3 locuri de cazare în Toscana care te vor face să iubești Italia veșnic

Travel Therapy - DesignTherapy

Toscana

Toscana cea spectaculoasă este o atracție nu doar prin perspectiva peisajului, ci și din punctul de vedere al arhitecturii. La exterior sau la interior, clădirile sunt cu adevărat spectaculoase. De curând, Airbnb a lansat un nou serviciu, Luxury Retreats, care practic îți oferă oportunitatea de a-ți face vacanța în locuri absolut fantastice. Evident, dacă îți și permiți, pentru că prețurile sunt tot din categoria luxury. Trecând însă peste acest aspect, fiecare dintre proprietățile de mai jos au o poveste de spus, un decor care inspiră, un aer care te face să visezi cu ochii deschiși. Abia aștept să-mi spui care este preferata ta!

Luxul simplu sau Toscana autentică

Vila Ferranesi este o veche fermă, reabilitată și, evident, dusă la un alt nivel odată cu noul său look. Este o proprietate care te duce cu gândul la imaginile emblematice legate de Toscana. Este înconjurată de dealurile fără sfârșit, viile scăldate în soare, este făcut din piatră și respectă principiile unui ambient luxos, dar care nu te copleșește, ci dimpotrivă. 

Opulență florentină când cauți cazare în Toscana

Cel puțin în teorie, stilul florentin presupune combinația stilului antic, cu cel roman și cel bizantin. Dar este mult mai mult decât atât. Poate că atunci când cauți cazare în Toscana te gândești mai degrabă la ce ai văzut mai sus, dar, Capital, cum se numește acest apartament din inima Florenței, este o combinație a acestor stiluri cu accente moderne clare. Texturile și detaliile sunt cele care cuceres o persoană romantică, dar în același timp și o persoană care poate aprecia bogăția acestor detalii. 

Refugiu superb în inima Toscanei

Casina este cea de-a treia proprietate de-a dreptul fascinantă pe care am găsit-o pe Airbnb Luxury. Din nou, la țară, dacă putem numi la țară acest loc mirific. Vila din piatră cu piscină este un refugiu de lux decorat în stil clasic, cottage poate, dar fără multitudinea de detalii specifice stilului englezesc. Mai degrabă minimalist, în tonuri neutre, acest decor cucerește prin aerul simplu, dar care este imposibil de trecut cu vederea. 

Nu cred că este nevoie să mai spun că ultima proprietate este preferata mea. De departe, stilul acesta minimalist mă cucerește de la prima imagine. Îmi doresc să ajung cât mai curând la Florența, dar și să vizitez Toscana, iată deci de ce mă preocupă atât de mult arhitectura zonei și posibilitățile de cazare. Tu ai fost în Toscana? 

PS: Dacă nu cauți cazare în Toscana, poate cauți cazare într-o Capitală europeană? Iată aici câteva idei pentru un weekend stylish: Paris, Londra sau Roma? Cazare de vis cu 120 de euro!

Share This Post!

1 Comment

  • 10 piese de mobilier și decorațiuni pentru o viață hygge pe care le poți lua acum la reducere | DesignTherapy iulie 27, 2019 at 2:38 pm

    […] 3 locuri de cazare în Toscana care te vor face să iubești Italia veșnic […]