Ştiu că visăm cu toţii la terase. Şi la spaţii generoase unde să ne lăsăm mângâiaţi de razele soarelui, să ne savurăm cafeaua dimineaţă şi să petrecem seri liniştite în compania unui pahar de vin. Însă de multe ori, balcoanele din blocurile comuniste au devenit doar simple spaţii de depozitare. Iată câteva idei care însă îţi vor schimba perspectiva asupra a cum poate fi amenajat un balcon.
Amenajarea balconului în paşi simpli
Acum că am văzut ce se poate face, haideţi să vedem şi CUM. Am câteva recomandări:
- nu neglijaţi podeaua- folosiţi orice doriţi, numai să fie plăcută când păşiţi pe ea.
- folosiţi corpuri de iluminat diverse – instalaţii cu becuri mai mari sau mai mici, felinare, lumânări.
- flori, flori, flori. Sau substitute, cum ar fi afişele cu flori.
- nu neglijaţi pereţii. Trebuie văruiţi perfect, curăţaţi periodic, mai ales dacă balconul este deschis. Consideraţi că este pur şi simplu o altă cameră din casă.
- decoraţiunile sunt importante. Balconul poate fi o cameră pentru citit, un colţ de stat la poveşti, o cameră de joacă etc.
Acestea sunt liniile mari. Există o mulţime de alte lucruri la care ar trebui să vă gândiţi înainte de a începe amenajarea balconului: dacă aveţi nevoie sau nu de spaţii de depozitare, dacă este închis sau deschis, dacă vreţi mai multă lumină, dacă vreţi o masă unde să şi puteţi lucra, posibilităţile sunt numeroase.
Shopping list pentru balconul perfect
Dar ca să nu ne pierdem prea mult în detalii, să trecem şi la un scurt shopping list. Adică de unde puteţi cumpăra mobilier, accesorii şi decoraţiuni pentru balcon. Prima oprire am făcut-o la Ikea, din motive evidente. Aici găsim de toate, iar preţurile sunt pentru toate bugetele. Preferatul meu este căruciorul portabil care costă 380 de lei.
La Design&After găsim o mulţime de lucruri, dar mai ales accesorii. Eu ador această seră minunată care poate fi a voastră la preţul de 320 de lei, dar şi coşurile (126 lei) sau suportul de ghiveci (271 lei):
Dacă visezi la un leagăn sau un balansoar, poţi să îţi pui în practică ideea chiar şi într-un balcon mic. Nu ocupă atât de mult spaţiu, iar efectul este wow. Noi am găsit un leagăn trainic şi foarte bine lucrat la EvoHoreca. Costă un pic peste 2.000 de lei.
Iar dacă preferi seturile, la Mobexpert este perioadă de reduceri la mobilierul de grădină. Iată aici trei variante pentru orice stil. În cazul setului din Teak, pernele sunt incluse. Recunosc însă că îmi face mai mult cu ochiul setul cu balansoare:
Sper că informaţiile de azi v-au fost de folos, aşa că vă doresc să vă petreceţi toată vara afară! Şi primăvara, evident!
Foto: PR, Pinterest