Dacă o vreme a fost popular și un must – mulți pereți au căzut victimă acestui trend – , apoi renegat, open space-ul a revenit în tendințe. Mai ales pe fondul inovației pe segmentul electrocasnicelor, făcând astfel mult mai simplă aerisirea bucătăriei. Acest tip de amenajare este însă, dincolo de orice, o oportunitate de a crea un mediu fluid și funcțional, care să îndeplinească nevoile și preferințele locatarilor, venind în întâmpinarea stilului lor de viață. Continue Reading
64 de metri pătrați, terasă de 10 metri pătrați – suprafața totală a unui apartament din Brașov, două camere ce au fost pregătite pentru un cuplu ce își dorește să se relaxeze. Priveliștea oferită de apartamentul din Brașov completează spectaculos amenajarea simplă, dar cu elemente spectaculoase, bine alese. Din punctul meu de vedere, baia este absolut senzațională și punctul forte al amenajării semnate de echipa Miso Architects. Continue Reading
38 de metri pătrați. În care să trăiești, să iubești, să iei cina, să faci micul dejun, să aduni amintiri, să muncești remote. Știți voi. Un apartament mic, mic, cum sunt multe în București și o nevoie mare de spațiu. Andreea Ștefan semnează amenajarea de azi și pot spune că mi-a atras atenția de la primul indiciu: canapeaua uriașă albastru intens, care monopolizează orice discuție. Hai să vă arăt! Continue Reading
Acest apartament are doar două camere. 70 de metri pătrați. Etajul 3/4. Câteva elemente arhitecturale păstrează aerul retro al clădirii, însă amenajarea este una în stil actual, cu accente minimaliste, însă nu în stilul cu care ne-au obișnuit nordicii. Dimpotrivă. Te asigur că te vei îndrăgosti de liniile simple și aerul sofisticat, de decorațiunile interesante și de accentele care transformă un spațiu simplu într-un cămin hygge. Continue Reading
Am descoperit întâmplător acest apartament spectaculos, care de fapt aparține unui burlac – inginer, de 30 de ani. Un apartament situat la mii de kilometri depărtare, magnetic, superb, perfect pentru orice fan Marvel. Pentru că da, detaliile acestei amenajări spectaculoase au fost gândite atât de minuțios încât orice supererou al seriei s-ar simți ca acasă. Continue Reading
Vă avertizez. Acest apartament te face să te îndrăgostești. Pe loc. Este pur și simplu perfect. Are 67 de metri pătrați, care se întind pe două camere și, evident, baie și bucătărie. Se află într-o clădire veche, păstrează încă farmecul construcției de acum mai bine de 100 de ani, însă cu adevărat surprinzător este designul contemporan, minimalist care contrastează atât de spectaculos cu linia construcției și detaliile sale romantice.
Mi-ar fi plăcut să ne începem viața în doi într-un apartament ca acesta. Al nostru a fost un pic diferit, dar acesta este perfect împărțit în zone care să satisfacă ambilor parteneri nevoia de spațiu, de intimitate. Este suficient de minimalist pentru EL, dar și un pic romantic, pentru EA. Sunt două camere, dar nu simți că ai avea nevoie de mai mult, nu-i așa?
Vă arăt azi un apartament mai altfel. Și vă rog să fiți sincere fetelor. După ce îl vedeți, să-mi spuneți voi mie că nu v-ați muta a doua zi într-o astfel de casă! Pentru că spune tare multe despre proprietar: e burlac și e sofisticat, îndrăzneț, suficient de isteț încât să nu stea într-o garsonieră, cu un pat generos, confortabil, un living care invită la povești… și o bucătrie perfectă ca să gătească. El, desigur.
Când spui 50 mp știi că te referi la un apartament mic. De două camere aș zice, deși la noi cred că sunt și de 3 camere undeva la 50-60 mp. Dar iată ce înseamnă o compartimentare corectă a spațiului și acceptarea faptului că nu ai nevoie de mai mult în casă! Vă invit să vizionați aceste trei amenajări reale ale unor apartamente mici, dar tare cochete. Și vă zic și cât costă, cu tot cu mobila din ele.
Deşi ne dorim case mari, cei mai mulţi trăim în apartamente cu două camere. Să recunoaştem, nu este nici prea mult, nici prea puţin spaţiu. Când numărul locatarilor creşte, bine ar fi ca spaţiul şi aşa limitat să fie cât mai bine repartizat. Tocmai de aceea are de câştigat designul nordic, funcţional, simplu, accesibil. Cam aşa este şi apartamentul de mai jos, de două camere, amenajat în mare parte cu mobilier IKEA.
Un apartament de 40 de metri pătraţi poate fi suficient de comod şi de spaţios pentru o familie dacă reuşeşti să faci o amenajare corespunzătoare. Uşor de zis, greu de făcut? Nu chiar. Depinde de designer.
Şi, de obicei, atunci când ai un spaţiu redus ori prea mare, dar şi în general când ai o idee şi nu ştii cum să o pui în practică, mai bine apelezi la un specialist. Care va ştii exact cum să scoată în evidenţă fix acele lucruri care dau culoare spaţiului şi-l transformă în ceea ce nici tu nu ştiai că îţi doreşti. Este ce am simţit când am văzut acest apartament, de ce să ne ascundem, mic, e chiar mai mic cu doi metri pătraţi decât ultima garsonieră în care am locuit (ca şi chiriaş, ca altfeeeel…), dar care dă impresia unui spaţiu mult mai generos.
Să o luăm pe rând: livingul. Simplu, deschis, ador tablourile alb-negru supradimensionate, mai degrabă sprijinite de pereţi decât atârnate, care dau un aer cool spaţiului, dar în acelaşi timp urban. Canapeaua a fost love at first sight, mai ales în culoarea aceasta tomnatică. Piele. Natură. Acasă. Pe scurt.
Bucătărie open space. Linie modernă, minimalistă, fără înflorituri care ar aglomera spaţiul. Totul este curat, griul dă senzaţia de spaţialitate.
Dormitorul continuă în aceeaşi paletă cromatică. Fiecare spaţiu este eficientizat, dar nu aglomerat. Confortabil, luminos, curat. Mă repet, dar este esenţial să fiţi organizaţi într-un spaţiu mic.
Baia cu mult lemn, perfectă. Îmi place că s-au menţinut tonurile neutre (tot un truc pentru a crea senzaţia de adâncime în spaţiile mici). Nu-mi place faptul că are duş în loc de cadă, dar hei! nu poţi să le ai pe toate, nu?
Sper că v-a plăcut cel puţin cât mi-a plăcut mie această amenjare. Şi sper să vă inspire şi să vă convingă că spaţiile mici nu sunt bau-bau. Niciodată. 🙂
PS: Dacă aveţi o curiozitate, iată cum arată planul apartamentului: