Să ne înțelegem: nu mi-a plăcut niciodată să fac sport. Să țin diete nici atât. Am început să merg la sală din disperare. Că nu reușeam să dau jos nimic din cele 10 kilograme rămase după ce l-am născut pe D. În plus, dacă soțul meu a fost mereu genul sportiv – a încercat 1.000 de chestii, iar baschetul e viața lui – eu am fost, cum ziceam, cea sedentară. Am zis că nu e cazul ca D. să ia asta de la mine. Și hai cu abonamentul la WordClass… că tot aveam o reducere de companie. Dar habar n-aveam că, 9 luni mai târziu, aplicația WordClass va rămâne cea mai accesată de pe telefon. 

De la început vreau să fie clar că nu am nicio treabă cu WorldClass. În afară de faptul că plătesc lunar un abonament la ei. Am ales WorldClass pentru că îmi era comod, sunt multe săli și, în plus, idolul meu în materie de #FitMoms, Georgiana Idriceanu (Idrilog) mergea la ei. De altfel, cu Georgiana am și început treaba, timid. Mai o întrebare, mai un comentariu… și am început să merg mai întâi la clasele de yoga. O dată pe săptămână. Deja prea mult pentru mine, mai ales că erau de la… 8 dimineața.

Am început cu yoga și cycling

Ovidiu Atanasiu, instructorul de la yoga, mi-a deschis apetitul. Nu a fost ușor. Eram transpirată toată și, sincer, toate chestiile de mindfullness pe care le spunea mi se păreau un imens b…shit. Dar le-am auzit, le-am ascultat și mi-au folosit mai târziu. Mai târziu când, pentru că el s-a mutat la alt club și nu am rezonat cu noul instructor, am ajuns la clasele de cycling. Am fost prima dată la Gilly (Elena Trincă), de care m-am îndrăgostit pe loc. Dacă Ovidiu era calm și ferm, Gilly era energică și ambițioasă. Ai fi zis că după prima oră, în care m-am dus fără echipament adecvat, deci am plecat praf, m-am lăsat.

Cu rezistența mea zero, pulsul meu era mereu în zona roșie. Prin urmare de câte ori simțeam că nu mai pot, îmi aminteam de vorbele lui Ovidiu: „fixează-ți un punct și concentrează-te pe el” sau „totul este în mintea ta, corpul face ceea ce îi spune mintea”. După clasele de Fartlek (primul nivel), am zis că sunt gata să merg la cele de avansați: Extensive Interval, Hill. Am ajuns așa la Constantin Niță. Omul acesta trăiește fiecare secundă cu tine. Te face să iubești cyclingul. Cânți, dai din pedale, crești rezistența, te ambiționezi să poți mai mult, iar când simți că cedezi, Niță te vede, vine lângă tine și te ajută să depășești momentul. Pentru că da, așa cum zicea Ovidiu, iar eu credeam că e un b…shit, totul e în mintea ta.

Funcțional și Cardio

Recunosc, deși mi-a plăcut mult cyclingul, voiam altceva. Așa am ajuns la Body Pump și Body Combat. După ce m-a asigurat Georgiana că nu o să mor (nu am crezut-o, sincer). Sunt clase cu coregrafii Les Mills (liderii pe zona aceasta) care se schimbă o dată la 3 luni. E o întreagă teorie cu treaba asta – mușchii nu învață mișcările, sunt mereu provocați, prin urmare crește eficiența antrenamentelor. Eu am nimerit pe la jumătate. Sincer, dacă la Pump am reușit să prind ceva, la Combat eram tot pe lângă. Și încă sunt, deși mă apropii de a treia serie. Dacă Pump e un antrenament funcțional, unde lucrezi grupele musculare cu ajutorul greutăților, Combat e mai degrabă cardio. O combinație de mișcări muay thai, capoeira și Dumnezeu mai știe ce, că, deși merg de 9 luni la sală, tot nu știu toate mișcările. Încă o mai enervez pe Georgiana întrebând-o: „auzi, dar când facem exercițiul ăla pentru mâini, cum trebuie să țin picioarele?”. Ce e cert este că odată ajuns la clasele astea, nu ai cum să nu revii. Mori acolo și la final pleci zâmbind. Și, ce să vezi, eu am ajuns să le pot face pe amândouă, una după alta. Două ore la sală și plec pe picioarele mele. Nu mi-aș fi imaginat acum un an!

Bag boxing și TRX, C-Core, Circuit, Interval…

Pentru că am început de vreo 6 luni să merg de cel puțin două ori pe săptămână la sală (recunosc, în ultima lună am trișat), dar mai ales pentru că am prins gustul sportului, am început să variez. Am introdus în meniu TRX unde îl nimeresc cel mai adesea pe Viorel Udrea (sau pe Gilly) și Bag Boxing (tot pe Udrea îl prind – antrenamentul e în mare cardio, dar se lucrează și abdomentul ceea ce-mi place mult).

Mai bag un C-Core (destul de mult axat pe abdomen) sau un Circuit (cu Bogdan Vărzaru) și, mai nou, un Interval (cardio, dar de-a dreptul hard core). La acesta din urmă am mers la Stelian Constantin (pe care îl găsești și la Body Pump). Praf am plecat. Dar cât mi-a plăcut! Dacă la Udrea îmi place că nu m-am plictisit niciodată la clasele lui (ceea ce e foarte important), la Stelian Constantin îmi place stilul de predare. Este foarte blând, calm, rezonabil, dar în același timp te ambiționează să faci mai mult. Și mereu, dar MEREU, omul acesta zâmbește. Are 20-30 de kilograme în mâini și-ți spune zâmbind: „uită-te la mine!” Și tu te uiți și ești convins că poți să faci acrobațiile alea. Și le faci. Că te simți în stare. Și ești. Doar că nu știai până atunci. N-am ajuns până acum la GRIT (tot program Les Mills), care se pare că este ultra hard-core. Vom vedea!

Efectele?

Am slăbit. Fără dietă. Deși e esențială. Nu știu cât, că nici nu a mai contat asta. Cred că vreo 5-6 kg, adică suficient încât să-mi schimb niște rânduri de haine. Să reîncap într-o rochie mulată și să mă uit cu drag la mine în oglindă. Nu sunt super fit. Nu sunt slabă. Dar am câștigat mai mult decât atât. Corpul meu a început să capete o formă. Am descoperit că am mușchi de care habar nu aveam. Că nu-mi mai atârnă pielea la mâini. Că picioarele mele au mușchi. Că am mobilitate. Că pot ridica 10 kg pe bară când lucrez spate sau picioare (am început cu 3 kg, să ne înțelegem).

De ce merg încă la sală

Am făcut o istorie cam lungă a mersului la sală. Dar cumva am vrut să vă împărtășesc din ceea ce am acumulat eu până acum. Mi-ar fi fost infinit mai greu dacă nu aș fi avut-o pe Georgiana care să îmi explice ce e fiecare clasă și de ce sunt în stare să merg la ele. Probabil că aș fi renunțat.

Și cu siguranță aș fi renunțat dacă nu aș fi dat peste acești instructori fenomenali. Am fost la mai mulți. Nu am rezonat cu toți. Unii mă cunosc deja. Alții nu, deși am mers de cel puțin 10 ori la clasele lor. Unii mă fac să mă duc de drag la sală, la alții mă duc pentru că trebuie să merg la sală.

Și știți cum am ajuns la acest TREBUIE? Dacă nu merg câteva zile, mă resimt. Îmi lipsește mișcarea, starea aceea de febră musculară. Starea de oboseală plăcută de după. Energia. Oamenii. Nu-i cunosc după nume decât pe vreo 2-3. Nici pe instructori nu-i știu bine. Dar nu contează. Suntem niște oameni care își zâmbesc care se întâlnesc la o clasă sau alta. Care lucrează la sincron cu tine. Care îți zâmbesc încurajator când văd că ești gata să cedezi pentru că nu ți-a ieșit o mișcare nici a 50-a oară. Care îți corectează postura ca să lucrezi mai ușor și mai bine.

Nu credeam că voi ajunge vreodată să mă duc la sală imediat ce am venit din concediu. Sau să-mi doresc ca, în loc de o oră pierdută la shopping, să prind un loc la o clasă de Pump.

De ce merg încă la sală? Pentru că îmi place!

Obiectivul meu pe 2019? Să nu mă las. Să merg de 3-4 ori pe săptămână la sală. Să lucrez mai corect. Mai eficient.

Ne vedem la WordClass?