Am citit recent că românii cumpără mai des flori decât ne-am aștepta. Și că mulți dintre cei care cumpără flori au constant flori în casă, fie ele în vază sau în ghiveci. De ce? Pentru că le aduc bucurie ori de câte ori sunt privite, schimbă în bine starea de spirit, dar dau și o stare festivă. Cui nu-i place să simtă că are ceva de sărbătorit în fiecare zi? Și, dincolo de partea teoretică, există și o parte practică. 12 imagini care confirmă efectul florilor. 12 imagini în care fizionomia protagonistelor se schimbă vizibil atunci când în peisaj apar florile.
Peste jumătate dintre români consideră că florile le aduc bucurie și o stare de bine, arată sondajul Floria.ro, despre care vorbeam mai sus, realizat cu ocazia împlinirii a 12 ani de flori livrate online. Cea mai mare schimbare în obiceiul de a oferi flori vine din faptul că acesta nu mai este privit exclusiv ca un gest romantic, ci tot mai mult ca un gest natural, de apreciere. Astfel, 48% dintre respondenți au oferit flori deja de mai mult de trei ori anul acesta și 33% au primit de mai mult de trei ori flori.
Flori și fără ocazie
97% dintre respondenții sondajului Floria.ro spun că iubesc florile și jumătate dintre respondenți declară că le place să ofere și să primească în egală măsură flori. De asemenea, aproape 20% cumpără flori spontan, fără niciun motiv.
Datele sondajului Floria.ro sunt confirmate și de cifrele înregistrate de florăria online, care marchează schimbări în comportamentul clienților. Astfel, în ultimii ani, a crescut numărul clienților recurenți care comandă și în afara vârfurilor de sezon – sărbători și evenimente precum 8 martie, Sf. Maria, începutul școlii etc.
Un procent în creștere de clienți comandă flori fără a aștepta o ocazie anume, de multe ori în afara orașului sau chiar din afara țării. Pentru că, de la un gest romantic, actul de a oferi flori a devenit mai degrabă o modalitate de a transmite o emoție. Fie că vorbim despre dragoste, bucurie, apreciere, scuze – florile reprezintă un mijloc de a-ți exprima sentimentele. În plus, a crescut numărul femeilor care plasează comenzi, astfel încât putem spune că am asistat în acești 12 ani nu doar la o evoluție firească a industriei, ci și la normalizarea unui gest elegant.
Marina Popescu, Floria.ro
Efectul florilor
De asemenea, românii au început să comande flori pentru acasă, pentru propria bucurie, nu doar pentru a fi oferite. Iar această schimbare majoră în comportamentul de consum este confirmată și de rezultatele sondajului efectuat de Floria.ro. Astfel, potrivit acestuia, 35% au acasă constant flori, iar 24% le cumpără pentru a-și înfrumuseța biroul.
Efectul florilor a fost testat la 12 ani de Floria.ro și în cadrul unui proiect foto creativ, care a reunit 12 antreprenori și creatori de conținut, invitați la o ședință foto surpriză. Aceștia au fost surprinși în timpul ședinței cu un buchet de flori, iar efectul a confirmat rezultatele sondajului: florile aduc bucurie.
O surpriză și multe zâmbete
Pe scurt, cele 12 protagoniste – absolut superbe – ale micului experiment aniversar au fost invitate la o ședință foto pusă la cale de echipa Floria.ro alături de Ioana Dodan, despre care am mai scris aici.
Niciuna dintre participantele la acest proiect nu a știut care este motivul ședinței și nici măcar cine este de fapt în spatele invitației. Iar, la momentul oportun, pe neașteptate, au primit un buchet de flori. Efectul? Se vede în imagini. Cu ochiul liber. Vă las aici mostrele:
De ce să ai multe flori în casă
Pe scurt? Pentru că efectul lor este cel de mai sus (inclusiv descris în infografic). Și mă bucur că am văzut efectul Floria.ro, cu ajutorul acestui proiect. Zâmbetele sunt molipsitoare, nu-i așa? Așa că vă invit să vă căutați un buchet de flori – online sau offline – și să îl comandați.
Iar pe Instagram vă voi arăta câte flori am eu acum în casă. Hint: Multe, vreo 3 vaze pline.
Fotografii: Ioana Dodan