Casele franțuzești, mai ales cele pariziene nu sunt pentru minimaliști. Ideea de french style (deși am zis-o în engleză) se traduce prin opulență, lux, detalii, chiar supra-aglomerarea unui spațiu. Dar toate aceste caracteristici nu sunt defecte, ci, dimpotrivă creează acel sentiment special care ne face să iubim Franța și să considerăm în continuare Parisul unul dintre cele mai romantice orașe din lume. Și dacă nu azi, de ziua Franței și cu o zi înainte de finala Campionatului Mondial (pe care e foarte posibil să o câștige Franța), atunci când să vorbim despre cum să trăiești ca la Paris?!
Ultra Violet este culoarea anului 2018, iar eu nu pot decât să mă bucur. Este o culoare vibrantă, veselă, specială. Și mai ales nuanța aceasta este una tare versatilă. Ultra Violet poate fi piesa de accest din decorul casei tale. Poate fi un fotoliu, un scaun (sau mai multe), câteva perne confortabile, un perete vopsit sau acoperit de tapet în această nuanță specială. Culoarea anului 2018 își poate găsi ușor locul în casa ta. Cam așa:
Pentru că este sâmbătă, astăzi ne delectăm. Cu frumuseţi găsite în diverse locuinţe, ţări, culturi, continente. De data aceasta nu voi comenta prea multe, ci voi lăsa imaginile să vorbească de la sine. Tot ce te rog, dragă vizitatorule, este să îmi spui care este decorul tău preferat. Şi de ce.
La final îţi spun doar că preferatul meu astăzi este decorul de inspiraţie marocană…
Foto credit în descrierea fotografiilor.