Nu ştiu alţii cum sunt, dar nouă vara ne place să luăm masa afară. Pe lânga asta, suntem şi tare pasionaţi de tot ce înseamnă setting şi plating. C. cu platingul, eu cu table settingul şi aş vrea să spun că D. cu mâncatul, dar nu, partea asta tot la noi revine. Aşa că am selectat câteva variante de aranjamente de masă perfecte şi pentru o petrecere în grădină, dar şi pentru o cină romantică, o petrecere aniversară sau chiar o nuntă.
Aranjament de masă romantic
E destul de simplu să obţii un astfel de efect. Culori pastelate, flori, pahare simple, delicate, tacâmuri preţioase. Roz pudrat, verde sau bleu sunt culori potrivite pentru veselă, mai ales când le combinaţi cu aranjamente florale contrastante, plecând de la aceste nuanţe.
Produsele pentru aceast aranjament de masă pot fi găsite aici.
Aranjament de masă elegant
Mi se par foarte reuşite aranjamentele de masă unde se combină forme, texturi şi culori. De exemplu, ceramica Nordal este perfectă pentru mese altfel, cu marginile ei mai puţin definite şi se combină ideal cu pahare cu forme pline şi tacâmuri negre, preţioase. Aici vedem pentru bază o farfurie uni, tot gri, cu margini argintii, însă vă puteţi folosi imaginaţia şi găsi combinaţia care vă place cel mai mult. Vă puteţi inspira din culoarea veselei de top şi merge chiar şi pe nuanţa cea mai închisă.
Produsele din această imagine sunt disponibile aici.
Aranjament de masă fresh
Zic fresh pentru că domină verdele, fiind aşezat chiar deasupra, la vedere. Umple astfel foarte bine imaginea şi este o baza perfectă pentru o decoraţiune cu flori sau pentru un şervet de masă în culori complementare. Aici vedeţi un aranjament de masă numai bun de folosit la petrecerile în grădină. Pentru o notă de eleganţă, folosiţi tacâmurile aurii.
Produsele din acest aranjament pot fi găsite aici.
Sper că v-am inspirat pentru următoarele voastre mese mai mari sau mai mici. Nu uitaţi că nu trebuie să vă lipsească de pe masă florile şi din suflet voia bună!
Fotografii: Design&After