Vara a venit deodată și oricât am ști data din calendar parcă de fiecare dată ne surprinde căldura. Am vrea să venim acasă și să găsim răcoare. Am vrea să se ridice storurile atunci când intrăm în casă, fără să trebuiască să trecem pe la cele 15 ferestre. Am vrea să pornim aerul condiționat de când am plecat de la birou și să găsim casa ca o oază. Se poate. Cum? Cu un dispozitiv-soluție de automatizare, de dimensiuni reduse, care îți transformă locuința într-o casă inteligentă cât ai zice smart home. Și, surpriză, nu costă o avere!
Vorbesc despre Somfy și Connectivity Kit care, împreună, înseamnă primul pas către o locuință inteligentă. Acesta permite adăugarea cu până la 20 de produse – rulouri și jaluzele exterioare, inclusiv produse Velux, copertine și pergole, lumini și prize, porți și uși de garaj – în orice moment. Totul se controlează de pe telefon, desigur, și poate fi cu ușurință personalizat, în funcție de stilul vostru de viață.
De exemplu, prin câteva click-uri în aplicație, puteți lansa ”scenariul de trezire” pentru a deschide rulourile și aprinde luminile sau ”scenariul de plecare de acasă” pentru a închide poarta și ușa garajului și stinge luminile.
Sau, cum ziceam, dacă vedeți că se face foarte cald și știți că ați uitat să lăsați rulourile de dimineață, nu trebuie să vă luați o pauză de la birou. Ci doar să… intrați într-o aplicație care va face totul pentru voi, inclusiv să închidă ușa garajului, dacă ați uitat și de ea. Condiția: ca totul să fie motorizat și conectat în aplicație.
Asistent vocal și aplicație intuitivă
Cu dimensiuni reduse și design simplu, minimalist, acest Connectivity Kit are nevoie doar de o conexiune la internet pentru a-ți permite să te bucuri de toate beneficiile unei case inteligente. Astfel, acesta permite centralizarea și controlul motoarelor Somfy io și RTS și a produselor de iluminat de pe un smartphone sau prin comandă vocală.
Totul se conectează rapid pentru că aplicația TaHoma ghidează utilizatorii pas cu pas pe parcursul întregii instalări. Iar odată ce produsele sunt conectate, acestea pot fi controlate cu ușurință de acasă sau de la distanță datorită aplicației sau prin intermediul unui asistent vocal compatibil. Adică Amazon Alexa, Google Assistant sau Siri. Pe scurt, cam orice variantă doriți să folosiți.
De asemenea, aplicația TaHoma vă permite să verificați starea echipamentelor (acolo unde produsele permit) și să le controlați de acasă sau de la distanță.
O soluție smart home cu adevărat accesibilă și beneficii maxime
Și dacă îți imaginezi că vei cheltui o avere pe acest gadget care efectiv îți transformă casa, ei bine, acesta costă doar… 359 de lei. Cu TVA inclus. Poate fi comandat de pe eMAG, adică de aici, cu toate beneficiile livrării prin eMAG.
Poate că nu aș fi fost curioasă de un astfel de gadget și nu aș fi căutat o soluție dacă nu ne-am fi mutat la etajul 8 al unui bloc care are vedere spre soare cam toată ziua. Însă vara ne-a lovit din plin și nu a fost prea amuzant. Și e abia prima lună. Nici lumina nu ne ajută foarte mult – deși adorăm cât de luminos e apartamentul – însă să te trezești la ora 5.00 nu e mereu fun.
Am menționat că nu sunt a morning person? Iar acest mic gadget – care chiar arată bine – este extrem de ușor de utilizat și în cazul apartamentelor, nu doar al caselor. Condiția este să ai ruloui și jaluzele motorizate.
10 ani de experiență contează
De ce am ales să vă vorbesc azi despre Somfy? Pentru că, de 10 ani, Somfy inovează pentru a oferi proprietarilor o conectivitate din ce în ce mai mare, dar și o experiență simplă, confortabilă și liniștită în locuințe. Iar când Somfy a lansat Connectivity Kit, această soluție accesibilă pentru utilizatorii care doresc să-și conecteze singuri și cu ușurință motoarele și produsele de iluminat, am vrut să duc vestea mai departe cât mai repede.
PS: Promit să vă spun mai multe și despre alte produse Somfy. Am mai făcut-o aici când am povestit despre perdele și draperii cu sistem motorizat, însă trebuie neapărat să vă mai povestesc și despre iluminat & prize – sistemul este atât de important când ești plecat de acasă pentru mai mult timp și nu vrei să știe nimeni asta – sau despre cum poți da drumul la căldură cu un singur click, când te întorci din concediu. Dar asta mai în toamnă.
2 Comments
Ce cool pare. Mai ales că are prețul acesta accesibil. Dar cum știu dacă este compatibil cu ce am eu?
Bună, Marina. Pe site-ul Somfy găsești toate detaliile vizavi de compatibilitate. Uite aici un shortcut: https://compatibilities-tahoma.somfy.com/ro/ro/