Când ai copii, nu te saturi să scrii despre acest subiect. Mie, cel puţin, prea puţine lucruri mi se par prea mult în ceea ce-l priveşte. De exemplu, nu are prea multe jucării. Nici prea multe cărţi (nu, nu citeşte, nici măcar nu are răbdare să-i citim noi, dar are biblioteca lui). Nici prea multe haine (ba da, aici recunosc, are prea multe). Şi când îl vom muta în camera lui, cel mai probabil mereu vom găsi ceva fain de făcut în ea. Tocmai de aceea, deja caut inspiraţie pentru camera copilului mare. Şi iată ce am găsit:
-
Jucării în acord cu pasiunile lor
D. a avut o vreme ca pasiune „gătitul”. Aşa că am fost la Ikea şi am luat o mulţime de oale. Care pot fi folosite oricum pentru gătit. Chiar când să-i cumpărăm şi o bucătărie, a decis să treacă la maşini. Acum avem o mulţime de maşini, inclusiv una electrică, cu care se plimbă prin casă. Cam vreo 50 are în total. Şi nu are nici măcar doi ani împliniţi. Îi mai place să picteze, aşa că are o tablă, tot de la Ikea. Cert este că suntem atenţi la pasiunile lui, chiar dacă sunt de moment. Şi încercăm să le combinăm cu jocuri şi jucării educative. De exemplu, jucăriile cusute manual de la Mileg sunt geniale atunci când vine vorba de a învăţa copilul să se gospodărească (au inclusiv fier de călcat, frigider, bucătărie etc), dar şi să se îmbrace. Şoriceii sunt geniali şi au o garderobă de invidiat.
Jucăriile de mai sus sunt disponibile la Design&After.
2. Mobilier de „oameni mari” în camera copilului
Mai ales după o vârstă, ar trebui să nu-i mai tratăm ca pe nişte copii mici, deşi ei rămân în continuare pentru noi nişte bebeluşi. Aşa că putem începe prin a le cumpăra mobilier de oameni mari. Un birou, mobilă fără butoane cu personaje din desene animate sau un fotoliu. Cum ar fi acestea, vesele, colorate, practice, adaptate vârstei copiilor:
Partea faină la fotoliile acestea, pe care le găseşti la Studio 32, este că le poţi şi adapta nevoilor tale, deoarece magazinul lucrează cu producători de mobilier locali şi poţi cere un produs personalizat.
3. Accesorii simpatice
Camera copilului este totuşi camera copilului. Aşa că lasă-l să-şi expună colecţiile, să o umple de postere, să o decoreze cu figuri fosforescente sau cu sclipici. Puşculiţa hippie de la Creativesc mi se pare o modalitate bună de a-l învăţa şi îndemna să economisească într-un mod subtil.
Voi ce idei mai aveţi pentru camera copilului?