Refugiu în inima viei. Locul de unde nu mai vrei să pleci

Travel Therapy - DesignTherapy

Tohani

Știi când ești cu gândul la vacanță, dar mai ai până atunci, și totuși parcă ai vrea să evadezi puțin din oraș? Dar unde să mergi, că nu vrei să bați nici 250 de kilometri până la mare? Și nici să stai în coadă pe Valea Prahovei parcă n-ai vrea și nici la piscine aglomerate parcă nu e momentul să mergi? Ei, am găsit eu un loc. Se numește #AcasăLaFeteascaNeagră și, așa cum îi spune hashtagul, vine și cu vin, nu doar cu relaxare. Or fi legate oare?

Am ajuns la Tohani – Conacul Apogeum – destul de repede. Din București, pe autostradă, condus în ritmul meu, pe prima bandă, cam o oră. Sunt 40 de kilometri, deci se poate și mai puțin. Eu prefer stilul melcului, recunosc, mai ales că până ce ajungi pe domeniul viticol treci prin câteva câmpuri unde macii și-au făcut de cap. Așa că e o plăcere condusul. Mai că aș fi oprit pentru câteva poze. 

Conac recondiționat

Și apoi ajungi. Un domeniu regal, recondiționat ca la carte. Cu alei pietruite, o mulțime de flori, via care se întinde cât vezi cu ochii. Un loc de poveste, cu o istorie aparte, păstrată de proprietarul domeniului, Virgil Mândru, aproape intactă. 

Lucrările de recondiționare au început în anul 2008, iar în toamna anului 2018 au fost deschise către public Conacul, crama și beciul Apogeum, odată cu lansarea proiectului Valahorum. La finalul lunii mai capacitatea de cazare s-a extins cu 14 camere, într-o clădire anexă conacului – purtând numele de Conacul Mic – recondiționată complet. Ai parte de confort, dar și de o amenajare în stilul poveștilor pe care le vei auzi. 

Tohani cu poveste

Cei care aleg să se cazeze #AcasăLaFeteascaNeagră pot participa la degustări de vin, urmărind parcursul celei mai apreciate etichete – Apogeum – de la prima medalie și până la cea mai recentă producție. Întreaga experiență este ghidată de un somelier care reușește să combine în abordarea sa povestea, gustul și istoria ce însoțesc vinurile create la Tohani. 

Alături de plimbarea obligatorie prin vie. Rândurile perfect aliniate și povestea vin la pachet cu liniștea ce te înonjoară din toate părțile, cu focul de tabără care îndulcește și mai mult istorioarele spuse la un pahar. 

Tohani

Și un pahar de Fetească, pentru că ești #AcasăLaFeteascaNeagră

Și cred că ar trebui să vă mai spun că vinul Apogeum Fetească Neagră este clasat în 1% cele mai bune vinuri din lume, potrivit cunoscutei aplicații Vivino. Eu recunosc, sunt mereu uimită că reușesc să descopăr noi soiuri și etichete care mă surprind la Tohani, iar Apogeum este clar în topul preferințelor. 

Dacă vrei să faci o excursie la Gura Vadului, #AcasăLaFeteascaNeagră, găsești detalii despre cazare aici

Las aici mai multe imagini: 

Dacă ți-a plăcut acest articol, te invit să citești și: 3 locuri de care mi-e dor, din Grecia, Italia și România

Share This Post!