Baia, deși de obicei una dintre cele mai mici încăperi din casă, este de fapt una dintre cele mai importante în amenajare. Alocarea corectă a bugetului este esențială în amenajarea băii, dar adesea ne confruntăm cu depășiri. În primul rând, produsele destinate băii sunt de obicei investiții pe termen lung și trebuie să alegem articole durabile (a se citi mai scumpe). În al doilea rând, uneori este dificil să anticipăm de la început toate produsele de care avem nevoie (mai ales când reamenajăm pe cont propriu). De aceea, am stat de vorbă cu specialiștii de la Neakaisa.ro, unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilier și articole pentru baie, din România, despre bugete, stiluri și cum să faci să treci cu bine – a se citi cu sănătatea mintală intactă – de renovarea unui spațiu mic, dar provocator. Continue Reading
Doamne, ce mă bucur că am evoluat de la baterii-uniformă din inox lucios și care se pătau imediat! Țineți minte vremea aceea când, în toate băile, bateriile erau la fel? Nu conta ce lavoar aveai, dacă bateria se potrivea sau nu, astea erau opțiunile. Azi, din fericire, lucrurile sunt diferite. Și ce îmi place mai mult este faptul că nu doar forma s-a modificat și adaptat gusturilor clienților, ci și… culoarea. Iar asta este wow! De altfel, clienții devin din ce în ce mai interesați de design, căutând soluții care să le răspundă nevoilor nu numai în ceea ce privește confortul și funcționalitatea, ci și prin designul ales. Pentru că, din fericire, băile au devenit la fel de importante ca și restul locuinței – dacă nu chiar un pic mai importante. Continue Reading
Ce ne dorim: o baie mare, cu fereastră largă, cu o cadă uriașă și suficient spațiu pentru toaaaate cosmeticele din lume. Realitatea: baie mică, de apartament, aglomerată, din care nu știi cum să ieși mai repede. Soluția: câteva trucuri simple care pot transforma baia dintr-una banală, în alta senzațională. Desigur, nu putem adăuga metri pătrați, dar putem face în așa fel încât să ne fie drag să intrăm în baie. Probabil spre disperarea soților… Continue Reading
Toate femeile iubesc băile. Spuma, relaxarea, tratamentele faciale, ce vreți voi. Iar după ce devin mame, băile sunt și mai iubite. Pentru că, de multe ori, reprezintă UNICUL refugiu real în casă. Dacă ești la baie, nu poți fi deranjată. Mă rog, de cele mai multe ori. Așa că iată cum ar putea arăta băile perfecte pentru relaxare! Continue Reading
Amenajarea băii este de puține ori o prioritate. De prea puține ori. Chiar și în casele pe unde am locuit, reamenajarea băii a fost lăsată la final. Când n-au mai fost bani. Sau timp. Sau chef. Mare păcat, vă zic. O baie faină nu doar vă dă o stare de bine – să nu uităm că e ultima oprire înainte de culcare și prima la trezire -, dar ridică serios valoarea unei locuințe. Am testat pe propria piele. Așa că azi vă arăt câteva băi faine, care sper să vă inspire. Preferatele mele sunt cele cu cadă, dar sunt de toate pentru toți, promit! Continue Reading
Dacă și voi sunteți fani relaxare în cadă, atunci știți cât de frustrant este să locuiești îtr-un apartament sau într-o garsonieră unde baia nu are decât o cabină de duș. Și aceea prăpădită. Eu una am suferit tare, iar de câte ori m-am mutat în chirie acesta a fost un criteriu eliminatoriu, spre disperarea agenților imobiliari.
Cred că amenajarea băilor este un pic nedreptăţită la noi. Din păcate. Pentru că eu una ador serile relaxante când poţi face o baie în linişte, cu sau fără spumă, cu sau fără un pahar de vin alături. Dincolo de aceste seri, un vis frumos când ai copii mici, baia are nevoie de o atenţie sporită în amenajare. Este un spaţiu mic, în care ai de pus multe, trebuie să arate bine şi să fie uşor de curăţat pentru că hei, ce este mai important descât igiena? Aşa că am strâns astăzi câteva idei pe bune wow pentru baie. Sunt uşor de adaptat chiar şi la băile noastre de apartamente comuniste.
În urmă cu aproape un an am avut de renovat cea mai banală baie din lume. Mică, înghesuită, cu o faianță verde-albastru nedefinit și ușor ciudat, o cabină de duș probabil veche de 10 ani, instalații deloc prietenoase și un miros subtil și permanent de mucegai. Iar în acea baie ar fi trebuit să facem minuni. Și am făcut, după ce am decis că lucrul cel mai sănătos și practic este să radem tot. Și să refacem de la zero. Adică de la tencuială.
Am înlocuit totul, dar cel mai dificil a fost să alegem gresia și faianța. Nu mai voiam să acopere întreaga baie, lucru de altfel pe care nu-l recomand în general, ci doar zonele cu probleme: zona căzii și a lavoarului, lăsând astfel pereții să respire. Am căutat în numeroase magazine, deoarece era capitolul din buget la care nu am fi vrut să facem rabat. Un lavoar îl mai schimbi, dar faianța nu o mai dai jos de pe pereți câțiva ani.
Cea mai mare problemă de care ne-am lovit a fost însă nu prețul sau calitatea materialelor, ci… banalitatea. Se dorea o baie frumoasă, altfel, deoarece locatarii puneau preț pe relaxarea de după job cu o baie fierbinte. Și am umblat pe caniculă de-a lungul Bucureștiului, dar și de-a latul, luând la rând magazine mari și mici, cunoscute și mai puțin cunoscute, furnizori de top și nu numai.
M-ar fi ajutat dacă atunci aș fi avut la îndemână ceva ce am azi: Cameleonia. Un loc unde găsești faianță pictată manual, adusă din Spania, și care se poate personaliza după placul și gustul clientului. De curând, Cameleonia chiar și-a extins numărul de produse disponibile (abia aștept să le vedem și pe site), așa că oferta chiar e generoasă.
Vă arăt câteva lucruri care mie mi-au atras atenția la showroom. Faianța pictată rotundă se numără printre produsele speciale, care mi-a plăcut în mod deosebit.
Îmi place ce poți crea cu această faianță:
Și îmi place că au numeroase forme disponibile, astfel încât le poți insera în cele mai neobișnuite decoruri:
Și îmi plac și combinațiile clasice, cum ar fi aceasta, alb-albastru, care ar da tare bine deasupra unui blat de bucătărie din granit.
PS: Imaginea principală înfățișează unul dintre produsele altfel pe care le găsiți la Cameleonia: faianță ce reproduce picturi celebre. E o întreagă colecție pentru cei ce gustă acest gen de decor. Enjoy!
Baia trebuie tratată la fel ca orice loc al casei. Cu multă atenţie la detalii şi nu numai. Un timp, în baie aruncam necesarul în ideea că este un spaţiu secundar, auxiliar, în care ajungi doar de nevoie. Şi, să recunoaştem, mulţi considerau că nu calitatea sau designul primează când faci amenajarea unei băi. Din fericire, lucrurile s-au schimbat, iar baia s-a transformat într-un mic sanctuar al casei, unde echilibrul între util şi plăcut poate fi uşor obţinut, unde spaţiul intim şi relaxant este obţinut cu grijă şi migală.
Prin urmare, DO:
- ocupaţi-vă întâi de partea neplăcută: ţevi, scurgeri, sifoane, încălzire – care trebuie să fie bine realizate şi din materiale durabile (nu vreţi să spargeţi minunaţia de gresie la fiecare trei luni).
- gresia, faianţa trebuie alese în funcţie de calitate, nu de preţ. O gresie ieftină se pătează repede, se sparge cu uşurinţă la montare etc.
- alegeţi mobilierul ca pentru orice altă cameră – în funcţie de necesar (ştim de exemplu că doamnele au nevoie de muuult mai mult spaţiu de depozitare) -, dar şi de decorul general.
- alegeţi lavoarul împreună cu bateria, cada împreună cu bateria aferentă etc. Altfel riscaţi căderi de apă nepotrivite şi neplăcute.
- montaţi oglinda şi mobilierul în funcţie de înălţimea celor care folosesc baia.
- dacă aveţi posibilitatea, amenajaţi două băi. Una matrimonială, una de serviciu. Chiar şi cea de serviciu ar trebui însă să aibă toate funcţiile şi utilităţile, inclusiv posibilitatea de a face duş.
- păstraţi cada de baie. Chiar dacă un duş este mai practic, la un moment dat veţi dori relaxarea unei băi. Iar când apar copiii, este un must.
DONT’S:
- nu îmbărcaţi toată baia în gresie şi faianţă, se poate şi altfel. Puteţi lăsa pereţii să respire sau puteţi folosi tapet special.
- nu cumpăraţi mobilier ieftin. Şi nici obiecte sanitare ieftine. Ieftin cumpăraţi, ieftin va ţine. Iar baia nu o schimbaţi în fiecare an.
- nu vă limitaţi la mobilierul de la raionul de baie. Cu condiţia ca piesele alese să reziste într-un mediu umed. Puteţi completa cu poliţe, etajere, cărucioare etc. Puteţi folosi borcane sofisticate pentru beţisoarele de urechi sau cutii superbe pentru trusele de machiaj şi perii. Totul depinde de imaginaţia voastră.
- nu neglijaţi iluminatul. Folosiţi corpuri de iluminat asortate cu mobilierul, cu un aspect plăcut, modern, sofisticat, clasic, în funcţie de ce vă doriţi.
- nu îngrămădiţi totul în baie. De exemplu maşina de spălat. Găsiţi pe cât posibil alt spaţiu pentru aceasta.
Iată şi câteva băi interesante. Ca să aveţi inspiraţie:
Ikea, evident, care dispune de o gamă largă de mobilier, de o bună calitate, la un preţ decent. Puteţi face combinaţii numeroase, în funcţie de spaţiu şi preferinţe:
Porcelanosa şi alte branduri minunate de la Delta Studio, unde puteţi găsi de altfel şi combinaţii superbe de gresie, faianţă, tapet sau chiar parchet pentru baie:
Sau Formmat, design superb, simplu, funcţional:
Care este amenajarea voastră preferată?