curățenia și păstrarea ei trebuie să fie pentru toată lumea un must. Fie că vorbim despre un copil sau nu! Astfel că în ajutorul celor mici putem să venim cu un set de curățenie din lemn care îi responsabilizează și în timp ajung să înțeleagă importanța păstrării unui spațiu curat! Setul se recomandă copiilor de peste 2 ani.
Meserii testate și noțiuni financiare
Cel mic poate intra în pielea unui vânzător și își poate aproviziona toți prietenii cu fructe și legume. Magazinul alimentar de la Little Dutch este fabricat din lemn de cea mai bună calitate, are o marchiză textilă deasupra, o tabliță cu cretă și 4 lădițe din lemn pline cu fructe și legume confecționate din material textil.
Pentru a avea magazinul complet funcțional trebuie să-l echipați cu o casa de marcat și cu un cântar din lemn.
Implicat în activitățile de zi cu zi
Copiilor le place să se implice în activitățile adulților. Fie că vorbim despre o fetiță sau un băiețel, micuții bucătari vor adora să gătească pentru cei din familie. Trebuie să vă menționăm faptul că vor fi extrem de încântați de noul rol pe care îl vor interpreta.
Oglindă-oglinjoară…
Toate fetițele, la un moment dat, atentează la fardurile mamei, nu-i așa? Elegantă și extrem de utilă, o masă pentru make-up se încadrează perfect în orice cameră de fetiță și devine astfel locul unde cei mici pot juca jocuri de rol de make-up artist și hair stylist, singuri sau împreună cu prietenii ori părinții. Pentru a avea un joc cât mai interactiv puteți achiziționa un set de coafor și unul de machiaj, ambele din lemn.
Jocuri inventate de cei mici
Un centru de joacă mai complex permite copiilor să se joace într-o varietate de moduri creative și le oferă astfel șansa de a interpreta diferite roluri. De la angajat al unui restaurant, la patiser, barman sau angajat a unui teatru de păpuși.
Jucați-vă împreună! Alege pentru cei mici jucării destinate jocului de rol, iar ei nu se vor plictisi prea repede de ele. Aceste activități îndeplinesc un rol important în viața educativă a copiilor, oferindu-le șansa de a-și dezvolta personalitatea și creativitatea.
Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomand și: https://designtherapy.ro/kids-room/9-idei-care-te-vor-salva-de-dezastrul-din-camera-copilului/
Tu cum te joci cu copilul tău?
Advertorial