Casa unei campioane de curse automobilistice din perioada interbelică, readusă la viață de un business cu plante. Hai să vezi cum arată Floral Soul

Shopping Therapy - DesignTherapy

Un brand de design biofilic din Chișinău și-a deschis azi primul sediu în București, pe strada General Berthelot, într-o casă veche din centru. O casă cu o poveste aparte ce pare să trăiască acum din nou prin Floral Soul. Anastasia Haraz a deschis acest business la Chișinău în 2019 dintr-o convingere pe care o aud tot mai des în lumea designului de interior: că plantele nu sunt un detaliu decorativ pus la final, ci o decizie de proiectare care ar trebui luată de la început. În șase ani au amenajat peste 10.000 de spații în Republica Moldova — restaurante, hoteluri, birouri, centre comerciale. Iar acum Floral Soul și-a deschis porțile la București, vizavi de Sala Radio. 

Sediul l-au deschis într-o casă care a aparținut Siminei Mezincescu — campioană de curse auto în anii ’30, deținută politic după război, șefă de protocol a Casei Regale. Genul de biografie care te face să privești altfel o clădire. Anastasia a păstrat planul original aproape intact și a adus înăuntru peste 1.000 de plante — practic o demonstrație vie a ce înseamnă designul biofilic aplicat: specii compatibile între ele, plasate în raport cu lumina, cu atmosfera, cu spațiul.

Pentru noi a contat mult și ideea de patrimoniu. Pe lângă a fi decor urban, clădirile istorice sunt și repere emoționale pentru comunitate, locuri care adună în jurul lor oameni, amintiri și sens. Au în continuare forța unui magnet, tocmai pentru că spun o poveste pe care orașul nu ar trebui s-o piardă. Ne-am dorit un spațiu cu istorie, în care intervenția noastră să nu șteargă ce a fost înainte, ci să continue firesc, explică Anastasia Haraz.

Un labirint de plante și istorie

Fiecare încăpere funcţionează ca o demonstraţie vie a principiilor de design biofilic pe care Floral Soul le aplică în proiecte: compatibilitate între specii, relaţia cu lumina naturală, armonie între atmosferă şi vegetaţie.

Floral Soul nu vinde plante, ci soluţii integrate de plant design – de la consultanţă în faza de proiectare, selecţie şi implementare, până la mentenanţă şi ghidaj în îngrijire. Echipa noastră include botanişti, designeri de peisaj şi experţi în biofilie, ceea ce face brandul relevant inclusiv în colaborarea cu arhitecţi şi designeri de interior care vor să integreze natura în proiectele lor dintr-o fază incipientă, mai spune Anastasia Haraz.

Nouă ne-a plăcut și cu siguranță ne vom mai duce la Casa Plantelor pentru o infuzie de verde și calm. 

Share This Post!