Nu cred că sunt mulți oameni care să nu iubească marea. De la zgomotul fin al valurilor dintr-o dimineață de iunie până la libertatea pe care ți-o oferă apa ce n-o poți cuprinde cu privirea, nisipul fin, scoicile… așa că un decor de inspirație marină te va duce mereu cu gândul la vacanță. Prin urmare, iată ce a pregătit kika pentru voi.
Ochii tăi odihniți se deschid înainte să sune ceasul, iar prima mângâiere vizuală vine de la caiacele de lemn tăiate în jumătăți. Din reflex, întinzi mâna către iuta lampadarului Pier, iar gândul te trimite la Vernazza, satul pescăresc italian pe care n-ai să-l uiți niciodată. Așa își începe povestea noua colecție kika. Și nu e rău deloc.
Holul – un garaj pentru șalupă
Ca în orice casă de care te îndrăgostești la prima vedere, intrarea ți se dezvăluie ca o invitație la visare. Albastrul turcoaz al mării e greu de încătușat între pereții unei case, dar kika îți poate veni în ajutor cu elemente care amintesc de el. Vezi rafturi construite din bucăți de bărci, perne colorate de mare și tușe de culoare care închid imaginea.
Camera de așteptare pentru reverie
Treci apoi prin încăperea în care-ți transpui dragostea pentru explorare în „dosare” de fericire arhivate în culori și sertare. În acest sens primești tot sprijinul de la mobilierul Heike care se armonizează nativ cu alte accesorii din oferta kika.
O pernă atinsă de bleumarin sau poate cutiile Azule pentru depozitare îți sunt și ele cu siguranță utile.
În living, vacanța se ascunde în detalii
Dar chiar și frumusețea are nevoie de repaos, la fel cum momentele de exuberanță au nevoie de clipe de respiro care să le potențeze. Așa se face că, după primirea intensă din hol, vacanța e mai subtilă în sufragerie, se ascunde în detalii. kika îți propune mobilierul din gama Arkansas al cărui lemn îți povestește tăcut legende pierdute în timp. Puritatea emanată de albul lui îți va accentua imaginea unei plaje imaculate.
Dar poate ești mai înclinat spre moderație și apreciezi mai mult lucrurile insinuate cu tact. Astfel, atenția ta ar putea migra către masa Audrey, comoda Azule, către accesorii Marino ori corpurile de luminat din gama Pier.
Bucătăria – locul unde gusturile se discută
E greu să povestești despre vacanță fără să faci măcar o referire la deliciile culinare. De la bucătăria mediteraneană până la universul pescăresc al japonezilor, acum ai toate motivele să-ți retrăiești experiențele. Gama Audrey de la kika ar putea fi modul perfect prin care să redai în propria bucătărie răsăritul soarelui surprins pe plajă. Preferi ceva mai mult accent pe detalii? Ai putea să te folosești atunci de valențele accesoriilor din aceeași zonă de inspirație: vesela Royal Sakura, tava Azule, scaunul albastru Saint Tropez sau chiar vazele de flori Rigoletto.
Deci ce ziceți de noile colecții kika? Vă plac? Găsiți produsele și prețurile aferente aici.