Printre lucrurile de care ne lovim zi de zi se numără şi obiecte la care nu ne gândim din punct de vedere al designului lor, ci mai degrabă al utilităţii acestora. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că am spus măcar o dată că „sunt mai faine căştile de iPhone” sau că am vrea nişte căşti pentru birou mai „funky” sau că am alerga, dar nu avem căştile potrivite şi lista poate continua.
De curând însă m-am „lovit” de un brand mai puţin cunoscut (mie) în România. Plantronics. Şi am aflat că a primit trei premii Red Dot Award for Product Design pentru nişte produse pe care le poţi folosi zilnic. Pentru cine nu este familiarizat, Red Dot este o competiţie prestigioasă, care se organizează din 1955 şi care premiază Designul de Produs, Designul în Comunicare şi Conceptul de Design.
Ce a fost premiat:
1.O cască bluetooth care mă face să mă gândesc mai bine şi să-mi dau seama că şi eu am nevoie de una, mai ales când sunt cu copilul în parc sau la piaţă şi sună telefonul încontinuu după ce am primit trei mesaje în care mi se spune: „Răspunde, e urgent!”. Să nu mai vorbesc despre condus (eu nu fac asta :D, dar alţii da) sau alte momente când ai mâinile ocupate şi chiar trebuie să răspunzi la telefon.
Caracteristicile tehnice sunt remarcabile: este redus zgomotul de fundal, nişte senzori mici şi intelgenţi detectează direcţia vântului şi anulează acel fâşâit enervant. Ce mi se mai pare interesant: are un înveliş care protejează dispozitivul de picăturile de ploaie sau chiar de transpiraţie. Ta-na! Şi poţi activa Siri, Google Now sau Cortana direct. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Voyager 5200 (căci aşa o cheamă pe această cască deşteaptă), găsiţi detalii aici.
2. Căăăăăşti! Perfecte pentru urechile mari şi mici, care au un dispozitiv de fixare astfel încât să poţi alerga cu ele. Nu ai nevoie de cabluri, au o autonomie de 6.5 ore şi au oricum şi un încărcător portabil. La fel, BackBeat Go3 au protecţie împotriva umidităţii şi redau perfect sunetul.
3. Alte căăăşti! De data aceasta, pentru birou. Perfecte dacă ai de ţinut conferinţe pe Skype sau doar vrei să asculţi muzică. Au aceleaşi caracteristici ca şi produsele de mai sus, meritul cel mare fiind că izolează perfect zgomotul de fundal, aşa că trebuie să le încerci pe Voyager Focus UC. Şi acestea tot wireless.
„Plantronics consideră că design-ul funcțional, atractiv și de înaltă calitate este esențial pentru realizarea unor produse care să se integreze în mod uniform în stilul de viață contemporan. Am creat soluții pentru cei care doresc o calitate a comunicării remarcabilă indiferent de loc sau situație, indiferent dacă vă place să ascultați muzică pe drumul către birou, sau lucrați într-un spațiu deschis sau de la distanță, de acasă sau dintr-o cafenea”, a declarat Darrin Caddes, vice președinte, corporate design, Plantronics.
Foarte frumos spus, aşa că aştept cu nerăbdare luna septembrie când vor fi disponibile şi în România.