Un cuplu de medici stomatologi, pensionari, au decis să se retragă într-un apartament de 172 de metri pătrați din portul Kaohsiung, un oraș plin de zgârie nori din Taiwan. El este adeptul frumuseții simple, în timp ce ea adoră texturile pufoase și este nostalgică după atmosfera de salon pariziană. Ei, dar de la aceste detalii aparent simple, poate chiar banale, iată ce minunăție au făcut niște arhitecți cu adevărat talentați! Continue Reading
Vă avertizez. Acest apartament te face să te îndrăgostești. Pe loc. Este pur și simplu perfect. Are 67 de metri pătrați, care se întind pe două camere și, evident, baie și bucătărie. Se află într-o clădire veche, păstrează încă farmecul construcției de acum mai bine de 100 de ani, însă cu adevărat surprinzător este designul contemporan, minimalist care contrastează atât de spectaculos cu linia construcției și detaliile sale romantice.
Începem săptămâna mai veseli, mai ales după momentul istoric înregistrat aseară. Şi pentru că sute de mii de oameni au luminat România, astăzi îţi propun câteva decoruri luminoase care te vor face să visezi. Şi poate chiar te vor inspira să le aplici în propria casă.
-
Decor all white
2. Catifea luxoasă
3. Decor industrial
4. Încadrare perfectă
5. Spaţii mici
6. Rafturi atipice
7. Organizare în bucătărie
Pe tine ce te inspiră astăzi?
Foto credit: în descrierea imaginilor
Întotdeauna mi-a plăcut combinaţia clădire veche – design modern, cu elemente contemporane, accente industriale. Un pic în contrast cu ceea ce te aştepţi să vezi. Mi se pare că astfel de abordări se potrivesc perfect locuinţelor din casele vechi, cu tavane înalte, care ascund poveşti fabuloase. Este şi cazul amenajării de mai jos.
Acest apartament are 81 de metri pătraţi, spaţiu suficient pentru a face loc unei cantităţi impresionante de mobilă, decoraţiuni, nimicuri. Dar nu este cazul. Designul este aerisit, simplu, atrăgător tocmai prin aceste atribute. Combină câteva elemente clasice, din lemn masiv, precum o masă de dining, un birou, cu elemente moderne: corpuri de iluminat extravagante, futuriste, scaune de metal. Livingul este fără îndoială piesa de rezistenţă a acestei amenajări.
Zona de dining, de trecut în manuale
Abordarea design modern în amenajare se resimte din plin aici. Şi revin la ceea ce vă spuneam la început: vechi şi nou, masiv şi minimalist, tonuri neutre, obiecte de decor parcă uitate, dar care nu sunt deloc întâmplător aşezate în acest loc.
Îmi place că liniile aspre ale amenajării, uşor austere chiar, sunt îndulcite de mulţimea de plante care se regăsesc în toată casa.
Bucătăria este chiar mai clasică decât te-ai aştepta după ce ai văzut acest interior minunat. Asta nu înseamnă însă că este cu ceva mai prejos.
Dormitorul este simplu, la fel şi amenajarea celeilalte camere, care serveşte drept birou şi dressing.
Regăsim aceleaşi elemente de design modern, combinaţii de materiale, păstrându-se un vocabular cromatic neutru.
La shopping pentru a reconstitui acest design modern
Urmează partea mea favorită. Shoppingul. Mulţi se feresc de partea aceasta pentru că alegerile sunt atât de multe! Şi este greu să te decizi când ai la dispoziţie o mulţime de variante. Eu vă propun mai jos două variante pentru mobilierul de bază din living şi zona de dining. Pentru ambele variante de design modern am ales furnizori cu preţuri decente, dar nu cele mai mici. Per total însă, ne încadrăm la un buget mediu. Puţin mai ridicat poate în această primă variantă, unde canapeaua este de la Studio32 şi reprezintă cea mai valoroasă piesă a amenajării:
În varianta 2, am mers pe aceleaşi accesorii de bază, adăugând însă o ghirlandă de lumini de la Design&After. Mi-a plăcut foarte mult şi acest taburet, de la acelaşi furnizor, aşa că l-am pus „la dublu”. Spaţiu avem, aşa că să profităm de el. Ikea rămâne un furnizor de bază. Scaunele de data aceasta le-am ales de la EvoHoreca, care lucrează în parteneriat cu Studio32, deci le puteţi găsi în ambele părţi. Deşi sunt specializaţi pe mobilier Ho.Re.Ca, aşa cum spune şi numele, au o mulţime de scaune (şi nu numai) care se pot regăsi cu succes şi în amenajările rezidenţiale.
Ca idee, apartamentul de mai sus se află în Suedia, iar preţul cu care este scos la vânzare este de 425.000 de euro, incluzând mobilierul. Este o amenajare reuşită, superbă, realizată cu efort minim şi un buget decent. Deci se poate!
Fotografii: bjufors.se
Dacă dinamica familiei voastre este cât de cât asemănătoare cu a noastră, atunci vă petreceţi destul de mult timp în bucătărie. De aceea azi vorbim despre bucătării perfecte, superbe, ideale. Nu ne limităm la designul limitat de spaţiu, ci visăm!
Bucătărie cu design clasic
Începem cu începutul adică. Ce înţeleg eu prin clasic: o combinaţie de tonuri neutre, cum ar fi natur şi alb, un spaţiu moderat, o bucătărie construită în jurul spaţiului de luat masa. Adică aşa:
Bucătărie cu design adaptat nevoilor de zi cu zi
Aceasta este una dintre amenajările mele preferate. Dacă aş locui într-o vilă. O găsim la Kuxa şi este perfectă pentru o familie numeroasă căreia îi place să gătească. Îmi place insula de bucătărie, dar şi faptul că există o zonă de relaxare, unde copiii pot aştepta să fie gata masa. Da, este aflată în vecinătatea intrării în locuinţă, dar asta nu-i ştirbeşte cu nimic calităţile deosebite.
Bucătărie cu design modern
Evident, nu putea lipsi o amenajare cu elemente metalice, cu mai multă sticlă, un design uşor industrial, cu accente futuriste. Bucătăria Diesel se află în catalogul celor de la Scavolini şi în topul preferatelor mele. Merită văzută şi varianta pe negru, care se apropie mai mult de stilul industrial şi este perfectă pentru un loft.
Bucătărie cu design minimalist
Specifică preferiţelor cuplurilor moderne, cu un program încărcat. Linii simple, clare, drepte, cât mai puţine înflorituri. De multe ori lipsesc mânerele de la sertare, pentru un design mai compact. Această amenajare dispusă în formă de U îmi place şi pentru cât de frumos a fost delimitat spaţiul de dining.
Bucătărie cu design scandinav
Am lăsat la final probabil stilul preferat al celor mai mulţi. Stilul nordic este extrem de popular şi, evident, la Ikea găsim inspiraţie pentru orice spaţiu. Personal, îmi place această amenajare pe negru pentru că este… altfel. Are un farmec aparte, dă un aer glam şi în acelaşi timp elegant păstrându-şi totuşi linia clasică de design.
Care este preferata ta?
Foto: stadshem.se, lundin.se, ikea.ro, scavolini.com, kuxa.ro,
Un duplex de 250 mp poate fi un vis devenit realitate. Eu, una, sunt fascinată de acest spaţiu. Plecând de la bucătăria din mansardă şi până la livingul confortabil şi dormitoarele cu puternice accente de stil industrial, întregul spaţiu este creat pentru a te face să te îndrăgosteşti iremediabil.
Spaţiul este împărţit între zona de dining şi cea de relaxare, de living. Mobilierul este redus la minimum, nu vedem detalii inutile în acest duplex. Lângă masa de dining un detaliu mi-a atras atenţia. Abajurul lampadarului ce imită un pled croşetat – plăcută imagine de acasă, o sugestie de comfort priceless.
Colţul meu preferat este fix acesta:
Altfel, putem observa că s-a păstrat un vocabular cromatic în tonuri neutre, iar eu aş adăuga că podeaua din lemn dă un farmec aparte amenajării. Să reţinem că aici, în această zonă, avem finisaje fine, până la cel mai mic detaliu.
De remarcat bucătăria. Spaţioasă, ultradotată şi modernă. Deja în zona de luat masa încep să se simtă influenţele industriale.
Pereţii nu mai sunt atât de fin finisaţi, materialele capătă o altă textură, blatul mesei este o dovadă vie a faptului că neconvenţionalul poate da un aer aparte unei amenajări.
Dormitoare în cel mai pur stil industrial
Şi aerul raw al acestui decor continuă şi în dormitoare, unde găsim inclusiv pereţi de cărămidă, lăsaţi să respire, la răscruce cu tencuiala parcă uitată aşa, neterminată.
Întodeauna mi s-a părut reuşită reconversia pieselor de mobilier. Şi întotdeauna o noptieră poate fi înlocuită cu succes de altceva. De data aceasta de un side table din fier forjat care merge de minune cu tabloul sprijinit aproape neglijent de perete şi cu sistemul de iluminat în stil industrial. Joaca aceasta cu înălţimile dă un aer special dormitorului matrimonial.
Acelaşi stil minimalist în alegerea mobilierului, aceeaşi podea perfectă.
Baia este la rândul ei o împreunare perfectă a două stiluri, a două texturi atât de diferite. Lemnul conferă un aer cosy, de acasă. Îmi place mult ce vrea să transmită această amenajare. Sper că şi vouă!
Foto: designtherapy.se
Frig, mai frig decât ar trebui să fie la final de octombrie, aşa că gândul zboară mai uşor la căldura unor şeminee. E drept că un şemineu este o raritate în cazul apartamentelor de blog vechi, însă nu ar trebui să fie. Iar un şemineu înseamnă nu doar un spaţiu cosy, ci şi un plus estetic.
Astăzi vorbim despre ce ar trebui să faci şi mai ales să nu faci ca să te bucuri şi tu de un şemineu în casa ta, indiferent cât de mare sau de mică este ea. (Hai că am făcut şi o rimă!)
Desigur, când spunem şemineu, gândul zboară adesea la şemineele tradiţionale, cu cărămidă, piatră, granit, care necesită o deschidere largă şi spaţiu pe măsură. Acum există însă abordări moderne, funcţionale, care permit adaptarea la scară mică. Adică inclusiv într-un apartament. Evident, tot factorul estetic este cel care convinge. Lucru de altfel confirmat şi de reprezentanţii Hornbach.
„Am observat un interes tot mai crescut pentru șeminee în rândul clienților noștri, principalele motive fiind legate de aspectul estetic, un astfel de obiect având rolul de a schimba total ambianţa unei încăperi. Acesta prezintă mai multe avantaje de ordin practic, dar și estetic: se montează cu ușurință, oferă o încălzire rapidă a încăperii și, în plus, este ideal în cazul unei pene de curent, întrucât nu are nevoie de energie electrică”, a explicat Mugurel Horia Rusu, Director General Hornbach România.
Într-adevăr, dacă e să privim amenajările de mai jos, găsim suficiente argumente estetice pentru a ne gândi serios la a face o schimbare în locuinţă, nu?
Şi dacă tot e sezon, la magazinele Hornbach veţi găsi până la sfârşitul lui noiembrie o expoziție de șeminee, pentru ca persoanele interesate să poată alege mai ușor modelul potrivit pentru casa și stilul lor de viață, primind consultanţă din partea angajaţilor companiei. Pe lângă șeminee, Hornbach mai pune la dispoziția clienților și sobe din teracotă, dotate cu uși din sticlă. Mai mult, dacă doriţi un şemineu sau o sobă personalizate, puteţi găsi aici elementele necesare pentru a vă construi piesa dorită.
Alternative la şeminee clasice
Şi dacă totuşi nu vă hotărâţi să amenajaţi în casă un şemineu veritabil, atunci merită să vă gândiţi şeminee false. Este însă esenţial să alegeţi un furnizor de foarte bună calitate. Vă recomand cadrele din lemn, nu pe cele din granit, care dau o senzaţie de răceală camerei. Cam aşa:
Stilul modern sau contemporan a fost greșit asimilat cu un stil rece, impersonal, mai degrabă asemănat interioarelor spitalelor (private, nu cele de stat, vechi, evident). Este un stil care se potrivește mănușă celor organizați, celor care nu colecționează suveniruri mărunte și felurite din toate locurile prin care au trecut, celor cărora nu le plac texturile complicate și detaliile dantelate, preferând linii simple, curate. Pare un stil restrictiv? Nu este deloc.
Forma în stilul contemporan
Stilul modern combină linii simple, texturi și suprafețe fine, cu elemente care dau un aer sofisticat și totuși confortabil. Este un stil curat, în care vom regăsi textile de o calitate superioară, materiale naturale, lemn, metal. Toate acestea se îmbină subtil, dând întregului spațiu un look aparte.
Culoarea în stilul contemporan
Culorile folosite în stilul contemporan sunt alb, negru, tonurile neutre. Dar acest lucru nu înseamnă că vei avea un interior monocrom. Poți folosi piese metalice pentru a da culoare – de exemplu obiecte de iluminat sau decorațiuni din alamă, bronz – sau poți folosi accente de culoare. O canapea albastru marin, un fotoliu de piele roșie, un tablou oversized cu o operă de artă contemporană sunt doar câteva idei. Ferestrele de asemenea pot fi vopsite în culori tari, însă, în acest caz, mobilierul rămâne în culori neutre.
Mobilierul în stilul contemporan
Așa cum spuneam, tendința este una minimalistă. Însă obiectele de mobilier sunt foarte bine puse în valoare. Accesoriile, decorațiunile sunt puține la număr. Se merge pe forme geometrice cu linii drepte, însă pe alocuri își găsesc loc și formele mai fluide. Corpurile de iluminat sunt simple, uneori dau senzația de nud, multe fiind lipside de abajururi sau cu abajururi metalice, cu forme geometrice. Se lasă loc chiar și detaliilor structurale, cum ar fi burlane, țevi, cărămidă, care rămân la vedere. Dar nu în mod exagerat, pentru că atunci vom ajunge la un decor industrial. Tot modern și el, dar un pic altceva.
De unde cumpărăm?
Din fericire, piața este în continuă expansiune. Așa că găsim cam orice și la noi. Prețurile variază în funcție de furnizor și de producător, evident, de aceea este bine să ne stabilim un buget cât mai realist atunci când vrem să redecorăm sau să amenajăm de la zero. Recomand investiții mai serioase în piesele de mobilier versatile și cu o durată de viață mai mare, cum ar fi canapeaua, patul, mobilierul de bucătărie sau de baie. De asemenea, merită investit într-o piesă de decor precum un tablou, în textile de calitate, într-un birou confortabil și practic. Dar să trecem la fapte!
Mi-a plăcut această canapea. Este un pic între stiluri, dar se integrează bine și într-un decor contemporan atât timp cât este înconjurată de piesele potrivite. O găsești la Somproduct.ro și costă 4.374 lei.
Sau mai avem și alte variante, tot de la Somproduct, de fotolii și de canapele:
La The Home găsim o mulțime de corpuri de iluminat, cu prețuri pornind de la 259 lei:
La BoConcept găsești paturi, comode, noptiere în acest stil:
Sper că v-au plăcut aceste idei. Dacă vreți să experimentați și alte stiluri, iată aici idei pentru stilul eclectic, stilul boho, vintage sau decoruri în stil art deco.