Pe vremea când lucram în hale practic, în redacții mai mari sau mai mici, locuri unde designul era cel mai puțin important lucru, iar criteriul de bază al repartizării birourilor era să încăpem cât mai mulți, mi-am promis că voi lucra într-un spațiu în care mă voi simți bine. Știam, pe vremea aceea mai degrabă intuitiv, că ergonomia spațiului de lucru înseamnă productivitate și o calitate mai bună a vieții la birou. Între timp, am citit studii, am schimbat multe birouri și iată că, după 17 ani de muncă pot spune că lucrez în biroul pe care mi l-am dorit. Dar nu despre asta este vorba în acest articol, ci despre ergonomie și cât de mulți oameni încep să înțeleagă și în România cât de importantă este.

Tendința momentului: reamenajări care cresc confortul angajaților
Studiile realizate de Herman Miller, lider de piață pe segmentul mobilierului ergonomic pentru birou, arată că, dacă în designul tradițional al spațiilor de birouri circa 33% din suprafață era alocată zonelor de circulație, în designul actual al birourilor, accentul se mută pe zonele de conectare, în care sunt încurajate comunicarea și schimbul de informații, care ajung să ocupe 47% din suprafață. Mai mult, salile de conferință cu capacitate de 8-12 persoane se transformă, potrivit aceluiași studiu, în zone de întâlnire cu dimensiuni mai mici, pentru 5-7 persoane.
Primele companii interesate de reamenajarea după noile principii sunt cele multinaţionale, însă, potrivit analizei Workspace Studio (furnizor de soluții integrate pentru amenajarea birourilor și partener unic Herman Miller în România), interesul către ergonomie fizică și socială se manifestă și în rândul companiilor locale mai mici, implicate preponderent în activități creative sau IT.
În prezent avem în dezvoltare proiecte dedicate companiilor multinaţionale care îşi doresc un upgrade la zona de lucru – cu scaune mai performante din punct de vedere al ergonomiei, cu accesorii de înalt nivel ergonomic cum ar fi braţe reglabile pentru monitoare, dar şi birouri la care se poate lucra şi în picioare -, dar şi un upgrade pe zonele de relaxare, care au devenit tot mai importante şi care îmbunătăţesc calitatea vieţii angajaţilor şi cresc gradul de satisfacţie la locul de muncă, precizează Horaţiu Didea, managerul companiei despre care vă vorbeam mai sus.

Investiții mai mari în postul de lucru
Și tendințele despre care vorbea Horațiu Didea mai sus, pe baza cifrelor Workspace Studio, nu sunt doar tendințe. În prima jumătatea a anului, investiția medie într-un post de lucru amenajat de Workspace Studio a crescut la 1200 euro/angajat, față de 1000 eur/angajat, nivel înregistrat anul trecut. Suma include scaunul, biroul, dar și cota din spații comune precum sălile de ședințe, zonele de cooperare, conectare sau relaxare și mobilier acustic.
În plus, peste 60% dintre proiectele realizate de Workspace Studio în 2019 au presupus amenajarea de zone de relaxare, de lounge sau zone de discuţii într-un cadru informal.

Scaunele ergonomice, vedetele birourilor productive
Cele mai vândute scaune de birou Herman Miller în România sunt Aeron și Mirra2, alături de modelul Cosm, scaunul ergonomic auto-ajustabil lansat în această primăvară. Scaunele Herman Miller sunt recunoscute în lume pentru calitate, ergonomie și garanția de 12 ani și sunt apreciate pentru inovațiile tehnologice pe care le propun.
Vreți să știți ce fel de scaun am? (E o fotografie real time, scuzați lipsa factorului artistic).
Yep, e chiar vedeta Herman Miller – Aeron. Și diferența se simte mai ales după ce lucrez două ore neîntrerupt.
Foto main: Adobe Images