Cât de des primești flori?

Shopping Therapy - DesignTherapy

flori Floria.ro

Îmi place să primesc, să dăruiesc, să am flori în casă, pe birou. Practic, îmi place să fiu înconjurată de flori. Spre disperarea altor locatari din casă, dar să nu comentăm acest aspect. Prin urmare, tot ce are legătură cu florile mă interesează. Statisticile vizavi de cât de des primesc femeile flori m-au făcut să zâmbesc. O femeie din 5 primește flori aproape lunar. Vi se pare mult? Puțin? Dar restul de 4 ce au de zis? 

Floarea preferată a românilor este trandafirul, arată un sondaj recent Floria.ro. În topul preferințelor se află, la scurtă distanță, bujorul și laleaua. De altfel, acest top este confirmat și de comenzile înregistrate, în 9 ani de activitate fiind livrați 1,5 milioane de trandafiri.

20% dintre cei care au participat sondajul Floria.ro au declarat că primesc flori aproape lunar, în timp ce cei mai mulți – 54% spun că primesc atunci când există o ocazie: aniversare, sărbători consacrate, precum 8 martie etc. Plăcerea de a oferi flori este destul de mare în rândul românilor. Astfel, 42% susțin că fac acest lucru ori de câte ori consideră potrivit, fără a aștepta o ocazie specială pentru acest lucru, iar 17% declară că oferă flori în semn de mulțumire. Doar 2,4% oferă flori când vine aniversarea căsătoriei și doar 1,5% când consideră că au greșit cu ceva.

flori Floria.ro
Unul dintre buchetele Floria.ro perfecte pentru acasă

Flori în casă pentru o atmosferă hygge

Orice manual hygge îți spune cât de importante sunt plantele pentru echilibrul, armonia unei case sau, de fapt, a oricărui spațiu. De aceea eu chiar cumpăr des flori, dincolo de plantele în ghivechi, care îmi plac, dar pe care mă lupt să le țin în viață.

Și se pare că mai sunt și alții care fac ca mine, deoarece sondajul Floria.ro a arătat că aproape jumătate dintre respondenți își cumpără des flori pentru acasă. Cei mai mulți preferă florile la buchet, pe care însă le aleg ei, numărul celor care cumpără buchete gata făcute fiind simțitor mai mic (36%). 81% au precizat că preferă buchete cu o cromatică diversă, dar și cu tipuri diferite de plante. 

Printre florile iubite de români se mai află și freziile, orhideele, crizantemele și hortensiile, iar acestea se regăsesc în colecțiile de sezon semate de designerii Floria.ro. Doar 5% dintre români își doresc flori exotice în buchete, în timp ce aproape 40% preferă florile de sezon, iar restul nu are o preferință anume, concentrându-se pe prospețimea și rezistența acestora.

flori Floria.ro
O cromatică pastelată. Alegerea mea pentru birou.

Foto main: Adobe Images/Foto interior: Floria.ro

Share This Post!

2 Comments

  • DanaC august 15, 2019 at 6:42 pm

    Frumoase sunt buchetele de la Floria, dar prefer florile în ghiveci pentru că țin mai mult şi îmi par „pline de viață”, motiv pentru care nu primesc buchete de flori prea des. Dacă nu s-ar usca bine ar fi.

    • DesignTherapy august 16, 2019 at 9:14 pm

      Te inteleg perfect 🙂