Tocmai ce am citit despre un studiu care spune că persoanele care citesc trăiesc mai mult. Care citesc cărți, nu ziare. Și atunci la fix a picat acest top legat de cărțile cele mai frumoase. Bonus: acestea chiar sunt cele mai frumoase cărți. Adică au designul cel mai spectaculos, pentru că, să recunoaștem, de multe ori alegem o carte tocmai pentru că ne place coperta. Vreți să le vedeți?
Cele mai frumoase cărți din România, unicul proiect cultural național destinat designului de carte și-a desemnat cărțile câștigătoare în cadrul celei de-a VII-a ediție a concursului. Acestea au fost anunțate ieri, în cadrul galei de premiere de la Galeria Galateca, unde vor rămâne expuse până pe 9 decembrie. În cadrul evenimentului a fost lansat și primul număr al revistei FOI, dedicată designului grafic din România.
Anul acesta au fost înscrise în concurs 150 de cărți concepute, publicate sau tipărite în România și Republica Moldova în ultimul an. Dintre ele, 33 de titluri au fost finaliste și doar 11 au fost desemnate ca fiind cele mai frumoase cărți din România.
Cele zece premii
- Premiul pentru design de colecție – Colecția Cartier – Codobelc (Ooooo poveste de iubire & Regele Piticuț & Catrina și Marele Domn-Somn)
- Premiul pentru design de carte în ediție limitată – Remnants
- Premiul pentru design de album/ carte de artă – Dan Perjovschi. The Book of Notebooks
- Premiul pentru design editorial – Kajet – On Communities
- Premiul pentru design de carte în tiraj mare – Dicționar de idei primite de-a gata
- Premiul pentru design de carte de bandă desenată – 2 metri lătrați
- Premiul pentru design de carte de fotografie – Noi suntem Invictus/ We are Invictus
- Premiul pentru design de carte pentru copii – Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în
Țara Cuvintelor Anapoda - Premiul pentru ilustrator – Old Farts
- Mențiunea juriului pentru carte independentă – CONCAVE
Pe lângă acestea, ediția din 2018, dedicată literelor, a înmânat lui Coman Alexandru premiul publicului pentru cartea Jurnal de Stare//Jurnal Public și i-a oferit Adinei Pașca, fondator al Asociației pentru Performanță și Cultură, premiul pentru cea mai activă inițiativă antreprenorială din 2018, legată de designul de carte.
Dacă vrei să vezi și tu aceste cărți minunate, să știi că sunt expuse la Galateca (adică la BCU), până pe 9 noiembrie.
Cărțile finaliste vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, care va avea loc la Leipzig în perioada 21-24 martie 2019.
PS: Cu ocazia evenimentului a fost lansată și revista FOI, dedicată designului grafic. Este o revistă de design grafic, dar și despre cărți și oamenii din spatele acestora, dar și despre proiectele frumoase din țară și străinătate. Abia aștept să o răsfoiesc, că am ratat lansarea din motive obiective. Însă ca și voi, o găsesc la librăriile Cărturești.