De obicei vă prezint un apartament plecând de la intrare, un fel de primă impresie. Apoi continuăm cu bucătărie, dining, living, dormitoare și lăsăm la final baia. Nu e cazul astăzi, cu această superbă amenajare premium, ce poartă semnătura talentaților arhitecți de la Miso, pe care știți că-i iubim pentru creativitate. Baia este spectaculoasă și visul oricărei femei, pe scurt. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că se află într-un apartament, într-o zonă rezidențială din București, într-un ansamblu rezidențial unde merită să dați o privire. Mai ales că apartamentul acesta a fost amenajat pentru a fi închiriat. Sau poate chiar vândut. Vă arătăm niște imagini wow și mai lăsăm și câteva detalii și apoi așteptăm impresiile. Continue Reading
Apartamentul acesta le are pe toate: e mare, e frumos, e mobilat ca în reviste, e luminos, e hygge, ce mai la deal la vale. Dar, dincolo de orice, este un apartament în care micile detalii te cuceresc. Fie că este vorba de un ornament al pereților, de holul lung cu accente metalice, de masa de dining unde îți vine să chemi în fiecare zi familia extinsă, apartamentul acesta le are pe toate. Mai puțin, aș spune eu, o terasă/un balcon pe măsura frumuseții sale. Pentru că, vedeți voi, apartamentul nostru superb se află într-o clădire cât se poate de banală, pe o stradă cât se poate de normală.
La etajul 4 dintr-un bloc care nu părea să aibă nimic spectaculos, am descoperit un apartament care nu are nimic banal în el. Un apartament care transmite o stare hygge de la prima vedere. Cu o lumină fabuloasă. Și nu, nu e amenajat minimalist, ba chiar este o casă unde locuiește și un copil destul de mic. Și chiar dacă nu este totul la locul lui, principiile organizării eficiente au fost respectate, prin urmare totul arată (aproape) impecabil fără un efort special. Continue Reading
De cele mai multe ori, cu cât avem mai mult spațiu cu atât reușim să ne înconjurăm de mai multe lucruri. E cam la fel și cu bugetul. Dar, vești bune! Minimalismul există. Chiar și în case mari. Iar acest apartament de trei camere este dovada vie. Liniile simple, mobilierul aproape auster, materialele naturale și tonurile neutre domină cele trei camere, dar și spațiile conexe. Bucătăria este singurul accent de culoare, dar și acesta este unul liniștitor: bleu, pastel.
Un apartament pentru trei locatari, în zona Agronomie. Nimic special până acum? Ei bine, apartamentul este special, credeți-mă. 102 metri pătrați, grădină, trei locatari și o idee năstrușnică. Toate au dus la o amenajare senzațională, care vă va surprinde plăcut. Echipa MISO Architects, căci ei sunt în spatele proiectului, a făcut o treabă tare bună. Și am imaginile care vă vor convinge de acest lucru.
Începem ziua cu o provocare. Și anume să faceți un tur virtual al acestui apartament fabulos, cu o priveliște incredibilă, și apoi să-mi spuneți cât costă. Vă zic de la început: prețul include mobilierul. Ce vedeți e ceea ce primiți de banii aceștia. Continue Reading
De ce am început cu “familie fericită”? Pentru că, dragii mei, am ajuns la nivelul de înțelepciune care face diferența între o casa curată/ordonată și o casă fericită. O casă fericită, cum este acest apartament cu 3 camere, poate fi imperfectă, dar cu siguranță este perfectă pentru locatarii săi. Vorbesc din experiență. Noi, de exemplu, ne-am dorit o astfel de casă. Ne-am dorit să putem respira chiar și când călcăm pe jucării sau când nu sunt vasele spălate. Și am reușit să găsim acest echilibru. Tocmai de aceea, astăzi vă arăt un apartament similar, cu locatari happy.
Să spunem că am un motiv destul de personal să abordez acest subiect. Când am aflat că vom deveni părinţi, locuiam într-o garsonieră pe care tocmai o renovaserăm astfel încât să ne simţim foarte confortabil. Când D. avea 6 luni, ne-am dat seama că devenise neîncăpătoare. Cam cu 1 an şi jumătate mai devreme decât anticipasem. Doi ani mai târziu, ne aflăm într-un apartament cu 3 camere, care, pe moment, a rezolvat problema spaţiului. Şi asta pentru că este foarte bine organizat. Tocmai de aceea, ca să nu treceţi şi voi printr-o mie de nervi şi mutări, iată câteva idei despre cum ar putea să arate un apartament destinat unei tinere familii.