Diana Mihăilă este primul Master Professional Organizer din România. Este primul specialist în organizare certificat internațional după ce a elaborat o metodă proprie de organizare pentru camerele copiilor de 0-3 ani. Ce face Diana Mihăilă are legătură cu spațiul în care trăiești, muncești, dar și cu felul în care te organizezi ca business, ca persoană. Sigur, primul lucru pe care l-am învățat de la ea a fost un truc cu umerașe. Dar apoi am învățat să-mi organizez timpul. Alții – în special în zona clienților de pe segmentul corporate – au învățat să organizeze un spațiu care să eficientizeze businessul, un workflow și așa mai departe. Iar 2020 este anul organizării. Neoficial, desigur. Pentru că am fost nevoiți să ne reorganizăm viețile cu totul. Și businessurile.Ce poți învăța tu de la primul Master Professional Organizer din România? Să vedem! Continue Reading
Sigur o știți pe Diana Mihăilă. Este primul (blogger) professional organizer din România. Adică are o diplomă în organizare. Nu doar a casei, ci și a biroului, a timpului, este specialist în metoda Kon Mari (a faimoasei Marie Kondo) și, peste toate, e o persoană cu o răbdare fantastică. Așa că, dacă tot vine perioada sărbătorilor și sigur vă puneți pe făcut ordine prin casă, am zis să întreb expertul. Și bine am făcut, că sigur veți descoperi lucuri interesante și voi!