Comodele sunt probabil la fel de comune în casele noastre precum masa, scaunele, canapeaua… De multe ori există în casă ca atare, devin suport de televizor sau de nimicuri, mai ales când sunt plasate pe hol. Tocmai de aceea am adunat câteva idei de styiling, care nu te costă mult, nu presupun skill-uri de tâmplar și nici un efort deosebit. Sigur mai jos găsești ceva pe placul tău!
E toamnă bine. O toamnă exact pe placul meu, cu dimineţi răcoroase şi soare. Mult soare. Dar toamna noastră este imprevizibilă, nonconformistă, la fel ca şi moodboardul de azi. Am combinat câteva dintre brandurile mele preferate, care îmi dau o stare de confort, de bine şi câteva piese care dau un aer sofisticat atât casei, cât şi ţinutei. Adică fix în spiritul DesignTherapy.
În primul rând, confortul. Asigurat de fotoliul de la Norsu, cu un design minimalist, pătura Ib Laursen, călduroasă şi uoară, şi ghetele de la The5thElement. Cum serile de toamnă merg tare bine combinate cu ceva delicios, o cană de vin fiert şi o muzică bună în surdină, am adăugat în moodboard şi gadgeturile de la Design&After, farfuria de la Chicineta, iar dacă vă place să citiţi, atunci vă trebuie o lampă cu un design industrial, de la Combic. O stare de confort şi visare aparte o poţi crea cu tablorile Mind the Gap, un brand românesc, din păcate mult mai cunoscut în străinătate decât la noi. Pentru dimineţile răcoroase, vă recomand cu căldură eşarfele din mătase de la Efemere, cu un design special, semnat de pictorul şi arhitectul Hamid Nicola Katrib, iar amintirea verii v-o va da pudra Guerlain (pe care o ador de vreo 5 ani încoace).
Shopping list de toamnă
Dacă moodboardul meu de toamnă îţi face cu ochiul, iată cât costă şi de unde poţi achiziţiona produsele prezentate:
- Fotoliu Norsu – 880 USD
2. Lampă de masă Kwai de la Combic – 214 lei
3. Farfurie Chicineta – 39 lei
4. Eşarfă Efemere – 390 lei
5. Ghete Vogue The5th Element – 400 lei
6. Pudră Meteorites Guerlain SoleShop.ro – 187 lei
7. Boxă Wireless Amove Design&After – 559 lei
8. Baterie externă toCHARGE Design&After – 263 lei
9. Pătură Ib Laursen Design&After – 84 lei
10. Tablouri MindtheGap – preţ la cerere.
Indiferent că vrei să mobilezi o cameră, o casă sau un restaurant, există câteva reguli de bază pe care trebuie să le ai în vedere pentru a fi sigur că rezultatul final este unul armonios, funcţional şi durabil. Iată câteva dintre lucrurile care te pot ajuta să faci totul ca un profesionist (fără a angaja unul, deşi acesta este primul sfat pe care l-aş da oricui):
-
Stabileşte destinaţia spaţiului
Când începi o amenajare trebuie să ştii în primul rând cui îi este destinat spaţiul. Este o cameră de joacă pentru copilul tău sau un loc de joacă într-un restaurant? Este un lounge într-un magazin de haine sau amenajezi holul unei vile? Destinaţia spaţiului este esenţială atunci când alegi tipul de mobilier, finisaje cum ar fi culoarea sau materialul folosit, dar şi alte detalii despre care vom vorbi mai jos.
„Într-o amenajare interioară, rezidenţială, sunt de preferat anumite materiale textile, mai fine, mai confortabile, se merge destul de mult pe velur, mai ales că este în trend anul acesta, dar şi pe imprimeuri. De asemenea, materialele din care sunt făcute piesele de mobilier trebuie să reziste unei anumite uzuri, în timp ce acelea destinate amenajărilor de tip HoReCa au alte caracteristici, deşi poate uneori arată exact la fel ca şi cele destinate uzului personal. Preferăm să discutăm cu clienţii în detaliu şi să alegem împreună materialele şi modelele potrivite pentru fiecare”, a explicat Alin Truşcă, manager EVOhoreca.
-
Alege esenţialul
Chiar dacă vorbim despre o amenajare rezidenţială sau despre un pub ori un lounge bar, există un basic de care ai nevoie. De exemplu, vrei să deschizi o cafenea. Ştii că ai nevoie de mese, scaune, probabil şi de fotolii sau de o canapea, de spaţiu de expunere, de spaţiu de depozitare, de frigidere, de aparatele specifice etc. Este o etapă în care nu alegi mobilierul în sine, ci tipul de mobilier. Strictul necesar.
-
Stabileşte dimensiunile
Este important să laşi suficient spaţiu astfel încât să te simţi confortabil când traversezi camera. Funcţionalitatea unui spaţiu reprezintă jumătate din succesul unei amenajări. Degeaba ai pus mobilier de mii de euro, dacă te împiedici de scaun ca să ajungi la o canapea. Iată de exemplu mai jos o amenajare Miso care ilustrează perfect acest concept. Un studio a fost astfel împărţit încât să dividă spaţiul într-o zonă de zi şi una de noapte. Mobilierul, realizat de EVOhoreca pe comandă este fidel ideii de spaţialitate, păstrând liniile drepte, detaliile funcţionale. Astfel a fost obţinută o zonă de living confortabilă, unde pata de culoare este dată de fotoliul turcoaz cu o formă atipică (alt avantaj al realizării mobilierului pe comandă). Barul poate servi şi ca loc de luat masa, fiind un detaliu şic în vocabularul stilistic al acestei amenajări.
Dormitorul este amenajat în aceeaşi linie minimalistă. Separat vizual cu acest perete special, dar şi înălţat faţă de planul general al locuinţei, nu interferează cu zona de zi.
Iată cât de importantă este alegerea mobilierului. Să nu uităm că senzaţia de confort de acasă este esenţială pentru starea noastră generală de bine, aşa că nu este niciodată cazul să ne grăbim să alegem mobilierul sau să preferăm soluţii rapide şi ieftine, care, pe termen lung, te pot costa buna ta dispoziţie, confortul şi mai ales pot duce la investiţii mult mai mari.
Alte idei de amenajări, rezidenţiale sau horeca, aici.
Foto: EVOhoreca, Miso Architects.
Ideile cele mai bune şi originale de decor nu vin neapărat privind zeci de case din reviste. Inspiraţia se găseşte la tot pasul. Trebuie doar să gândeşti outside the box, cum ar spune un life coach. De exemplu, eu am furat câteva idei din vitrinele magazinelor. Sunt lucruri simple, pe care le poţi adapta şi tu acasă, aşa că… enjoy!
1. Dressing natural
O bară – cuier improvizată dintr-o creangă curăţată bine şi lăcuită sau ceruită este perfectă pentru hol. Sau pentru dormitor. Îţi poţi lăsa aici la vedere o rochie preferată sau câteva haine de casă care vor avea un cu totul alt look într-un astfel de decor.
2. Cadru metalic
Tot pentru un dressing improvizat poţi folosi şi un raft metalic. Sau o bibliotecă. Important este să ai unde agăţa câteva umeraşe, iar pantofii îi poţi pune în cutii frumoase şi ochioase. Sau pur şi simplu expuşi. Pentru eşarfe, alege nişte coşuri colorate.
3. Rafturi din cutii
Cutii sau lădiţe găsim la Ikea de exemplu. Şi le putem dipune în diferite feluri, singure sau întrepătrunse de poliţe. Şi putem obţine un decor asemănător cu acestea:
4. Rafturi fel de fel
Fie că vrem să punem câteva cărţi, o colecţie de vederi sau alte lucruri mărunte, iată câteva variante interesante pentru un perete cu display:
5. Ce putem face cu nişte umeraşe
În niciun caz nu ar trebui să le ascundem în dulap. Pot servi la fel de bine drept suporturi pentru reviste. Chiar şi cele de la curăţătorie, din metal, pe care de obicei le arunci (da, nu au ce căuta în dulap). Altele pot fi folosite pe post de rame moderne pentru picturi şi desene. Sau pot fi folosite cu scopul cu care au fost create. De exemplu poţi aranja outfitul copiilor pentru două-trei zile în avans, astfel încât vei avea un program mai relaxat dimineaţa, când îi pregăteşti pentru şcoală. Iată:
6. Altfel de umeraşe
Tot în aceeaşi idee, există şi alte variante de a agăţa şi expune piesele vestimentare. De exemplu, din nişte eşarfe de mătase, cu inele metalice şi curele de piele putem realiza piese de decor unicat.
7. My favorite! Ta-na!
Am lăsat la final două tipuri de perete-display care îmi plac în mod deosebit. Unul este foarte simplu de realizat acasă – din cărţi mai vechi pe care le poţi prinde pe perete. Altul este din rafturi care par a fi piese de mobilier suprapuse.
Fotografii: Pinterest
Accesoriile, decoraţiunile sunt acel ceva care pot schimba complet lookul unei case fără a face de fapt schimbări majore. Investeşte din când în când în obiecte de decor versatile şi vei vedea diferenţa: o locuinţă mai „prietenoasă”, o casă mai „acasă”. Şi ca să ai şi ceva inspiraţie la îndemână când decizi să faci aceste modificări, am fost la un shopping virtual. Iată ce am găsit:
Minuni peste minuni la Somproduct
Aici găseşti obiecte de decor (şi nu numai) de la diverse branduri internaţionale. Pe lista de „preferate”: butonii care pot ţine loc de cuier atunci când îi aplici pe o placă de lemn pictată manual sau antichizată (se face foarte simplu, voi explica într-un articol viitor), dar şi lustra care pare că se asorteaază perfect cu sfeşnicul. Şi cutia pentru pâine mi se pare un must într-o bucătărie cu accent industrial sau chiar într-un clasică.
Reinventează mobila cu ajutorul Henderson
Dacă doar schimbi butonii unei comode sau cei ai mobilierului din bucătărie deja obţii un efect de „nou”. Nesperat de spectaculos, dacă alegi accesoriile potrivide. Acestea le-am găsit la magazinul online Henderson, sunt deosebite şi merită efortul de a le schimba. Mai ales că au preţuri decente.
Un astfel de obiect de iluminat minunat găseşti la Exotique:
Perfect în decoruri industriale sau vintage. Transformă complet un living sau un colţ pentru citit, aşa că nu ar strica să arunci o privire.
Mereu găseşti ceva la Zara
Fie că este vorba de ciucurii pentru draperie, opritorul elegant pentru uşă sau vaza eprubetă, mereu găseşti ceva altfel la Zara Home. Sunt obiecte care pot fi utilizate ca atare sau care pot fi reinventate. De exemplu cutiile sculptate le poţi duce în baie unde să le foloseşti pentru a ascunde beţişoarele de ureche sau dischetele demachiante.
Ceasuri mai altfel am găsit printre altele la Kika:
Iar la Retro Boutique ne-am oprit la câteva mici piese de mobilier, dintre care recunosc că prefera mea este etajera. O poţi folosi ca noptieră dacă spaţiul îţi permite, dar şi în bucătărie pentru un display interesant al vaselor de porţelan.