Părinţii ştiu că spaţiul de joacă este esenţial pentru copil. Cei mai mulţi învăţăm asta pe propria piele, atunci când toată casa devine un imens loc de joacă, iar călcatul pe Lego este la ordinea zilei. Şi nu, nimeni nu-şi doreşte să experimenteze această durere necruţătoare prea des. Prin urmare, delimitarea unui loc de joacă este o condiţie necesară pentru liniştea familiei. Iată cum poţi organiza un spaţiu simpatic, astfel încât cel mic să-şi dorească să petreacă timp acolo. Şi, posibil, chiar şi tu 🙂
Camera copilului este un subiect preferat de mine. Pentru că mereu găsesc idei noi şi interesante, numai bune de aplicat. De data aceasta vreau să vă împărtăşesc tocmai lucrurile speciale, dincolo de partea funcțională, și anume câteva idei care vor transforma spațiul celui mic într-un loc de joacă doar al lui.
Ca părinţi, ne imaginăm camera copilului foarte sofisticat, cu mobilă aleasă cu gust, cu tot felul de materiale fine şi preţioase, cu totul pus într-o ordine perfectă, ca la muzeu. Am spus bine „ne imaginăm” pentru că realitatea este alta. Copiii au propria lor ordine, îşi doresc culori, desene. lucruri simple şi trainice. Tocmai de aceea, am adunat câteva idei pentru camera copilului.
Noiembrie vine cu vreme rece şi, cel mai probabil, mai mult timp petrecut în casă pentru copii. Ceea ce înseamnă mai multe jucării împrăştiate şi nu numai. De accea, îţi propun azi câteva idei (aş zice eu geniale) pentru a organiza camera copilului. Pe placul lui, aşa că va da cu drag o mână de ajutor când îi vei cere.
Camera copilului este, de obicei, pentru el acel loc intim, magic, în care are super puteri şi orice îţi imaginează poate prinde viaţă. Pentru tine este tot un loc magic: locul unde oricât ai face ordine, tot ca după „război” arată. A neverending story, pe scurt. Dar iată câteva idei care te vor ajuta să respiri puţin, indiferent de vârsta celui mic.
Rafturi pentru camera copilului
Banal, nu? Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Important este să fie de diferite dimensiuni, să fie şi tip poliţă, dar şi tip sertar, dar să poţi pune şi cutii pe ele. Pe scurt, să fie versatile. Mie mi-au plăcut foarte multe acestea:
Evident, idei sunt multe. Putem merge şi pe variante combinate, în stil industrial, pentru un copil mai maresau un adolescent:
Sau aşa:
După cum poţi vedea, orice combinaţie ai alege, trebuie ca aceasta să fie veselă, să aibă elemente care să-i apropie pe cei mici: desene, stickere, pluşuri etc. Iar cuvântul de ordine este accesibilitatea. Este recomandat ca ei să poată ajunge la ce îşi doresc. În caz contrar, degeaba este camera lor dacă nu o pot utiliza.
Personalizează camera copilului
Consider important ca orice copil să simtă că spaţiul îi aparţine. Aşa că trebuie să îi ceri părerea. Poate că preferă rozul sau galbenul. Poate îi plac posterele sau maşinuţele. Indiferent ce preferă, pasiunile lui trebuie să se regăsească în decorul camerei.
Spaţiu pentru colecţiile copilului
Dacă micuţul tău este colecţionar, atunci trebuie să găseşti loc şi pentru colecţiile sale. Şi idei de a le pune în valoare, într-un mod organizat, găseşti mai jos:
De unde cumpărăm organizatoare pentru camera copilului
Acestea fiind zise, am lăsat la final câteva sugestii pentru cumpărături. Organizatoare multe şi frumoase găsim, evident, la Ikea. Suedezii sunt experţi în organizare, iar la capitolul camera copilului sunt geniali. Putem reinterpreta şi mobilierul găsit la alte categorii, însă cu siguranţă soluţii şi inspiraţie veţi avea din plin dacă daţi o raită prin magazin. Eu am selectat doar câteva piese.
Mai găsim lucruri interesante şi la JYSK, iar de curând s-a deschis în Veranda Mall magazinul Tati. Retailerul francez are câteva obiecte de decor interesante, dar ce mi-a atras atenţia a fost un sistem de depozitare cu sertare, din plastic, în care se pot depozita organizat o mulţime de creioane, jucării mici, piese de lego etc. Costă 99 de lei şi îl veţi găsi la rafturile dedicate bucătăriei.
Ca un PS, te sfătuiesc să mergi şi la Design&After, unde am găsit cea mai dulce colecţie de şoricei.
Sper că ai găsit inspiraţie în acest articol. Eu deja mă gândesc la câteva proiecte DIY 😀
Cele mai frumoase camere pentru copii nu sunt cele cu mobilier pretenţios, din lemn masiv, cu textile scumpe şi înţesate de jucării. Cele mai frumoase camere pentru copii sunt cele în care cei mici au parte de un mobilier gândit pentru a le fi accesibil, dar mai ales au o mulţime de spaţiu pentru joacă. Camerele pentru copii trebuie să fie practice, uşor de organizat. Şi nu, nu este adevărat că micuţii sunt dezorganizaţi. Odată ce părinţii au răbdarea de a le explica un concept abstract pe înţelesul lor, că şi ordinea poate fi distractivă, atunci lucrurile sunt aproape rezolvate.
Biblioteca, dulapurile, jucăriile – trebuie să se afle la îndemâna celor mici dacă ne dorim ca ei să fie fericiți în camera lor. O cameră amenajată după nevoile și așteprtările lor va fi o cameră în care se vor simți bine. Și își vor dori să petreacă timp în ea. Cu sau fără părinți.
La fel de important este ca amenajarea să țină cont de specificul activității celor mici. O podea de lemn, un covor moale, dar nu care să acopere întreaga podea, câteva pături pe care să le poată plimba de colo-colo – câteva idei practice.
Cuferele pentru jucării sunt foarte practice și pot fi folosite de copii și pe post de băncuță. Sau de masă pentru desen.
Ține cont de preferințele copilului. Dacă trece prin faza Pocahontas, atunci îi poți face pe plac cu o astfel de amenajare. Nu-ți face griji, chiar dacă va îndrăgi altă poveste, nu se va plictisi de acest decor special. Și, de altfel, ușor de înlocuit.
Nu te feri de culoare, însă nu exagera. Este suficient un singur perete văruit într-o culoare mai puternică. Chiar și așa, evită roșul, portocaliul pentru că sunt culori care energizează, iar cel mic ar putea să nu se odihnească așa cum trebuie.
Care este camera ta preferată?
Fotografii: vertbaudet.de
Venirea pe lume a unui nou membru al familiei este unul dintre cele mai fericite evenimente din viaţa noastră, iar acest lucru este marcat adesea cu schimbări majore în stiluld e viaţă, dar şi în arhitectura şi designul spaţiului de locuit. Tocmai de aceea este important să gândim cu multă atenţie camera bebeluşului, care reprezintă o simbioză între nevoile acestuia şi cele ale părintelui.
Cele mai frumoase amenajări sunt, pntru mine, cele destinate bebeluşilor. Aici poţi face lucruri minunate, poţi pune în practică idei năstruşnice, dar poţi lăsa să zburde şi latura romantică, poţi împleti pasteluri, tonuri neutre, texturi fine, totul pentru confortul micului locatar. Iată câteva variante glam:
Sau câteva idei pentru camere colorate:
Sau variante pastelate şi înflorate pentru fetiţe scumpe:
Amenajări cu detalii care pot fi adaptate şi pentru camera unui toddler, cum ar fi rafturile pentru cărţi şi jucîrii, coşurile, măsuţele, dulapurile-bibliotecă etc:
Mai multe despre regulile de amenajare a unei camere de bebeluşi am scris aici şi aici.
În ajutor pentru o amenajare altfel îţi pot veni câteva idei puse în practică de mămici care au început businessuri simpatice. De exemplu la Pixelino găsim tablouri drăguţe pentru camera copilului, pe care le poţi personaliza după plac:
Iar la Doar un Hobby găsim idei carusele minunate făcute după principiile Montessori:
De la Ema’s Decorations putem lua litere superbe, pe care însă eu le-aş face o idee mai mari dacă e să decorăm camera celui mic (se fac pe comandă, deci nu ar fi o problemă):
Sper că aceste idei ţi-au fost de folos. Care este camera ta preferată?
De curând, am descoperit la noi o tânără talentată şi creativă care a început să creeze carusele superbe pentru bebeluşi. Ce e diferit? Aceste carusele sunt adaptate după principiile Montessori, astfel încât stimulează vizual şi intelectual copilul din primele săptămâni de viaţă, iar, în plus, pot fi folosite apoi ca decor în orice cameră din casă. Nu crezi? Asta pentru că încă îţi imaginezi un carusel clasic cu păpuşi drăguţe şi cam atât. Dar aici vei vedea altceva:
Aceştia sunt cocorii, realizaţi cu ajutorul tehnicii origami de Ioana Cârâc. Simpli. coloraţi, diafani. Şi cine spune că nu ar putea fi transferaţi mai târziu de deasupra pătuţului la nivelul plafonului şi transformaţi într-un frumos corp de iluminat?









Amenajarea camerei copilului este mereu o provocare, mai ales că acesta va fi cel mai important critic al muncii voastre. Dincolo însă de a ţine cont de părera lui în amenajare – culori, decoraţiuni, anumite piese de mobilier – trebuie avut în vedere aspectul practic. Stilul suedez combină utilul cu plăcutul cum ar spune românul, fiind de cele mai multe ori alegerea ideală. Iată câteva exemple care sper să vă fie sursă de inspiraţie:
Fotografii: Alvhem Mäkleri & Interiör
Mai multe despre cum să amenajăm camera unei fetiţe în articolul: 35 de idei pentru camere de prinţese
… sau al unui băieţel aici: 16 camere pentru băieţi veseli şi energici
Iar dacă aveţi doi copii, aruncaţi un ochi şi aici: Camere pentru fraţi şi surori
Ai doi copii si o singura camera pe care trebuie sa o imparta si nu stii cum sa faci astfel incat amandoi sa fie fericiti si sa aiba spatiul lor? Atat timp cat diferenta de varsta dintre ei este de maximum 5-6 ani, nu este imposibil. Ba chiar poti face acest lucru oferindu-le o camera de vis, in care amandoi sa se simta perfect. Dar hai sa vedem cateva exemple, nu trebuie sa ma credeti pe cuvant:
Aceste camere sunt neutre si se potrivesc si baietilor si fetitelor. Daca aveti un baiat si o fetita, de varste foarte apropiate, avem si alte idei:
Important este ca fiecare copil sa aiba spatiul sau personal. Sa aiba putina intimitate, sa aiba unde sa-si tina jucariile preferate pe care uneori nu vrea sa le imparta cu nimeni. Iar fiecare dintre copii isi poate pune amprenta pe spatiul lui. Cand sunt de varste mai mici si daca spatiul o permite, puteti pune paturile alaturate. Atunci cand diferenta este mai mare, iar ei au trecut de varsta de 8-10 ani, paturile suprapuse sau asezate in colturi diferite ale camerei sunt o varianta care ofera mai multa intimitate.
Camere de copii cu mult stil se pot amenaja cu ajutorul mobilierului de la Ikea:
Preferatul meu este patul suprapus Norddal care se poate transforma si in doua paturi alaturate:
Sau pot fi luate de-a gata de la Innova. Aici am gasit cateva camere cu spatii de depozitare bine gandite. Sunt potrivite pentru copii mai mari, cam de la 8 ani, mai ales in cazul paturilor suprapuse.
De asemenea, puteti apela la producatorii nostri autohtoni. Terra Mob Prod este o mica afacere de familie, unde se pune mare pret pe detalii, calitate si promptitudine. Iar mobila produsa dupa dorintele fiecarui client in parte este la un pret cat se poate de cinstit. Mai multe detalii despre Terra Mob Prod, precum si imagini cu mobilierul realizat de mesterii priceputi, gasiti aici.
Daca vreti mai multe idei despre cum sa amenajati camera unei fetite, puteti citi acest articol. Pentru aventuroasele camere de baieti, gasiti idei aici.
Când sunt bebeluși te gândești că nu vor avea niciodată camera lor. Nici nu vrei atunci. Însă de la 3-4 ani, este necesar și sănătos să îi amenajezi un spațiu al lui. Despre reguli de amenajare și nu numai am mai vorbit aici și aici. Astăzi povestim despre ceva puțin mai specific și anume câteva idei despre cum puteți personaliza camera copilului.
Litere decorative
Este un trend care a prins și la noi destul de mult. Și care arată foarte interesant și util atunci când ai mai muli copii. Iar când alegeți ca furnizori producători independenți, care fac totul manual, știți că nu veți da greș. De exemplu Căsuța Creativă are niște idei minunate pentru a ilustra numele copiilor. Literele sunt din polistiren extrudat, au cam 15 cm înălțime și fiecare literă costă între 8 și 15 lei, în funcție de tehnica folosită. Iată câteva exemple:
Litere decorative frumoase am găsit și la Art Letters:
Mai găsim litere interesante, de data aceasta decorate cu textile, și alte decorațiuni din fetru la Ema Decorations sau la Flori Presate cu Lipici, unde elementul de bază este floarea, așa cum spune și numele. Prețurile sunt foarte bune, iar personalizarea ține doar de imaginația voastră și a designerului.
Păpuși pictate manual
La Happy Dolls by Beatrice găsim niște păpuși pictate manual, foarte frumoase, care pot fi făcute astfel încât să semene cu copilul vostru. Sau cu personajul lui preferat din desene animate. Sunt niște păpuși mari (aproximativ 55 cm) și costă 200 de lei.
Desene personalizate
Altă variantă pentru a avea o cameră deosebită pentru copilul vostru este de a-i picta pereții. Copiii adoră formele, culorile, adoră să inventeze în fiecare seară (alături de voi) povești noi. Nu trebuie să faceți picturi impresioniste sau demne de galerii de artă. Este suficient să pictați personajele preferate sau pur și simplu să desenați împreună.
Dacă nu vă simțiți inspirați, puteți apela la stickere. La Mumkin Pumpkin găsești o mulțime de stickere potrivite și pentru fetițe și pentru băieți, la prețuri decente.