Nu știu dacă ați pus vreodată mâna pe un perete cu licheni decorativi. Îți dă senzația că ești într-o grădină magică. Cel puțin mie așa mi se pare. Tocmai de aceea, de curând mi-am achiziționat pentru birou un tablou. Nu un perete, dar un tablou. Așa am ajuns să aflu mai multe despre minunățiile acestea așa că vă povestesc și vouă, doar nu o să țin doar pentru mine! Continue Reading
De câţiva ani, februarie a devenit mai mult sau mai puţin oficial luna iubirii. De la inimioare şi cutii cu bomboane de ciocolată până la cadouri care poartă culoarea dragostei, roşul pare să fie numitorul comun. De altfel, roşu este culoare pe care trebuie să o ai şi tu în casă. Aşa că azi îţi propun câteva decoruri „pasionale”.
Orice amenajare trebuie să conţină un strop de roşu. Nu chiar un strop, ci chiar mai mult. Este însă o linie fină între roşu ca accent, ce dă o notă caldă, energizantă sau pasională unei amenajări şi roşu obositor, agresiv. De aceea, atunci când alegi roşu trebuie să o faci cu grijă şi cu moderaţie. Personal, consider că roşului îi stă tare bine ca accent. Fie în accesorii, cum ar fi textile sau corpuri de iluminat, fie într-o piesă de mobilier – o canapea, un fotoliu, un scaun, o consolă, o masă.
Roşul arată genial într-un decor industrial:
Dar şi într-unul clasic:
Sau altul eclectic:
Mie îmi place mult şi în varianta contemporană, cu accente industriale, în combinaţii tari şi curajoase:
Dacă vrei să citeşti, dar să nu te ia somnul, iată alte câteva idei dragi mie (evident, chaise longue e preferatul meu):
Iar un pic de roşu la masa de dining trezeşte gurmandul din tine:
Combinaţiile cromatice recomandate pentru roşu sunt numeroase, fie tari, în culorile de bază, fie cu tonuri neutre. Pe cele din urmă le recomand celor care şi aşa sunt energici din fire.
De unde cumpărăm piese de mobilier roşii
Acum că ne-am convins că şi casei noastre i-ar prii un pic de roşu, să vedem de unde îl luăm. Pentru accesorii şi decoraţiuni sunt o mulţime de variante, iar eu vă recomand să vă luaţi ce vă place, însă să păstraţi o linie. De exemplu, puteţi lua un covor şi asorta cu draperiile. Pernele pot fi şi ele potrivite cu alte textile sau, dimpotrivă, pot fi unicul punct de accent. Vesela roşie îmi este tare dragă şi este chiar recomandată în cazul celor care nu prea au poftă de mâncare.
Pentru piesele de mobilier, iată alte câteva recomandări punctuale:
Scaune roşii, de plastic. Evident, nu orice fel de plastic. Acest scaun de la furnizorul italian Pedrali este îmbogătit cu fibră de sticlă. Are un design aparte, în linii simple, arată şi se comportă excelent. Îl puteţi găsi aici la preţul de 431 lei.
Dacă preferi un stil mai clasic, iată un scaun mai potrivit. Este de fapt un scaun-fotoliu, perfect pentru livinguri generoase. Îl găseşti la Studio 32 şi costă 2147 lei.
Un fotoliu tare confortabil am găsit tot la Studio 32. Se potriveşte atât într-un spaţiu destinat relaxării, cititului, cât şi în living, în zona de discuţii. Eu una mă văd moţăind într-un asemenea fotoliu roşu. Preţul este foarte bun, 1.400 de lei:
Un divan pre(ten)ţios găsim tot aici. Este tapiţat cu velur şi necesită un decor glam. De altfel din ce în ce mai comun în amenajările rezidenţiale. Preţ: 2.206 lei.
Un ultim sfat: roşul face ca interioarele mici să pară înghesuite, chiar claustrofobe dacă acaparează prea mult din cromatică, de aceea este mai degrabă recomandat spaţiilor mai generoase sau interioarelor înalte, cu este cazul caselor vechi. Pe de altă parte. folosit cu măsură, roşul scoate în evidenţă trăsături ale obiectelor din jur pe care altfel poate le-aţi ignora. Prin urmare, vă urez să aveţi curaj să adăugaţi puţină pasiune în viaţa şi în casa voastră! Nu veţi regreta.
Fotografii: în descrierea imaginilor, Studio32