Desigur, sunt subiectivă. Dar este o mansardă tare frumoasă. În Piaţa Spania, pe Bulevardul Dacia, adică la o aruncătură de băţ de centrul Capitalei. Suprafaţa spaţiului este generoasă: 85 metri pătraţi, împărţiţi între un open space imens care înglobează bucătăria, un dining şi un living generos, şi un dormitor spaţios.
Atenţie, poze reale, nu de catalog! Simt nevoia să precizez acest lucru pentru că mulţi sunt obişnuiţi cu pozele prelucrate, de revistă, care fac totul să arate perfect. De data aceasta, am ales să public un articol cu imagini realizate de un amator, care nu a luat prea mult în calcul încadrarea sau lumina. Aşa că veţi vedea spaţiul în cea mai realistă lumină. Aşadar….
Bucătăria open-space este minimalistă pentru că proprietarul, de altfel şi locatar al spaţiului până de curând, este o persoană care găteşte ocazional. Dacă simţi că ai nevoie de mai mult mobilier, cum ar fi cazul nostru, cu copil şi multe accesorii şi ustensile pentru zecile de tentative de a-l face pe D sa manance, poţi să achiziţionezi o insulă mobilă. Se găsesc o mulţime, foarte faine, inclusiv la IKEA.
Pe de altă parte, dacă îţi place să ai invitaţi la masă, mansarda aceasta minunată dispune de un spaţiu generos pentru dining. În plus, ai şi un minibar simpatic, unde îţi poţi aşeza laptopul şi improviza un mic birou.
Ce îmi place la această mansardă este faptul că e înaltă şi luminoasă. Chiar foarte luminoasă. Şi că nu este sufocată de mobilă. Are ceea ce este necesar, înclusiv un colţ verde, şi asigură un confort deosebit.
Mansardă cu dormitor maaaare
Dormitorul este mai mare decât se vede din aceste imagini, după cum vă spuneam, realizate cu telefonul mobil. Are un dulap generos în stânga şi, după cum se poate observa, spaţiul beneficiază de aceeaşi înălţime confortabilă ca şi restul mansardei.
Iată şi baia. Spaţioasă, cu duş built-in.
Dacă vă place, să ştiţi că mansarda aceasta frumoasă este de închiriat, fiind disponibilă începând cu data de 1 iulie. Preţul este 800 de euro, iar mai multe detalii găsiţi aici.
Foto: Alexandra Veron, arhivă personală