Mansardele au un aer romantic. Atât de romantic încât, de cele mai multe ori nu sunt asociate cu ideea de familie. Ei bine, acest apartament la mansardă, absolut superb, contrazice această idee. O amenajare absolut superbă, care are de toate: un stil fresh, o compartimentare eficientă, un aer șic, elegant. Uitați-vă la fotografii și apoi dați-i o notă de la 1 la 10:
Desigur, sunt subiectivă. Dar este o mansardă tare frumoasă. În Piaţa Spania, pe Bulevardul Dacia, adică la o aruncătură de băţ de centrul Capitalei. Suprafaţa spaţiului este generoasă: 85 metri pătraţi, împărţiţi între un open space imens care înglobează bucătăria, un dining şi un living generos, şi un dormitor spaţios.
Atenţie, poze reale, nu de catalog! Simt nevoia să precizez acest lucru pentru că mulţi sunt obişnuiţi cu pozele prelucrate, de revistă, care fac totul să arate perfect. De data aceasta, am ales să public un articol cu imagini realizate de un amator, care nu a luat prea mult în calcul încadrarea sau lumina. Aşa că veţi vedea spaţiul în cea mai realistă lumină. Aşadar….
Bucătăria open-space este minimalistă pentru că proprietarul, de altfel şi locatar al spaţiului până de curând, este o persoană care găteşte ocazional. Dacă simţi că ai nevoie de mai mult mobilier, cum ar fi cazul nostru, cu copil şi multe accesorii şi ustensile pentru zecile de tentative de a-l face pe D sa manance, poţi să achiziţionezi o insulă mobilă. Se găsesc o mulţime, foarte faine, inclusiv la IKEA.
Pe de altă parte, dacă îţi place să ai invitaţi la masă, mansarda aceasta minunată dispune de un spaţiu generos pentru dining. În plus, ai şi un minibar simpatic, unde îţi poţi aşeza laptopul şi improviza un mic birou.
Ce îmi place la această mansardă este faptul că e înaltă şi luminoasă. Chiar foarte luminoasă. Şi că nu este sufocată de mobilă. Are ceea ce este necesar, înclusiv un colţ verde, şi asigură un confort deosebit.
Mansardă cu dormitor maaaare
Dormitorul este mai mare decât se vede din aceste imagini, după cum vă spuneam, realizate cu telefonul mobil. Are un dulap generos în stânga şi, după cum se poate observa, spaţiul beneficiază de aceeaşi înălţime confortabilă ca şi restul mansardei.
Iată şi baia. Spaţioasă, cu duş built-in.
Dacă vă place, să ştiţi că mansarda aceasta frumoasă este de închiriat, fiind disponibilă începând cu data de 1 iulie. Preţul este 800 de euro, iar mai multe detalii găsiţi aici.
Foto: Alexandra Veron, arhivă personală
Un duplex de 250 mp poate fi un vis devenit realitate. Eu, una, sunt fascinată de acest spaţiu. Plecând de la bucătăria din mansardă şi până la livingul confortabil şi dormitoarele cu puternice accente de stil industrial, întregul spaţiu este creat pentru a te face să te îndrăgosteşti iremediabil.
Spaţiul este împărţit între zona de dining şi cea de relaxare, de living. Mobilierul este redus la minimum, nu vedem detalii inutile în acest duplex. Lângă masa de dining un detaliu mi-a atras atenţia. Abajurul lampadarului ce imită un pled croşetat – plăcută imagine de acasă, o sugestie de comfort priceless.
Colţul meu preferat este fix acesta:
Altfel, putem observa că s-a păstrat un vocabular cromatic în tonuri neutre, iar eu aş adăuga că podeaua din lemn dă un farmec aparte amenajării. Să reţinem că aici, în această zonă, avem finisaje fine, până la cel mai mic detaliu.
De remarcat bucătăria. Spaţioasă, ultradotată şi modernă. Deja în zona de luat masa încep să se simtă influenţele industriale.
Pereţii nu mai sunt atât de fin finisaţi, materialele capătă o altă textură, blatul mesei este o dovadă vie a faptului că neconvenţionalul poate da un aer aparte unei amenajări.
Dormitoare în cel mai pur stil industrial
Şi aerul raw al acestui decor continuă şi în dormitoare, unde găsim inclusiv pereţi de cărămidă, lăsaţi să respire, la răscruce cu tencuiala parcă uitată aşa, neterminată.
Întodeauna mi s-a părut reuşită reconversia pieselor de mobilier. Şi întotdeauna o noptieră poate fi înlocuită cu succes de altceva. De data aceasta de un side table din fier forjat care merge de minune cu tabloul sprijinit aproape neglijent de perete şi cu sistemul de iluminat în stil industrial. Joaca aceasta cu înălţimile dă un aer special dormitorului matrimonial.
Acelaşi stil minimalist în alegerea mobilierului, aceeaşi podea perfectă.
Baia este la rândul ei o împreunare perfectă a două stiluri, a două texturi atât de diferite. Lemnul conferă un aer cosy, de acasă. Îmi place mult ce vrea să transmită această amenajare. Sper că şi vouă!
Foto: designtherapy.se
Din capitolul #mondayinspiration, astăzi ne plimbam prin câteva mansarde superbe. Atât de frumoase, încât nu au cum să nu-ţi trezească invidia, cum spuneam mai sus. Decoruri industriale, nordice, mai boeme sau mai clasice, influenţe boho, marocane şi nu numai. Pentru toate gusturile şi mai ales numai bune pentru a-ţi strârni imaginaţia acum, la început de săptămână.
Lofturile de mai jos beneficiază de suprafeţe uriaşe, necompartimentate, unde s-a putut decora în voie. Evident, ferestrele imense sunt un mare plus. Şi nu, nu avem nevoie de perdele.
Câteva interioare gotice:
Un loft în stil curat industrial:
Aceasta este o fostă biserică:
Câteva lofturi într-un stil mai romantic:
Şi, la final, una pentru iubitorii de simplu. Şi de cărţi:
Disclaimer: În denumirea fotografiei găsiţi şi sursa. Dacă consideraţi că nu este atribuit un credit foto corespunzător, vă rog să mă contactaţi.
Se pare că ne-am îndrăgostit de mansarde în ultimul timp. Aceasta este cu adevărat deosebită. A fost de curând renovată şi toţi cei 87 mp împărţiţi în două dormitoare, un living şi bucătărie open space arată impecabil. Vă veţi convinge de la primele imagini.
Livingul este imens, delimitarea zonei se face elegant prin nişte trepte. Podeaua de lemn, alb murdar cu aspect vintage conferă spaţialitate, aşa că ai impresia că te afli într-un salon. La aceeaşi senzaţie contribuie cu succes mobilierul minimalist, cu tonuri clasice şi accente moderne. Zona de dining este simplă, elegantă, superbă. Bucătăria funcţională, spaţioasă te invită la gătit. De remarcat blatul de marmură şi bateria luxoasă.
Dormitoarele au acces direct din holul imens care de alfel este punctul de legătură cu toată locuinţa. Cel matrimonial este foarte puţin mobilat, bucurându-se de dressingul alăturat. În dormitorul mic, care de fapt este de o suprafaţă comparabilă, s-a amenajat un birou, însă poate servi la fel de bine pe post de cameră de oaspeţi.
Baia este spaţioasă, simplă. S-a renunţat la comoditatea unei cazi în favoarea unui spaţiu mai generos pentru lavoarul dublu.
Ce spuneţi de acest minunat apartament?
PS: Dacă vă place, să ştiţi că doar puteţi să vă inspiraţi din amenajare. Apartamentul se află la mansarda unei clădiri vechi de aproape 100 de ani din Suedia. Este de inchiriat, cu aproape 600 de euro pe luna.
Foto: Alvhemmakleri.se