Martie a început în forţă, cu temperaturi ridicate şi mult soare. Aşa că sunt cu gândul la un decor de primăvară perfect de câteva zile. Nu m-am putut decide la unul singur, aşa că astăzi vă arăt mai multe. Mai multe decât aveam în plan. Şi câteva idei despre cum să aduceţi primăvara în casă.
Pasteluri încântătoare
Parcă nu putem vorbi de decor de primăvară fără pasteluri. Roz, bleu, verde. Toate au locul lor bine meritat în iaţa noastră, iar primăvara este momentul când au locul lor de cinste. Chiar dacă nu aveţi de gând să faceţi o renovare, poate înlocuirea unui fotoliu sau a draperiilor va aduce elementul pastelat de care are nevoie orice primăvară.
Flori în decor de primăvară
Primăvara este despre flori. Mai mult chiar decât despre pasteluri. Aşa că umpleţi-vă casa de flori. Lalele, zambile parfumate, frezii vesele, liliac. Fie că alegi aranjamente florale sau simple flori în pahar, este perfect. Mai ales când pui masa, câteva flori vor întregi perfect orice aranjament.
Să nu uităm de Greenery
Greenery este culoarea anului 2017 şi este, înainte de orice, o culoare de primăvară.
Verde crud, verde crud,
Mugur alb şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!
Ar spune Bacovia într-una dintre cele mai vesele poeme ale sale. Este culoarea perfectă pentru un decor de primăvară, iar dacă nu mp credeţi, am imaginile perfecte care să vă convingă.
Acum că am văzut cât de veselă poate fi primăvara, hai să o primim în casa noastră!
Dacă ţi-a plăcut acest articol, poate vrei să citeşti şi despre Casa cu flori: un apartament ca o grădină