Să trăieşti la malul apei este un vis. Un peisaj minunat în fiecare dimineaţă, la cafea, apus spectaculos… Ce mai! E ca o poezie. Dar când casa ta arată precum cea pe care ţi-oo voi prezenta azi, cred că deja nu mai există termen de comparaţie.
O proprietate superbă ca aceasta nu este greu de amenajat, dar este greu de găsit. Ce trebuie să ştiţi este că aceasta este o casă reală, nu o amenajare de revistă. Nici măcar nu a fost pregătită pentru shooting, ci pur şi simplu aşa arată zi de zi. Prin urmare, veţi observa mici inadvertenţe în coerenţa stilului, ceea ce de altfel este comun cam tuturor locuinţelor. Până la urmă şi asta face însă parte din farmecul unei case, nu? (Hit play pentru a vedea toate pozele).
Îmi place la nebunie felul cum paleta coloristică a exteriorului se regăseşte deloc întâmplător şi în interior. Este o casă în care trăieşte o familie numeroasă, cu copii, dar care este atât de armonios amenajată. Găsim piese de mobilier pretenţioase, dar şi obiecte de decor luate din târgurile de antichităţi sau suveniruri din călătoriile familiei. Stilul amenajării este unul eclectic, însă cu evidente accente cottage.
Ce frapează este diningul superb, cu vedere către lac. O zonă de luat masa generoasă, confortabilă, perfectă pentru o familie numeroasă.
Îmi plac şi accentele, în bucătărie şi în baie sunt mici comori:
De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată verandei. Perfectă pentru zile însorite, dar şi mai friguroase de toamnă.
Şi cum să nu vrei să stai afară sau la geam zi de zi când priveliştea este aceasta:
Iată cum arată casa şi la exterior:
Ce spuneţi despre această minunată casă roşie? Înainte de a da un verdict, vă mai dau câteva detalii: are 119 mp utili, dispuşi în 5 camere şi trei băi, o curte generoasă care duce până la lac, iar preţul proprietăţii este de 220.000 de euro. Încă un detaliu, este tot o casă de ţară, din Suedia.
Foto: lundin.se