(Disclaimer: acesta este un text puțin altfel, nu tocmai din seria celor cu care v-ați obișnuit pe DesignTherapy. Este despre hygge – despre echilibru și confort – sau mai degrabă despre zilele când ne lipsește acest sentiment. E un text scris pentru că azi sunt cu NU în față. Și nu e chiar prima zi în care mi se întâmplă, așa că am zis să let it out. Și apoi mai vedem ce o mai fi.)

… în fiecare zi mă simt obosită. Atât de obosită că simt că aș putea dormi pe o bordură.
Ce fac în schimb: îmi pun o cola zero cu lămâie. Asta e. Mă droghez cum pot. 

… uneori mă blochez. Când scriu un text. Un comunicat. Un mail. Când vreau să cânt un cântec sau să-i spun o poveste. Când vreau să mă ridic de pe scaun.
Ce fac în schimb: nimic. Uneori nu pot să fac nimic. Uneori dau drumul la Netflix. Uneori scriu. Altceva. Ca acum. 

… în fiecare zi îmi trece prin cap că nu sunt o mamă bună. De 3-4 ori. În zilele rele am gândul acesta în minte toată ziua. Uneori mă ține trează noaptea. Cum să fiu o mamă care are răbdare mereu, care reușește să stăpânească practica la fel de bine ca teoria? Care are mereu chef de joacă și care zâmbește mai mult? Cum să îl cresc pe copilul acesta minunat și bun și să nu-l stric cu toate cele ce sunt eu ca adult și nu-mi plac? Nu sunt absurdă. Știu că nu poți fi mereu în formă. Mereu răbdător, mereu vesel. Dar uneori mă copleșește gândul acesta. Pur și simplu.
Ce fac în schimb: îi spun că îl iubesc și-l strâng în brațe tare. El evident spune să-l las în pace, și că pupicii mei sunt prea dulci, căci pre-adolescența începe mai nou la 3 ani.

… uneori nu-mi găsesc direcția. Ce mă văd făcând peste 5 ani? Peste 10? Cine sunt: mamă, blogger, jurnalist, antreprenor, comunicator, organizator? Vreau să călătoresc, să scriu, să petrec dimineți cu fața mângâiată de soare. Și atât, fără presiunea zilei. Dar viața reală nu este un an sabatic continuu. Are facturi de plătit, aspiratoare de dat, mâncare de făcut, rufe de întins, jucării de strâns, deadline-uri, proiecte, clienți, situații de criză, oameni mai puțin buni și unii chiar rău intenționați, greșeli, ale tale, ale altora. Viața reală este când spui că termini de scris ceva după ce culci copilul, iar copilul adoarme în două ore, după ce tu adormi oricum într-o poziție nefirească și care te va lăsa paralizat a doua zi. Viața reală este când îți dorești cu ardoare un date night cu soțul tău, dar tot ce primești sunt niște cumpărături la supermarket.
Ce fac în schimb: nimic. Merg mai departe de la o zi la alta. Și bifez task după task, zi după zi. 

… uneori mă simt vinovată. Că prefer să lucrez în loc să mă joc. Că vreau să mă duc la sală. Că vreau să stau singură. Că nu vreau să lucrez. Că vreau să-mi dau sign out. Că am cheltuit prea mulți bani. Că nu am muncit suficient la un proiect. Că nu am avut răbdare încă o secundă la ultimul tantrum. Că nu am luat atitudine. Că nu fac mai mult.
Ce fac în schimb: nu știu, uneori nimic. 

… uneori simt că mă dezintegrez.

Așa că viața reală nu este mereu despre hygge și hyggeling, deși la asta visez și am și făcut cursuri despre (yey!, da, am și o certificare în așa ceva mai nou). Cred că visăm cu toții la echilibru și confort. La o stare de fericire care nu are nevoie de explicații sau de motive. Stare pe care uneori o simt și eu. Uneori vine când îl văd pe D. jucându-se cu tatăl lui. Sau D. râde din tot sufletul. Când D. îmi spune că sunt pietena lui. Când îmi iese bine un proiect. Când găsesc oameni frumoși cu care rezonez. Când reușesc să-i fac pe alții să zâmbească… Fără a face filozofie ieftină… viața se întâmplă, fie că ne place sau nu. Adevărata provocare, cred eu, vine din felul în care reușești să-ți găsești echilibrul atunci când mergi pe firul ei subțire.

LATER EDIT: Am găsit pe Netflix filmul Working Moms. Cred că ăștia ne targetează și gândurile acum.