Mulţi dintre cei pe care îi cunosc şi vor să schimbe ceva la casa lor au cel puţin o piesă de mobilier la care nu vor să renunţe. Sau au cumpărat ceva ce le-a plăcut foarte mult şi apoi nu mai ştiu cum să continue amenajarea astfel încât privirea de ansamblu să arate că totul a fost gândit unitar. Amenajarea de astăzi este construită în jurul unei canapele albastre. Superbă, perfectă chiar. Dar nici restul apartamentului nu este de lepădat.
Apartamentul cu trei care, care are o structură circulară, împleteşte forma uşor rigidă a canapelei cu elemente din lemn masiv, cu mobilier greu, preţios, dar şi cu câteva elemente surpriză, minimaliste, din materiale aşa-zis moderne: fier, piele, dar şi imprimeuri contemporane. De remarcat podelele de lemn, recondiţionate, dar şi şemineul. Împreună formează un tablou clasic, însă nu rigid. Tot canapeaua este de vină pentru atmosfera relaxată, tinerească. Şi da, şemineul este funcţional.
Bucătăria în formă de U este păstrată în tonuri neutre, linii simple, însă se simte nevoia de funcţionalitate, astfel încât totul este în linii minimaliste, renunţându-se la înfloriturile care ar fi păstrat o notă romantică în amenajare.
Dormitorul copiilor conţine elemente de legătură cu livingul prin textile. Draperiile albastre sunt din aceeaşi nuanţă cromatică precum superba canapea. În acelaşi timp, dormitorul părinţilor continuă vocabularul stilistic al componentei clasice a amenajării.
Personal, baia mi se pare superbă. Continuă ideea decorului dormitorului, prin mobilierul de culoare neagră, care oferă o notă sobră, elegantă, este spaţioasă şi împăriţă între membrii familiei în mod egal. Cu siguranţă nu se vor certa pe subiectul cine se spală primul pe mâini.
Sper că v-a plăcut această superbă amenajare. Nu este în Bucureşti, însă o mulţime de case se pretează pentru o reproducere sau mai bine zis o reinterpretare a acestei amenajări excepţionale.
Fotografii: Bosthlm.se